În 21 decembrie 2012, în Monitorul Oficial partea a III-a, nr. 454 şi 455, a fost publicată scoaterea la concurs a unui număr mare de posturi în universităţi. În 25 decembrie 2012, în Monitorul Oficial partea I, nr. 890, a fost publicat Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, semnat de Ecaterina Andronescu. Acest ordin modifică standardele minimale anterioare, aprobate de ministrul Daniel Funeriu, mult mai exigente, din care o parte fuseseră deja modificate în scurtul ministeriat al lui Cătălin Baba.
În această situaţie, care sunt standardele minimale aplicabile concursurilor pentru posturile scoase în decembrie?
Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale spune:
Art. 295. – (1) Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea CNATDCU.
(2) Metodologia va stabili, pentru fiecare titlu sau funcţie didactică, cerinţele minime pentru prezentarea la concurs, cu referire la standardele minimale stabilite conform art. 219 alin. (1) lit. a), modul de organizare şi de desfăşurare a concursului, de soluţionare a contestaţiilor, conflictele de interese şi incompatibilităţile, în vederea asigurării calităţii, a respectării eticii universitare şi a legislaţiei în vigoare.
(3) Universităţile au obligaţia să respecte această metodologie şi să publice toate posturile scoase la concurs, însoţite de programa aferentă concursului, cu cel puţin două luni înainte de concurs. Publicarea posturilor scoase la concurs se face cel puţin pe site-ul web propriu şi pe un site web specializat, administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 457/2011. Ea arată că instituţiile de învăţământ superior elaborează Metodologia proprie de concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Metodologia proprie este aprobată de către senatul universitar şi publicată pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior. Metodologia proprie prevede standardele minimale de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare valabile în cadrul universităţii, care sunt superioare sau egale standardelor naţionale, aprobate prin ordin al ministrului.
Conform metodologiei-cadru de concurs, universităţile erau obligate să transmită ministerului metodologia proprie în primele 30 de zile calendaristice de la începerea semestrului universitar, împreună cu alte documente, pentru ca ministerul să publice concursurile în Monitorul Oficial.
Ca urmare, la data publicării concursurilor, erau valabile metodologiile proprii ale universităţilor, aprobate de senatele universitare cu cel puţin o lună înainte de începerea semestrului, adică înainte de septembrie 2012. Aceste metodologii proprii trebuiau să respecte standardele minimale în vigoare la acea dată.
Standardele minimale naţionale adoptate prin ordin în decembrie 2012 nu puteau să afecteze metodologiile proprii, şi deci standardele aplicabile în concursurile din universităţi, decât după ce senatele universitare modificau metodologiile proprii.
Condiţiile unui concurs pe post nu pot fi modificate în timpul concursului. O eventuală modificare a metodologiilor proprii ulterioară începerii concursurilor nu se poate aplica concursurilor deja începute.
Conform art. 12 din Legea nr. 24/2000, ordinele de ministru intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară publicării, menţionată în ordin. Modificarea standardelor minimale a intrat deci în vigoare doar la 25 decembrie 2012.
În concluzie, standardele minimale aplicabile concursurilor de la începutul anului 2012 sunt cele din metodologiile proprii ale universităţilor, adoptate cândva înainte de sfârşitul lui octombrie 2012 şi care trebuie să respecte standardele minimale naţionale în vigoare la acea dată. Un concurs care nu respectă aceste condiţii se situează în afara prevederilor legale. Conform art. 299 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în cazul în care instanţele de judecată constată încălcarea procedurilor de desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din universităţi, concursul se anulează şi se reia. De asemenea, Curtea de Conturi poate bloca fondurile bugetare utilizate nelegal, inclusiv pentru salarizarea unor persoane angajate fără respectarea normelor legale.
Pornind de la acest articol, Hotnews a publicat o analiză a standardelor minimale aplicabile, urmată de o analiză a aplicabilităţii modificărilor la metodologia-cadru de concurs.