Cercetarea românească în 2009

Public aici un interviu acordat d-nei Iulia Cantor-Salzani pentru revista Convergence a Centrului Român din Strasbourg, o asociaţie formată din români din Franţa şi francezi interesaţi de România. Interviul a apărut într-o formă editată în numărul 5/2009 al revistei.

În 2009, la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva, o invenţie românească a câştigat marele premiu. Anul trecut, la acelaşi salon, mai bine de 20 de invenţii româneşti au fost premiate. În ciuda reuşitelor cercetării româneşti, bugetul alocat cercetării in 2009 reprezintă o treime din bugetul pe 2008. Care este astăzi situaţia cercetării româneşti?

Într-adevăr, bugetul cercetării din 2009 a suferit o scădere dramatică faţă de anul anterior, în condiţiile în care toate strategiile din domeniu, angajamentele guvernamentale faţă de UE, recomandările europene şi Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele politice parlamentare in 2008, prevedeau o continuare a creşterii bugetului alocat cercetării din surse publice, până la 1% din PIB. În acest an, cercetarea va beneficia de 0,25% din PIB, faţă de 0,38% din PIB în anul anterior. Bugetul alocat proiectelor finanţate în urma unor competiţii a suferit o scădere şi mai dramatică, de aproximativ 50% faţă de anul anterior.

Majoritatea proiectelor de cercetare cu finanţare guvernamentală în derulare au suferit tăieri de fonduri între 30 si 80%, iar competiţiile anuale pentru proiecte au fost sistate în acest an. În unele cazuri, fondurile alocate au fost sub cheltuielile deja făcute în cadrul proiectelor conform contractelor şi cerinţelor anterioare ale agenţiilor de finanţare. Deci unele instituţii de cercetare se văd în situaţia de a nu-şi putea recupera cheltuieli deja făcute în beneficiul public, deoarece statul nu şi-a respectat angajamentele contractuale. Mulţi cercetători, şi în special cei care erau dedicaţi 100% cercetării fundamentale şi nu aveau venituri din alte surse sau tinerii care nu aveau posturi permanente, au rămas fără salarii şi se văd în situaţia de a trebui să-şi caute de lucru în străinătate.

Marele premiu de la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva a arătat potenţialul cercetătorilor romani, deşi nu este neapărat reprezentativ pentru cercetarea finanţată din fonduri publice, deoarece acea invenţie a fost realizata exclusiv din fonduri private; realizatorii ei au solicitat fonduri publice, dar nu le-au obţinut. Însă într-adevăr a existat în ultimii 2-3 ani o tendinţă pozitivă în rezultatele cercetării româneşti, motivată de infuzia crescută de fonduri publice care a fost oprită în 2009.

Aş face şi o distincţie între marele premiu acordat la salonul de la Geneva şi diversele medalii acordate acolo: dacă marele premiu este într-adevăr o distincţie remarcabilă, iar invenţia românească premiată în acest an este una care este în curs de aplicare şi e brevetată la principalele oficii de brevete din lume, medaliile obţinute la Geneva, chiar cele de aur şi argint, nu reprezintă mai mult decât o diplomă de participare, ele nefiind menţionate pe lista de premii de pe site-ul evenimentului.

Există parteneriate internaţionale care nu vor putea fi duse la capăt?

Dacă proiectele se bazau pe finanţarea acordată de guvernul român, ele au fost probabil afectate. Mai important decât parteneriatele internaţionale este însă faptul că s-a pus în pericol capacitatea României de a avea un corp de oameni de ştiinţă profesionişti, de a avea o prezenţă proprie în ştiinţa şi tehnologia mondială. Viitoarele provocări care ne aşteaptă (criza climatică, cea energetică, posibile pandemii de gripa), precum şi faptul că o economie performantă se bazează din ce în ce mai mult pe ştiinţă şi tehnologie, necesită ca orice ţară care se preocupă de viitorul ei să acorde grija cuvenită oamenilor de ştiinţă.

Câte institute există în prezent în România?

Există aproximativ 300 de instituţii care au rezultate de nivel internaţional în cercetare. Aproximativ 56% din rezultatele cercetării provin din universităţi, 20% de la Institutele Naţionale de Cercetare-Dezvoltare, 15% de la institutele Academiei Române.

Câte dintre ele riscă închiderea definitivă din lipsă de fonduri?

Atât institutele cât şi universităţile au fost afectate de tăierea fondurilor. Institutele sunt cele mai vulnerabile, deoarece pentru multe dintre ele proiectele de cercetare reprezintă principala sursa de finanţare.

Tinerii cercetători reproşează modul în care se alocă fondurile pentru proiecte, susţinând că sunt prioritari cercetătorii cu o cariera importantă, instalaţi în posturi cheie. Care sunt criteriile de acordare a fondurilor?

În afară de finanţarea de bază a instituţiilor, fondurile pentru cercetare se acordă pe baza unor competiţii. Cercetătorii propun proiecte, care sunt evaluate de alţi cercetători, iar câştigătorii obţin finanţare. Problema fundamentală a competiţiilor româneşti este faptul că, cu o singură excepţie, marea majoritate a evaluatorilor au fost cercetători din România. Deoarece comunitatea ştiinţifică este mică, sunt inevitabile conflictele de interese şi apariţia traficului de influenţă. Soluţia, folosită de majoritatea ţărilor de dimensiunea României sau chiar mai mari, este utilizarea evaluatorilor internaţionali. Am iniţiat chiar o petiţie, susţinută de peste 3.800 de semnături, care a cerut utilizarea evaluatorilor internaţionali la competiţiile de finanţare a cercetării din România. Din păcate, Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifică nu a dat încă un răspuns oficial acestei petiţii.

În Topul 500 Shanghai din 2008 nu figurează nicio universitate românească, iar bugetele pentru cercetare şi învăţământ au fost reduse. Totuşi, cercetarea românească dă rezultate. Este acesta un paradox românesc?

Nu este niciun paradox; există într-adevăr rezultate de excepţie ale cercetării româneşti, dar ele sunt izolate într-o mare de mediocritate. Tendinţele pozitive din ultimii ani s-au datorat faptului că, în condiţiile unui flux mai mare de finanţare, au putut beneficia de fonduri şi cei care fac într-adevăr cercetare, în timp ce, anterior, beneficiau de finanţări în principal cei cu influenţă în sistem.

Actuala reducere a fondurilor are şansa să fie un lucru pozitiv dacă Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) ar folosi acest prilej pentru a separa grâul de neghină, pentru a finanţa doar grupurile care au rezultate reale, de nivel internaţional. Din păcate, reacţia ANCS şi a agenţiilor din subordinea ei la tăierea fondurilor pentru cercetare a fost una de tip comunist, ce a dus la tăierea fondurilor tuturor proiectelor, în loc să se fi tăiat fondurile doar grupurilor fără rezultate.

La douăzeci de ani după căderea regimului comunist, exodul tinerilor cercetători romani în Occident sau în SUA este încă de actualitate? Există o strategie care să stopeze acest fenomen?

În ultimii 2-3 ani, ca urmare a creşterii fondurilor alocate cercetării (anterior anului 2009), exodul tinerilor cercetători a scăzut. Au existat programe speciale de finanţare a cercetătorilor români din străinătate care reveneau în ţară. Numărul celor care au revenit a fost mic, deoarece instituţiile nu au fost foarte deschise pentru a primi tineri competitivi în rândul lor, care uneori ar fi putut bulversa ierarhiile din interiorul lor, ce nu corespund în multe cazuri performanţei ştiinţifice. Totuşi, a existat o tendinţă de creştere a interesului pentru revenirea în ţara în rândul celor din diaspora şi o creştere a numărului celor reîntorşi.

Guvernul a arătat însă la începutul lui 2009 că în România nu poţi trăi făcând doar cercetare fundamentală, deoarece nu mai poţi avea siguranţa că se respectă contractele de finanţare încheiate cu statul român, iar strategiile din domeniu, angajamentele faţă de UE sau Pactul Naţional pentru Educaţie nu au nicio valoare. Tendinţele de revenire în ţară a cercetătorilor români din străinătate s-au anulat, iar în schimb are loc o nouă plecare masivă a cercetătorilor români în străinătate, în special a celor tineri sau valoroşi, care îşi pot găsi de lucru foarte uşor în Europa occidentală, ca urmare a aderării României la UE şi a investiţiilor crescute pe care ţările occidentale le fac în cercetare, în cadrul pachetelor anti-criză. În lipsa unei infuzii de oameni de ştiinţă valoroşi, care ar fi putut avea loc prin revenirea celor din diaspora dacă finanţarea cercetării s-ar fi menţinut la cotele din anii precedenţi şi dacă barierele birocratice s-ar fi ridicat, se pierd şi şansele unei reforme a sistemului universitar, deoarece pur şi simplu nu există o majoritate în sistem care să susţină o astfel de reformă.

Care sunt reuşitele notabile ale cercetătorilor români în afara graniţelor ţării?

Există multe reuşite notabile, în toate domeniile. Răsfoind revistele Science sau Nature (cele mai prestigioase reviste ştiinţifice), găseşti din când în când şi nume româneşti. Din păcate, ele sunt în principal ale cercetătorilor din diaspora şi mai puţin ale celor din ţară.

La summit-ul de la Barcelona din 2002, UE se angaja ca până în 2010 să se acorde cercetării 3% din PIB. Cifrele sunt departe de a fi atinse. În aceste condiţii, cum vedeţi viitorul cercetării în Europa (faţă de SUA şi Japonia) şi în România?

Faptul că la nivel european există o preocupare pentru creşterea fondurilor alocate cercetării şi pentru creşterea competitivităţii cercetării europene mă face sa fiu optimist in ceea ce priveşte cercetarea europeană.

În privinţa României, cred că ne aflăm la un moment de cotitură la care factorii decizionali sper să ia deciziile care ar putea asigura, pe termen lung, competitivitatea economică a ţării.

Într-un scenariu pesimist, politicienii şi societatea ar putea să continue să ignore ştiinţa şi cercetarea, aşa cum au făcut-o la începutul acestui an, când fondurile pentru cercetare au fost măcelărite, iar reacţiile societăţii au fost minore. Vom deveni deci o ţară dependentă de tehnologia şi investiţiile externe, fără capital intelectual, o veritabilă ţară de căpşunari.

Într-un scenariu optimist, guvernul ar putea sa profite de reducerea actuală a fondurilor pentru a face, pentru prima dată în perioada postcomunistă, o reformă a sistemului de cercetare, printr-o refacere a ierarhiilor ştiinţifice pe baza performanţelor reale, de nivel internaţional şi prin eliminarea tuturor piedicilor birocratice care împiedică revenirea în ţară a cercetătorilor români din diaspora. În acest caz, reluarea unei finanţări adecvate pentru cercetare ar putea avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice şi sociale a ţării, deoarece eficienţa fondurilor alocate ar fi mult crescută, iar diaspora reprezintă un capital uman extrem de valoros care ar putea duce la o creştere importantă a potenţialului ştiinţific al ţării. Să sperăm că societatea şi factorul politic vor depăşi miopia deciziilor cu impact pe termen scurt şi vor înţelege importanţa reală a ştiinţei şi tehnologiei în lumea actuală.