Category Archives: Cercetarea românească

Analiză a efectelor cadrului legal aplicabil proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate în România din fonduri europene

Scopul acestui articol este prezentarea modului în care legislația aplicabilă fondurilor europene are impact asupra derulării proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate din aceste fonduri, în special asupra elementelor care constituie bune practici referitoare la implementarea proiectelor de cercetare-dezvoltare. Voi face comparații cu reglementările aplicabile finanțărilor acordate de National Science Foundation (SUA) și de Comisia Europeană prin programul Orizont 2020.

Penalitățile aplicabile în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor

Proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri structurale europene le este aplicabilă legislația aferentă fondurilor europene, în particular OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Este relevant art. 6 alin. (4) și (5) din OUG nr. 66/2011: „autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/ deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel. Reducerile […]  se efectuează în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene”.

În prezent, proiectele de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri europene se derulează în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC), derulat de o direcție din Ministerul Educației și Cercetării ca Organism Intermediar (OI) prin delegare din partea Autorității de Management (AM) a programului care este o direcție din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Programele de finanțare din cadrul POC prevăd indicatori obligatorii pentru fiecare proiect, cum ar fi număr de publicații, număr de cereri de brevete, etc.

În cadrul POC, obligațiile referitoare la penalități în cazul neîndeplinirii indicatorilor și obiectivelor nu au fost comunicate beneficiarilor într-un mod transparent, înainte de contractare:

  • Ghidul solicitantului prevedea: „Realizarea indicatorilor este monitorizată pe parcursul proiectului şi atingerea valorilor indicatorilor este obligatorie. În contractul de finanţare se prevede că, în raport cu obligaţia asumatã de către Beneficiar, în situaţia în care proiectul nu realizează integral indicatorii asumaţi prin contract, finanţarea nerambursabilă acordată va fi redusă proporţional, cu excepţia cazurilor temeinic justificate.
  • Totuși, contractul de finanțare standard nu a prevăzut reducerea finanțării nerambursabile în cazul nerealizării indicatorilor. În 2019, după aproximativ 2-3 ani de la începerea proiectelor POC, AM/OI a încercat modificarea contractelor de finanțare prin act adițional pentru introducerea acestei obligații, dar beneficiarii au putut refuza asta.
  • AM/OI au publicat metodologia pentru reglementarea modului de diminuare a finanțării nerambursabile în cazul neîndeplinirii țintelor indicatorilor de program abia în septembrie 2019, la aproximativ 3 ani de la începerea proiectelor.
  • Totuși, este valabilă prevederea art. 6 alin. (4) din OUG nr. 66/2011, care se referă atât la indicatori cât și la obiective. Nu s-a comunicat explicit beneficiarilor existența acestei prevederi, înainte de contractare. Personalul OI declară verbal că doar indicatorii vor fi evaluați, nu și obiectivele, totuși Procedura Operațională Monitorizare face referiri explicite la evaluarea atingerii obiectivelor, iar OUG nr. 66/2011 se referă și la penalizări în cazul nerealizării obiectivelor.

Având în vedere faptul că penalitățile aplicabile se calculează proporțional cu gradul de nerealizare a indicatorilor, baza de calcul fiind întregul buget al proiectului, penalitățile pot fi semnificative. Asta implică faptul că beneficiarii (persoane juridice, de exemplu institute, universități) își asumă riscuri financiare semnificative în cazul nerealizării indicatorilor.

Pe de altă parte, activitatea de cercetare-dezvoltare are o particularitate față de alte activități finanțate din fonduri europene, și anume faptul că e o activitate de explorare a necunoscutului, care implică riscuri inerente de nerealizare. În plus, obținerea unor rezultate științifice semnificative implică luarea unor riscuri de explorare a unor căi insuficient exploatate. Cercetările cu risc mic au de obicei și impact mic.

De asemenea, bunele practici în derularea proiectelor de cercetare-dezvoltare implică acordarea unei independențe semnificative directorului de proiect.

Penalizările financiare semnificative cauzate de neîndeplinirea indicatorilor/obiectivelor au ca și efecte:

  • Necesitatea limitării de către beneficiar (instituția gazdă a proiectului) a independenței directorului de proiect, atunci când există riscuri ca activitatea independentă a acestuia să ducă la nerealizarea indicatorilor sau obiectivelor.
  • În cazul liniei de finanțare pentru atragerea de directori de proiect cu experiență în străinătate, demotivează instituțiile să atragă persoane noi, cu care nu au mai avut experiență extinsă, ca urmare a riscurilor financiare semnificative în cazul în care aceștia nu reușesc îndeplinirea indicatorilor sau obiectivelor. Această situație e contrară scopurilor unui program care finanțează tocmai atragerea de persoane noi.
  • În derularea proiectelor se penalizează asumarea unor direcții de cercetare care pot duce la rezultate cu impact mare dar care au un risc mare, ce poate duce la nerealizarea indicatorilor/obiectivelor, iar consecința e focalizarea pe activități incrementale, cu risc mic dar potențial de impact mic.

Necesitatea utilizării obiectivelor și indicatorilor este prevăzută de art. 33 din Regulamentul UE nr. 1046/2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, care prevede:

În conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, utilizarea creditelor se axează pe performanţă şi, în acest scop:
a) obiectivele programelor şi ale activităţilor se stabilesc ex ante;
b) progresele înregistrate în realizarea obiectivelor se monitorizează cu ajutorul unor indicatori de performanţă
.”

De remarcat că indicatorii au scop monitorizarea înregistrării progreselor, nu penalizarea beneficiarilor.

Transferul către beneficiar a răspunderii integrale pentru atingerea indicatorilor/obiectivelor este o alegere pur românească, nu rezultă din reglementările europene.

Pentru a exemplifica asta, este suficient să facem o comparație cu programul Orizont 2020, derulat direct de Comisia Europeană, căruia i se aplică în egală măsură prevederile Regulamentului UE nr. 1046/2018. Programul are indicatori, care sunt evaluați. Totuși, răspunderea pentru atingerea acestora nu revine direct beneficiarilor, ci autorităților care implementează programul. Modelul de contract de finanțare pentru Orizont 2020 nu prevede indicatori obligatorii și nici penalizarea financiară a beneficiarilor pentru neîndeplinirea indicatorilor, și cu atât mai puțin o răspundere financiară semnificativă. Modelul de contract de finanțare pentru Orizont 2020 prevede doar faptul că rapoartele de progres vor include răspunsuri la chestionare care se referă la indicatorii obținuți, dar nu există penalizări pentru neîndeplinirea acestora.

În condițiile nivelului de fraudare a fondurilor europene din România, este posibil ca, pentru alte activități decât cercetarea-dezvoltarea, transferul către beneficiar a răspunderii pentru atingerea indicatorilor/obiectivelor să fie o soluție justă. Totuși, pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, această soluție duce la cheltuirea ineficientă a fondurilor europene, contrar principiului eficienței care este obligatoriu în gestionarea acestor fonduri, conform aceluiași art. 33 din Regulamentul UE nr. 1046/2018. Astfel, paradoxal, pentru implementarea unei părți din acest art. 33, legislația românească încalcă o altă parte din același articol de legislație europeană.

Incidental, menționăm faptul că legislația românească a ales să impună răspunderea financiară a beneficiarului inclusiv pentru neregulile cauzate de autoritățile care gestionează fondurile europene. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 66/2011, neregula este „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”. În caz de nereguli, cel care este penalizat financiar este beneficiarul, inclusiv pentru acțiuni sau inacțiuni ale AM/OI. Această situație este injustă și trebuie corectată.

De comparat asta cu prevederile corespunzătoare ale art. 2 din Regulamentul UE nr. 1303/2013 (de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală etc.):
36. «neregulă» înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului naţional în legătură cu aplicarea sa care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor ESI, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii;
37. «operator economic» înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau o altă entitate care participă la implementarea asistenţei din fondurile ESI, cu excepţia unui stat membru care îşi exercită prerogativele în calitate de autoritate publică;

Condițiile generale ale granturilor acordate de National Science Foundation (NSF) nu prevăd nici ele penalități financiare în caz de neîndeplinire a unor indicatori. US Office of Management and Budget prevede utilizarea de obiective de performanță și indicatori pentru granturile acordate de agențiile federale, dar în scop de îmbunătățire a practicilor agențiilor, nu de penalizare a beneficiarilor. Totuși, pentru granturile de cercetare se stabilește o excepție (de văzut „§200.301 Performance measurement”), prin care raportarea are un format narativ, fără referire la indicatori predefiniți.

Rigiditatea în adaptarea activității pe parcursul desfășurării proiectului

Ca urmare a faptului că activitatea de cercetare-dezvoltare e o activitate de explorare a necunoscutului, pe măsură ce proiectul avansează poate fi necesară adaptarea activităților prevăzute inițial. Această necesitate e cu atât mai importantă cu cât durata trecută de la redactarea propunerii de proiect e mai lungă. Proiectele POC, acțiunea 1.1.4, au debutat la peste 1 an de la scrierea propunerii de proiect, iar durata proiectelor era inițial de până la 4 ani și a fost prelungită recent la până la 5 ani.

Viziunea OI este că nu poate fi făcută nicio modificare a aspectelor tehnice ale propunerii de finanțare, deoarece asta ar aduce atingere factorilor de evaluare pe baza cărora proiectul a fost finanțat. Cu alte cuvinte, cercetările nu pot fi adaptate în funcție de evoluția cunoașterii științifice, deși este foarte probabil că aceasta evoluează pe parcursul a până la 6 ani de zile într-un mod dificil de prezis de oricine la începutul acestei perioade.

Pe de altă parte, nerespectarea de către beneficiar a ceea ce a fost prevăzut în propunerea de finanțare poate duce la neeligibilitatea cheltuielilor aferente (de exemplu, salariile persoanelor care lucrează pe proiect), ca neconforme cu contractul de finanțare, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din HG nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020.

Prin comparație, modelul de contract Orizont 2020 prevede (art. 55.1) că „The Agreement may be amended, unless the amendment entails changes to the Agreement which would call into question the decision awarding the grant or breach the principle of equal treatment of applicants.” Ca exemplu de modificare interzisă este dat „involve changes to the action and/or its budget and affect the award criteria announced in the work programme/call (e.g. the tasks in Annex 1 are changed so substantially that the action no longer corresponds to the scope of the call)”. Exemple de modificări permise sunt:

  • significant change of the action tasks (e.g. if tasks are added/removed) or of their division among the beneficiaries”;
  • adding/removing deliverables; changes in substance of a project output which is reflected in a deliverable”.

Astfel de modificări sunt neacceptabile în prezent pentru OI.

În concluzie, și în programul Orizont 2020 sunt interzise modificările care ar pune sub semnul întrebării acordarea grantului, dar asta nu implică automat că nu pot fi modificate activități sau chiar caracteristici ale livrabilelor propuse.

NSF permite, prin act adițional, chiar „proposed change in the phenomenon or phenomena under study or the objectives of the project stated in the proposal” (referință, de văzut secțiunea 8).

Monitorizarea aspectelor tehnice ale proiectelor

În proiectele POC nu există în prezent monitori tehnici („experți cooptați”), ci doar ofițeri de monitorizare care se ocupă de aspectele administrative, deși acești experți cooptați sunt prevăzuți în Procedura Operațională Monitorizare, aprobată de Ministrul Cercetării și Inovării. Se pare că nu au fost îndeplinite de AM/OI procedurile de recrutare a acestor monitori, care se pare că se fac prin licitație la care se așteaptă să participe firme de resurse umane (!), în timp ce o procedură care corespunde bunelor practici ar fi utilizarea bazelor de date cu cercetători utilizați pentru evaluarea proiectelor de cercetare, disponibile la UEFISCDI (BrainMap) sau la Comisia Europeană.

Lipsa acestor monitori tehnici implică faptul că nu există capacitatea de a se evalua corect progresul proiectelor, după alte aspecte decât indicatorii, pe parcursul proiectelor. Se presupune că va exista o evaluare finală, la sfârșitul proiectelor, dar în situația în care, de exemplu, va fi evaluată îndeplinirea obiectivelor și se va constata neîndeplinirea lor, această situație nu mai poate fi remediată. Dacă această situație, așa cum prevede OUG 66/2011, poate duce la penalizări financiare ale beneficiarilor, asta duce la necesitatea ca beneficiarii să facă ei evaluarea performanței directorului de proiect și a echipei proiectului în atingerea obiectivelor proiectului, ceea ce duce la afectarea independenței directorului de proiect.

De asemenea, lipsa monitorilor tehnici face imposibilă evaluarea situației în care o propunere de modificare a activităților proiectului aduce sau nu atingere deciziei de acordare a finanțării, ceea ce duce la rigiditatea menționată anterior.

Tensiunea beneficiar-director de proiect

Beneficiarul (persoana juridică care găzduiește proiectul – institut de cercetare, universitate, etc.) este cel care are răspunderea primară referitoare la proiect, putând suporta penalizări financiare importante în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor sau al neeligibilității unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului.

Pe de altă parte, implementarea efectivă a proiectului este efectuată de către echipa proiectului, sub coordonarea directorului de proiect.

În condițiile în care evaluarea progresului științific nu se face pe parcursul proiectului, așa cum ar trebui, ca urmare a lipsei monitorilor tehnici, AM/OI poate constata îndeplinirea sau neîndeplinirea indicatorilor/obiectivelor doar la sfârșitul proiectului.

Această situație duce la un risc mare pentru beneficiari, deoarece AM/OI constată eventuale probleme ale proiectului, care pot duce la penalizări financiare importante, doar atunci când nu mai pot fi corectate aceste probleme. Teoretic, beneficiarul poate recupera prejudiciul de la directorul de proiect sau alte persoane responsabile, dar numai prin acțiune în instanță, care poate dura peste un an. Nu este clar dacă instanța va putea solicita directorului de proiect daune care pot ajunge de câteva zeci de ori mai mari decât salariul perceput de directorul de proiect pe întreaga perioadă a proiectului, pentru a se putea astfel compensa pierderile financiare beneficiarului.

Lipsa unor mecanisme eficiente de penalizare

În prezent, mecanismele de penalizare în cazul unor probleme ale proiectelor penalizează beneficiarul (instituția, nu directorul de proiect sau echipa care generează aceste probleme), prin penalitățile financiare aplicate în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor (la sfârșitul proiectului) sau în cazul neeligibilității cheltuielilor (din nou, din cauza lipsei monitorilor tehnici, evaluarea conformității științifice a ceea ce se face în proiect cu ceea ce ar trebui să se facă conform propunerii se va face eventual doar la sfârșitul proiectului). Mutarea evaluării la sfârșitul proiectului, în condițiile în care evaluarea poate duce la penalități importante pentru beneficiar, creează un risc important pentru beneficiar. Pe de altă parte, acest mecanism de penalizare nu responsabilizează directorul de proiect sau echipa proiectului, deoarece aceștia primesc integral salariul pe toată durata proiectului chiar dacă rezultatele finale sunt neconforme.

Spre comparație, atât programul Orizont 2020 cât și condițiile generale NSF prevăd posibilitatea suspendării sau încetării contractului de finanțare ca penalitate în cazul problemelor. Această prevedere:

  • nu creează riscuri financiare beneficiarului, deoarece cheltuielile făcute anterior rămân rambursate;
  • motivează directorul de proiect și echipa proiectului să nu creeze probleme, pentru că în acest caz vor fi și ei penalizați prin întreruperea proiectului, ce poate duce la desfacerea contractelor de muncă.

Penalizarea prin suspendarea sau încetarea contractului este de preferat în locul penalizării financiare efectuată la mult timp de la acțiunile care au dus la penalizări, când problemele nu mai pot fi remediate. De asemenea, monitorizarea proactivă și remedierea problemelor înainte de agravarea lor este preferabilă ajungerii la acest gen de penalizări.

Propuneri de rezolvare a problemelor

Aceste propuneri au în vedere în special următoarele cicluri de finanțare europeană.

  1. Este necesară o modificare legislativă pentru a institui o excepție, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare din cadrul proiectelor, de la penalizarea financiară a beneficiarilor în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor, prevăzută de art. 6 alin. (4) și (5) din OUG nr. 66/2011.
  2. Este necesară implicarea monitorilor tehnici pe întreg parcursul derulării proiectelor, pentru a se putea face:
    • Evaluarea propunerilor beneficiarilor de modificare a activităților proiectului, astfel încât să se poată face adaptări necesare pentru derularea cât mai eficientă a proiectului;
    • Evaluarea progresului tehnic al proiectului, astfel încât pentru proiectele neperformante să se poată lua măsuri remediale proactive sau aplica măsuri cum ar fi suspendarea sau închiderea proiectelor, care să ia locul penalizărilor financiare actuale bazate pe evaluarea îndeplinirii indicatorilor/obiectivelor doar la sfârșitul proiectului, când situația nu mai poate fi remediată, penalizări care în prezent afectează direct doar beneficiarul (instituția gazdă), fără responsabilizarea directorului de proiect sau echipei proiectului.

Concluzii

Există următoarele probleme importante care duc la o ineficiență semnificativă a utilizării fondurilor europene pentru cercetare-dezvoltare și la tensiuni inutile în rândul beneficiarilor:

  • Penalitățile impuse de lege beneficiarilor pentru neîndeplinirea indicatorilor/obiectivelor proiectelor;
  • Lipsa monitorilor tehnici;
  • Rigiditatea în acceptarea modificării activităților proiectului, cauzată, printre altele, de lipsa monitorilor tehnici.

Despre scorul relativ de influență și standardele minimale

Câteva comentarii declanșate de un articol din Contributors despre o competiție de proiecte de cercetare:

Relevanța scorului relativ de influență în evaluările scientometrice

Alegerea unui indicator scientometric, de exemplu pentru definirea standardelor minimale, trebuie să asigure un echilibru între fidelitatea cu care acel indicator măsoară calitatea unei publicații (ceea ce poate duce la formule complicate), pe de o parte, respectiv ușurința calculului și verificării indicatorului, pe de altă parte.

În calculul factorului de impact, orice citare are o pondere egală, indiferent dacă provine dintr-o revistă foarte bună sau dintr-o revistă obscură. Astfel, o revistă care este foarte citată de reviste foarte slabe poate să aibă un factor de impact egal cu o revistă la fel de mult citată de reviste foarte bune. Dacă acceptăm că revistele științifice au, în medie, nivele diferite de calitate, atunci este preferabil ca și ponderile citărilor să reflecte cel puțin calitatea revistei care citează, dacă nu calitatea articolului. Scorul de influență al articolelor (article influence score, AIS) este un indicator care face această ponderare a citărilor. AIS este ușor de obținut, fiind furnizat în cadrul Journal Citation Report, de fostul ISI, actualmente Clarivate Analytics.

Când s-a introdus AIS în evaluările din România, în 2011, unii cercetători au reclamat faptul că unele domenii ar fi defavorizate de AIS. Într-adevăr, numărul tipic de citări al unei publicații variază semnificativ între domenii, de exemplu publicațiile biomedicale sunt mult mai citate decât cele din matematică, ceea ce se reflectă în mulți indicatori, inclusiv factorul de impact sau AIS. Pentru a putea stabili standarde minimale bazate pe AIS care să fie aceleași indiferent de domeniu, este de dorit să existe o normalizare la domeniu a valorilor folosite. Această normalizare este asigurată de scorul relativ de influență.

Standarde minimale vs. evaluare colegială

Definirea standardelor minimale pentru o competiție de proiecte de cercetare nu implică faptul că orice persoană care atinge standardele minimale merită să devină director de proiect. Presupunând că standardul minimal corespunde unui absolvent de doctorat mediocru, standardul minimal asigură doar o filtrare grosieră a propunerilor care provin de la cercetători care sunt sub acest nivel. De aceea, standardul este minimal. Alegerea directorilor de proiecte trebuie să se asigure prin evaluare colegială (peer review), nu prin simpla depășire a unor standarde minimale scientometrice. Aceste standarde minimale trebuie să asigure doar faptul că procesul de evaluare nu este sufocat de prea multe propuneri irelevante, care ar risipi timpul evaluatorilor, ar necesita mai mulți evaluatori și deci ar scădea calitatea medie a evaluatorilor care pot fi implicați, ar genera costuri suplimentare deoarece evaluatorii sunt plătiți și ar prelungi durata evaluării; dar, pe de altă parte, standardele minimale trebuie să asigure o competiție serioasă între proiecte și faptul că principalul factor care contează pentru selecție este evaluarea colegială, nu standardul minimal. Datorită diferențelor între performanța diverselor domenii în România, un standard minimal identic pentru toate domeniile poate părea jos, de exemplu, pentru fizică (un domeniu relativ performant în România) dar același poate fi considerat înalt în alte domenii. Este însă just ca standardul minimal să fie, pe cât posibil, același pentru toate domeniile.

Zece măsuri pentru învăţământul superior şi cercetarea din România

1. Finanţarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a programelor de studii şi universităţilor, în funcţie de ierarhizarea programelor de studii şi clasificarea universităţilor; alocarea granturilor doctorale pe bază de competiţie naţională de proiecte ştiinţifice; finanţarea multianuală, pe cicluri şi programe de studii şi proiecte, potrivit Pactului Naţional pentru Educaţie.

2. Reintroducerea necesităţii abilitării pentru ocuparea poziţiilor de profesor universitar; reintroducerea organizării centralizate, de către CNATDCU, a abilitării; utilizarea, cu preponderenţă, a experţilor din străinătate în comisiile de abilitare; asigurarea din fonduri publice a cheltuielilor aferente abilitării; asigurarea transparenţei procesului de abilitare.

3. Generalizarea utilizării preponderente a experţilor din străinătate pentru evaluările de la toate programele de finanţare a cercetării, inclusiv cele din fonduri structurale; relansarea programelor naţionale de finanţare a cercetării, cu periodicitate anuală şi planificarea bugetelor astfel încât să nu mai existe tăieri semnificative de bugete la începutul fiecărui an.

4. Reorganizarea comisiilor de experţi academici, cum ar fi CNATDCU, CNCS, CNFIS, Colegiul Consultativ CDI, CNE, astfel încât ele să includă exclusiv persoane cu o reală expertiză ştiinţifică, validată potrivit bunelor practici internaţionale; introducerea unor mecanisme care să întărească rolul şi stabilitatea acestora în raport cu influenţele politice (inclusiv atunci când analizează plagiate); implicarea unor experţi din străinătate în alegerea membrilor consiliului ARACIS.

5. Readucerea standardelor minimale la rolul lor de garantare a unui nivel minim de competenţă ştiinţifică a cadrelor didactice universitare şi cercetătorilor, potrivit bunelor practici internaţionale, faţă de situaţia actuală în care promovează crearea de maculatură şi împiedică revenirea în ţară a oamenilor de ştiinţă din diaspora sau atragerea unor specialişti din străinătate.

6. Creşterea salariilor, cel puţin pentru poziţiile inferioare celei de profesor universitar, concomitent cu generalizarea angajărilor pe perioadă determinată la intrarea în sistemul universitar şi de cercetare; eliminarea condiţiilor de angajare care restrâng nejustificat concurenţa pe posturile universitare şi de cercetare şi împiedică candidatura persoanelor din străinătate.

7. Evaluarea, cu experţi preponderent străini, a tuturor institutelor de cercetare, şi acordarea finanţării de bază în funcţie de performanţă, ca urmare a acestei evaluări; recunoaşterea oficială a evaluărilor deja finalizate.

8. Reforma Academiei Române şi a academiilor de ramură, astfel încât titlul de academician să fie acordat pe o perioadă limitată, celor mai valoroşi oameni de ştiinţă, inclusiv tineri, astfel încât să se garanteze racordarea acestor organizaţii la problematicile actuale ale ştiinţei şi societăţii.

9. Crearea depozitului naţional care să asigure accesul online gratuit la toate publicaţiile ştiinţifice rezultate din cercetări finanţate din fonduri publice, inclusiv tezele de doctorat.

10. Creşterea graduală a bugetelor alocate învăţământului superior şi cercetării, pentru a se îndeplini angajamentele luate prin Pactul Naţional pentru Educaţie, de minimum 6% din PIB pentru educaţie şi minimum 1% pentru cercetare.

Comentarii referitoare la proiecte de ghiduri ale solicitantului pentru POS CCE

OI POS CCE din cadrul Ministerului Educației Naționale a publicat în vederea dezbaterii publice înaintea adoptării, o serie de proiecte de ghiduri ale solicitantului pentru programe finanțate din fonduri europene, care ar urma să fie lansate. Este un fapt pozitiv că se are în vedere continuarea sprijinirii, din fonduri europene, a cercetării și inovării. Din păcate, aceste proiecte de ghiduri au unele deficiențe semnificative care ar trebui corectate. Proiectele pun piedici semnificative pentru startup-urile din domeniul software și sunt în dezacord cu legislația în vigoare privind proprietatea intelectuală.

Pentru programele „Proiecte CDI pentru spin-off-uri și start-upuri inovatoare” și „Întreprinderi nou înființate  inovatoare”, printre criteriile de eligibilitate este inclusă condiția ca solicitantul să dețină un brevet, o cerere de brevet (fondurile vor trebui returnate dacă nu se obține brevetul), sau teza de doctorat a directorului de proiect, angajat al start-up-ului.

Condițiile referitoare la brevete exclud rezultatele implementate prin software (în cazul în care nu fac parte dintr-o teză de doctorat recentă) deoarece, potrivit art. 7 din legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, și a unor prevederi similare din alte țări europene, programele de calculator nu sunt brevetabile, cum nu sunt brevetabile nici descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice.

Având în vedere această situație, condițiile de eligibilitate discriminează negativ startup-urile din zona tehnologiei informației, un sector care în România are cel mai mare potențial de a genera startup-uri inovative, care să fie competitive pe plan internațional și să aibă un potențial de creștere care să ducă în final la profituri și locuri de muncă bine plătite, ceea ce trebui să fie scopul final al  unor astfel de programe de finanțare. Într-o anumită interpretare a pachetului de informații (dar care ar putea să nu respecte literal condițiile din pachet, vezi mai jos), ar putea fi eligibile doar startup-uri care se bazează pe niște software obținut în cadrul unui doctorat. Este însă neclar de ce astfel de rezultate ar avea un potențial de inovare și de piață mai mare decât rezultate ale unor cercetări care sunt obținute de cercetători ulterior tezei de doctorat, în domenii în care implementarea se face prin software (de exemplu, bioinformatică, inteligență artificială, procesarea unor cantități mari de date – big data, metode computaționale din chimie, fizică, geologie, medicină, etc.).

Condițiile de eligbilitate nu ar trebui să excludă startup-urile care se bazează pe rezultate ale cercetărilor care nu sunt brevetabile (şi care nu se regăsesc în lucrări de doctorat recente). Dacă se dorește filtrarea doar a startup-urilor care se bazează pe rezultate inovatoare din cercetare, o condiție alternativă la cele referitoare la brevete ar putea fi ca startup-ul să aibă printre acționari sau ca director de proiect cel puțin o persoană care a avut publicații științifice care îndeplinesc anumite standarde minimale (de exemplu, cele prevăzute de OMECTS 4478, 4691, 4692/2011) și proiectul să se bazeze pe rezultate care continuă munca publicată prin respectivele publicații (nu neapărat în sensul proprietății intelectuale, ci în sensul subiectului proiectului). Astfel de publicații pot fi un indicator mult mai bun al unui potențial de inovare decât ceva ce există doar într-o teză de doctorat, iar cercetătorii care și-au obținut teza de doctorat cu mai mult de 5 ani în urmă au, de asemenea, un potențial mai mare de inovare decât cercetătorii postdoctorali. Dacă se dorește finanțarea și a startup-urilor care fac o inovare non-tehnologică (de exemplu, cum a făcut Facebook la începuturile sale), se pot admite și startup-uri filtrate în baza investițiilor pe care le-au obținut deja din partea unor „angel investors” care au decis să facă asta în urma unei evaluări pozitive a potențialului startup-ului. De exemplu, existența unui capital social de peste 80 sau 100 de mii de lei poate fi o garanție relevantă.

Pentru cazul tezei de doctorat, se prevede „contract între titularul tezei de doctorat şi firmă prin care se cedează firmei drepturile de utilizare a rezultatelor obţinute prin lucrarea de doctorat”.  Nu este clar dacă această condiție se referă la rezultatele obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat, sau la cele incluse în lucrarea de doctorat. Dacă se referă la rezultatele din lucrarea de doctorat, această condiție este în dezacord cu legislația în vigoare privind proprietatea intelectuală; dacă se referă la rezultatele incluse în lucrarea de doctorat, prevederea nu are conţinut, deoarece acestea nu au, în marea majoritate a cazurilor, relevanţă comercială.

Astfel, proprietatea intelectuală se referă la drepturi de autor, dreptul la brevet de invenție, modele de utilitate, mărci și indicații geografice, desene și modele, topografii de produse semiconductoare. În lipsa unei protecții prin instrumente specifice (cum ar fi brevetele), externe tezei de doctorat, conținutul tezei este protejat doar prin drepturile de autor. Potrivit art. 9 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor „ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare”. Dreptul de autor protejează texte, desene, etc., care fac parte din teza de doctorat, dar care sunt în general irelevante pentru exploatarea comercială (un startup nu poate face prea mulți bani prin simpla vânzare a unor cărți cu conținutul tezei de doctorat), sau programe de calculator (dar care de obicei nu fac parte din teza de doctorat). Potrivit art. 168 alin. (9) legea nr. 1/2011 a educației naționale, teza de doctorat este un document public. Prin urmare, din punct de vedere al aplicării comerciale a rezultatelor dintr-o teză de doctorat, orice persoană terță poate utiliza ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, etc., în măsura în care acestea nu sunt protejate prin brevete, modele de utilitate, mărci, etc. În concluzie, condiția referitoare la cedarea drepturilor de utilizare „a rezultatelor obţinute prin lucrarea de doctorat” nu are conținut decât dacă se referă la rezultate obținute în cadrul studiilor doctorale și dacă face referire explicită la programe de calculator, brevete (există deja o altă condiție care se referă la brevete) sau modele de utilitate, mărci și indicații geografice, desene și modele, topografii de produse semiconductoare. Dacă condiția se referă la rezultate obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat, este posibil ca drepturile patrimoniale sau dreptul la brevet de invenție pentru rezultatele obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat să nu fie exclusiv ale titularului tezei de doctorat, ci să fie, de exemplu, partajate cu îndrumătorul de doctorat sau alți cercetători din echipa acestuia, să fie ale universității sau ale unei entități private care a (co)finanțat cercetarea, în funcție de contractele dintre părți. Ar trebui deci luate în considerare și aceste cazuri.

Pentru programul „Întreprinderi nou înființate  inovatoare”,  condiția referitoare la dreptul de utilizare a unui rezultat de cercetare obținut dintr-un contract de cercetare, respectiv obligația să fie vorba de un contract finanțat din fonduri publice și finalizat în ultimii 5 ani, trebuie să țină cont de istoricul recent al finanțării din fonduri publice al cercetării aplicative, în care nu au existat competiții de proiecte în fiecare an, iar în unele cazuri proiectele au fost prelungite din cauza lipsei fondurilor, au început cu întârziere din cauza întârzierilor procesului de evaluare, etc., deci ar trebui admise și rezultate obținute în proiecte încă nefinalizate.

Tot la acest program, o altă condiție de eligibilitate este „solicitantul este o întreprindere pentru care cercetarea-dezvoltarea nu constituie obiectul principal de activitate dar este menționată în statut”. Această condiție elimină arbitrar întreprinderile care nu au statut ci doar un act constitutiv, conform art. 5 alin (3) din legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Ar trebui înlocuit „statut” cu „statut sau act constitutiv”.

Sistemul de cercetare din România la sfârşitul anului 2011

Într-un sondaj realizat în rândul cercetătorilor din România în anul 2006, aceştia indicau ca principale probleme ale sistemului de cercetare următoarele: modalităţile de finanţare nu recompensau calitatea şi performanţa, ducând la o lipsă a încrederii în modul în care se acordă fondurile publice pentru cercetare; evaluarea era subiectivă, lipsind criterii obiective şi bazate exclusiv pe calitate şi performanţă; birocraţia era excesivă, inflexibilă şi inutilă, ducând la formalităţi descurajante; structurile sistemului erau prost organizate şi prost administrate; sistemul era subfinanţat; lipsea o viziune pentru viitorul cercetării; lipsea competenţa ştiinţifică a factorilor decizionali din sistem. Ulterior acestui sondaj a urmat perioada 2007-2008, în care finanţarea alocată cercetării din fonduri publice a crescut semnificativ, fără ca restul problemelor majore să fie rezolvate, după care în 2009 finanţarea a fost redusă.

Anul 2011 a fost un an care a marcat o serie de schimbări fundamentale în sistemul de cercetare din România, la care am contribuit activ în calitate de consilier al ministrului educației și cercetării, Daniel Funeriu. Aş vrea să trec aici în revistă aceste reforme, precum şi problemele majore ale sistemului care au rămas încă nerezolvate.

Progrese în alocarea fondurilor prin competiţiile de proiecte

Anterior, evaluarea proiectelor de cercetare depuse în cadrul competiţiilor din fonduri publice se făcea cu evaluatori din România. Pe de o parte, această situaţie ducea la grave conflicte de interese, deoarece comunitatea ştiinţifică relativ mică ducea la o probabilitate mare de relaţii personale între evaluaţi şi evaluatori. Pe de altă parte, tot din cauza comunităţii ştiinţifice relativ mici, existau multe cazuri în care era dificilă găsirea unor specialişti în domeniul proiectului evaluat, care să poată face o evaluare în cunoştinţă de cauză. Această situaţie a dus la o eficienţă mică a cheltuirii fondurilor publice pentru cercetare. Evaluarea proiectelor de către echipe compuse din experţi de nivel internaţional, în majoritate străini, a fost solicitată de o petiţie semnată de aproape 4.000 de cercetători, începând cu 2006. Această măsură a fost implementată abia în acest an, prin HG 133/2011, care impune o pondere de cel puţin 50% a experţilor din străinătate, pentru evaluarea fiecărui program şi proiect, cu excepţia proiectelor finanţate cu mai puţin de 20.000 euro, a celor din domenii cu specific românesc (limba şi literatura română sau drept românesc), şi a celor care sunt cofinanţate în proporţie de cel puţin 50% din fonduri private. Această măsură a fost aplicată pentru prima dată în cadrul competiţiei din 2011 pentru programele Idei şi Resurse umane, la care au fost utilizaţi numai experţi evaluatori din străinătate, ceea ce a eliminat conflictele de interese din cadrul evaluărilor.

Dacă dintre directorii proiectelor finanţate prin competiţiile anterioare procentaje importante, de peste 50%, nu aveau rezultate în cercetare cel puţin la nivelul celor aşteptate de la un proaspăt absolvent de doctorat dintr-o ţară occidentală, la noile competiţii s-au introdus, prin pachetele de informaţii elaborate de noul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), standarde minimale de eligibilitate pentru directorii de proiect, care asigură faptul că fondurile publice nu vor mai putea fi cheltuite prin proiecte de aşa-zisă cercetare care sunt conduse de persoane care nu au făcut de fapt cercetare.

Finanţarea de bază va urmări performanţa instituţională

Aproximativ 20% din bugetul ANCS a fost alocat în anii anteriori pentru Programul Nucleu, de care au beneficiat institutele naţionale de cercetare-dezvoltare (INCD). Acest program avea de facto rolul unei finanţări de bază, deşi acorda finanţare prin proiecte. Deşi teoretic fondurile din cadrul acestui program erau acordate prin competiţie, evaluarea era organizată de către Colegiul consultativ, care era compus în majoritate din directori ai INCDurilor finanţate, aflaţi deci într-un conflict de interese. Rezultatul era o corelare destul de slabă între finanţarea alocată şi performanţa institutelor finanţate. În urma OG 6/2011, Programul Nucleu a fost înlocuit cu două alte linii de finanţare, finanţarea de bază şi finanţarea instituţională complementară de susţinere a performanţei. Finanţarea de bază se va acorda numai instituţiilor de cercetare certificate în urma unei evaluări instituţionale realizată de către echipe de experţi evaluatori din care cel puţin 50% vor fi din străinătate (vedeţi HG 1062/2011). De finanţarea de bază pot beneficia INCDurile, institutele academiilor şi alte instituţii publice sau de drept public, centrele internaţionale, structurile din cadrul instituţiilor publice, cu excepţia celor finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat (în sensul unei finanţări de bază acordate direct). De finanţarea instituţională complementară pot beneficia toate instituţiile şi unităţile de drept public şi de drept privat fără scop patrimonial, evaluate şi clasificate la nivelurile A+, A sau A- în urma evaluării instituţionale. În recenta clasificare a universităţilor şi ierarhizare a programelor de studii universitare, realizată în baza noii legi a educaţiei, cercetarea a avut un rol extrem de important, ceea ce va motiva universităţile să acorde o atenţie sporită cercetării şi calităţii acesteia. Aceste mecanisme de evaluare şi finanţare instituţională asigură direcţionarea fondurilor publice către cele mai performante instituţii de cercetare.

Standarde minimale pentru promovări

Printr-o serie de ordine ale ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului (OMECTS 4478, 4691, 4692/2011) au fost adoptate noi standarde minimale, bazate pe rezultatele anterioare în cercetare, pentru cei care doresc să candideze la posturi de profesor sau conferenţiar universitar, de cercetător ştiinţific gradele I şi II, sau pentru a obţine abilitarea şi deci dreptul de a conduce doctorate. Astfel se asigură faptul că orice persoană care obţine un astfel de post are o activitate anterioară în cercetare cu o relevanţă de depăşeşte un prag minimal, măsurat prin criterii care corespund bunelor practici internaţionale.

Simplificarea birocraţiei

Birocraţia aferentă derulării proiectelor de cercetare finanţate din fonduri publice a fost diminuată prin simplificarea devizului cadru al proiectelor, în care cercetătorii trebuie să raporteze sumele pe diverse categorii de cheltuieli, prin HG 134/2011. Pachetele de informaţii ale noilor competiţii organizate de CNCS au eliminat şi ele o parte din sarcina birocratică anterioară, fiind eliminată, de exemplu, procedura de avizare internă care era de obicei o simplă formalitate care ocupa inutil timpul cercetătorilor. Există însă posibilităţi suplimentare de îmbunătăţire a pachetelor de informaţii, în special a celui aferent programului Parteneriate, în sensul simplificării anexelor şi clarificării tuturor aspectelor esenţiale ale programului.

Restructurări instituţionale

Cele trei agenţii de finanţare a cercetării care existau anterior (UEFISCSU, CNMP, AMCSIT) au fuzionat în cadrul UEFISCDI, ca urmare a măsurilor de raţionalizare instituţională luate la nivelul Guvernului şi pentru asigurarea unei administrări unitare a programelor de finanţare (OG 74/2010). Administrarea programului Capacităţi a trecut de la ANCS la UEFISCDI, pentru ca ANCS să se se poată elibera de sarcini pur contabiliceşti pentru a se focaliza asupra rolului său principal, de elaborare, aplicare, monitorizare şi evaluare a politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării. Din păcate, calitatea activităţii personalului UEFISCDI, ca de altfel şi cea a activităţii funcţionarilor din cadrul ANCS, nu se ridică încă la nivelul necesar unui sistem de administrare a cercetării care a trecut de la stadiul în care sprijinea un mediu care în mare măsură mima cercetarea la un stadiu în care trebuie să respecte bunele practici internaţionale referitoare la alocarea fondurilor publice destinate cercetării şi să contribuie activ la creşterea performanţei cercetării din România.

Responsabilităţile consiliilor ştiinţifice pentru coordonarea programelor de finanţare a cercetării, care se bazau anterior mai mult pe cutume decât pe reglementări clare, sunt acum clar reglementate (HG 133/2011, OMECTS 3794, 3795, 4087, 4088, 5514, 5527/2011). Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, care coordona anterior programul Parteneriate, se ocupă acum, în principal, de evaluarea instituţională şi asigurarea de consultanţă pentru ANCS. Deoarece cercetarea fundamentală nu este doar un apanaj al învăţământului superior, fostul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) s-a reorganizat, prin noua Lege a educaţiei naţionale, sub denumirea de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, care coordonează programele Resurse Umane, Idei şi Capacităţi. Programele Parteneriate şi Inovare sunt acum coordonate de nou-înfiinţatul Consiliu Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare (CNDI), care a înlocuit fostul Consiliu al Inovării. Coordonarea comună a celor două programe ar putea asigura o mai bună orientare spre aplicaţii a programului Parteneriate, care, deşi era destinat cercetării aplicative şi dezvoltării, a avut puţine rezultate cu potenţial aplicativ real. Tot din acelaşi motiv, CNDI include acum mai multe persoane care provin din firme de înaltă tehnologie şi din mediul economic – Softwin, Honeywell, Renault, Infineon, MB Telecom, FrieslandCampina, Asociaţia de Investiţii Private şi Capital de Risc din Sud-Estul Europei. Dacă anterior Colegiul Consultativ era dominat de directori ai INCDurilor, iar CNCSIS era compus din reprezentanţi ai universităţilor, consiliile care le-au înlocuit includ persoane selectate exclusiv pentru competenţa lor în domeniile pe care le acoperă consiliile, din toate tipurile de instituţii de cercetare. Pentru asigurarea coerenţei între activităţile consiliilor, care erau anterior disparate, preşedinţii şi vicepreşedinţii CNCS şi CNDI sunt acum membri ai Colegiului Consultativ. Dacă anterior cercetătorii se plângeau de lipsa competenţei ştiinţifice a factorilor decizionali din sistem, acum atât ministrul educaţiei şi cercetării şi preşedintele ANCS, cât şi membrii consiliilor consultative de nivel naţional din cercetare sunt persoane cu o competenţă profesională probată pe plan internaţional. De exemplu, Alexandru Babeş, preşedintele CNCS, este printre puţinii cercetători din România care a publicat în revista Nature, care alături de Science sunt cele mai prestigioase reviste ştiinţifice. Florin Talpeş, preşedintele CNDI, este liderul firmei Softwin, realizatorul antivirusului Bitdefender, unul din puţinele produse româneşti de înaltă tehnologie care a reuşit să se impună pe pieţele internaţionale.

Alte reglementări recente relevante pentru cercetare sunt cele referitoare la doctorat, din Legea educaţiei naţionale şi Codul studiilor universitare de doctorat (HG 681/2011). Acestea prevăd alocarea prin competiţie de nivel naţional a finanţării pentru doctorat (începând cu 2012) şi refocalizează doctoratul pe activitatea de cercetare. De asemenea, a fost reactivat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării, care sub componenţa anterioară nu a reuşit să penalizeze niciunul din plagiatele academice, şi i s-au acordat pârghii legislative sporite pentru pedepsirea încălcării eticii cercetării, inclusiv a plagiatului (Legea educaţiei naţionale, OG 28/2011, OMECTS 5735/2011).

Probleme rămase

Blocarea posturilor din instituţiile publice a avut un efect negativ asupra sistemului de cercetare, care necesită o triplare a numărului de cercetători pentru a atinge media europeană a acestuia raportată la populaţie. De asemenea, rămân încă în vigoare prevederi anacronice şi contraproductive referitoare la condiţionarea de vechime a accesului la posturi de cercetare, din Legea nr. 319/2003 – Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. Tot prevederile din această lege îngreunează angajarea pe perioadă determinată a cercetătorilor finanţaţi din proiecte de cercetare. Modalităţile de echivalare în ţară a diplomelor obţinute la universităţile prestigioase din străinătate nu au fost încă simplificate suficient. Angajarea cercetătorilor străini în ţară este îngreunată de măsuri birocratice inutile – Directiva 2005/71/CE care dorea simplificarea accesului în UE a cercetătorilor din state terţe a fost implementată eronat în legislaţia românească în 2007 (OU 194/2002), astfel încât în prezent procesul de acordare a vizei unui cercetător este mai dificil decât cel prin care se acordă viza unui simplu muncitor, în condiţiile în care România are un mare deficit de cercetători şi toate ţările avansate utilizează importul de creiere pentru a-şi asigura superioritatea tehnico-ştiinţifică şi economică. De asemenea, Legea bugetului pentru anul 2012 a amânat din nou acordarea a 1% din PIB pentru cercetare, ţintă mereu asumată de mai multe guverne şi de mediul politic, ultima dată prin Legea educaţiei naţionale din 2011, dar care este amânată an de an. Deşi fondurile acordate cercetării de la bugetul de stat în 2012 vor creşte cu 12% faţă de cele din anul anterior, creşterea este insuficientă având în vedere ţinta de 1% din PIB stabilită acum pentru 2013. Rămâne de văzut dacă CNDI va reuşi să relanseze legătura dintre cercetare şi mediul economic, prin organizarea unor competiţii conforme cu bunele practici internaţionale şi realităţile româneşti, pentru programul Inovare.

Concluzii

Reformele care au avut loc în 2011 vor asigura optimizarea eficienţei alocării fondurilor publice pentru cercetare, faptul că ele urmează performanţa ştiinţifică, măsurată conform bunelor practici internaţionale. Şansa sistemului de cercetare este ca, ca urmare a deblocării posturilor din universităţi şi institute şi a unei disponibilităţi sporite a fondurilor pentru cercetătorii performanţi, să revină în ţară un număr semnificativ de cercetători bine pregătiţi din diaspora, care să ridice media nivelului ştiinţific din România şi să asigure astfel competitivitatea ţării în anii care vor urma, în care economia va depinde din ce în ce mai mult de cunoaştere.

Acest articol a fost publicat în numărul din 22 decembrie 2011 al revistei MarketWatch şi pe blogul membrilor asociaţiei Ad Astra.

Cercetarea românească în 2009

Public aici un interviu acordat d-nei Iulia Cantor-Salzani pentru revista Convergence a Centrului Român din Strasbourg, o asociaţie formată din români din Franţa şi francezi interesaţi de România. Interviul a apărut într-o formă editată în numărul 5/2009 al revistei.

În 2009, la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva, o invenţie românească a câştigat marele premiu. Anul trecut, la acelaşi salon, mai bine de 20 de invenţii româneşti au fost premiate. În ciuda reuşitelor cercetării româneşti, bugetul alocat cercetării in 2009 reprezintă o treime din bugetul pe 2008. Care este astăzi situaţia cercetării româneşti?

Într-adevăr, bugetul cercetării din 2009 a suferit o scădere dramatică faţă de anul anterior, în condiţiile în care toate strategiile din domeniu, angajamentele guvernamentale faţă de UE, recomandările europene şi Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele politice parlamentare in 2008, prevedeau o continuare a creşterii bugetului alocat cercetării din surse publice, până la 1% din PIB. În acest an, cercetarea va beneficia de 0,25% din PIB, faţă de 0,38% din PIB în anul anterior. Bugetul alocat proiectelor finanţate în urma unor competiţii a suferit o scădere şi mai dramatică, de aproximativ 50% faţă de anul anterior.

Majoritatea proiectelor de cercetare cu finanţare guvernamentală în derulare au suferit tăieri de fonduri între 30 si 80%, iar competiţiile anuale pentru proiecte au fost sistate în acest an. În unele cazuri, fondurile alocate au fost sub cheltuielile deja făcute în cadrul proiectelor conform contractelor şi cerinţelor anterioare ale agenţiilor de finanţare. Deci unele instituţii de cercetare se văd în situaţia de a nu-şi putea recupera cheltuieli deja făcute în beneficiul public, deoarece statul nu şi-a respectat angajamentele contractuale. Mulţi cercetători, şi în special cei care erau dedicaţi 100% cercetării fundamentale şi nu aveau venituri din alte surse sau tinerii care nu aveau posturi permanente, au rămas fără salarii şi se văd în situaţia de a trebui să-şi caute de lucru în străinătate.

Marele premiu de la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva a arătat potenţialul cercetătorilor romani, deşi nu este neapărat reprezentativ pentru cercetarea finanţată din fonduri publice, deoarece acea invenţie a fost realizata exclusiv din fonduri private; realizatorii ei au solicitat fonduri publice, dar nu le-au obţinut. Însă într-adevăr a existat în ultimii 2-3 ani o tendinţă pozitivă în rezultatele cercetării româneşti, motivată de infuzia crescută de fonduri publice care a fost oprită în 2009.

Aş face şi o distincţie între marele premiu acordat la salonul de la Geneva şi diversele medalii acordate acolo: dacă marele premiu este într-adevăr o distincţie remarcabilă, iar invenţia românească premiată în acest an este una care este în curs de aplicare şi e brevetată la principalele oficii de brevete din lume, medaliile obţinute la Geneva, chiar cele de aur şi argint, nu reprezintă mai mult decât o diplomă de participare, ele nefiind menţionate pe lista de premii de pe site-ul evenimentului.

Există parteneriate internaţionale care nu vor putea fi duse la capăt?

Dacă proiectele se bazau pe finanţarea acordată de guvernul român, ele au fost probabil afectate. Mai important decât parteneriatele internaţionale este însă faptul că s-a pus în pericol capacitatea României de a avea un corp de oameni de ştiinţă profesionişti, de a avea o prezenţă proprie în ştiinţa şi tehnologia mondială. Viitoarele provocări care ne aşteaptă (criza climatică, cea energetică, posibile pandemii de gripa), precum şi faptul că o economie performantă se bazează din ce în ce mai mult pe ştiinţă şi tehnologie, necesită ca orice ţară care se preocupă de viitorul ei să acorde grija cuvenită oamenilor de ştiinţă.

Câte institute există în prezent în România?

Există aproximativ 300 de instituţii care au rezultate de nivel internaţional în cercetare. Aproximativ 56% din rezultatele cercetării provin din universităţi, 20% de la Institutele Naţionale de Cercetare-Dezvoltare, 15% de la institutele Academiei Române.

Câte dintre ele riscă închiderea definitivă din lipsă de fonduri?

Atât institutele cât şi universităţile au fost afectate de tăierea fondurilor. Institutele sunt cele mai vulnerabile, deoarece pentru multe dintre ele proiectele de cercetare reprezintă principala sursa de finanţare.

Tinerii cercetători reproşează modul în care se alocă fondurile pentru proiecte, susţinând că sunt prioritari cercetătorii cu o cariera importantă, instalaţi în posturi cheie. Care sunt criteriile de acordare a fondurilor?

În afară de finanţarea de bază a instituţiilor, fondurile pentru cercetare se acordă pe baza unor competiţii. Cercetătorii propun proiecte, care sunt evaluate de alţi cercetători, iar câştigătorii obţin finanţare. Problema fundamentală a competiţiilor româneşti este faptul că, cu o singură excepţie, marea majoritate a evaluatorilor au fost cercetători din România. Deoarece comunitatea ştiinţifică este mică, sunt inevitabile conflictele de interese şi apariţia traficului de influenţă. Soluţia, folosită de majoritatea ţărilor de dimensiunea României sau chiar mai mari, este utilizarea evaluatorilor internaţionali. Am iniţiat chiar o petiţie, susţinută de peste 3.800 de semnături, care a cerut utilizarea evaluatorilor internaţionali la competiţiile de finanţare a cercetării din România. Din păcate, Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifică nu a dat încă un răspuns oficial acestei petiţii.

În Topul 500 Shanghai din 2008 nu figurează nicio universitate românească, iar bugetele pentru cercetare şi învăţământ au fost reduse. Totuşi, cercetarea românească dă rezultate. Este acesta un paradox românesc?

Nu este niciun paradox; există într-adevăr rezultate de excepţie ale cercetării româneşti, dar ele sunt izolate într-o mare de mediocritate. Tendinţele pozitive din ultimii ani s-au datorat faptului că, în condiţiile unui flux mai mare de finanţare, au putut beneficia de fonduri şi cei care fac într-adevăr cercetare, în timp ce, anterior, beneficiau de finanţări în principal cei cu influenţă în sistem.

Actuala reducere a fondurilor are şansa să fie un lucru pozitiv dacă Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) ar folosi acest prilej pentru a separa grâul de neghină, pentru a finanţa doar grupurile care au rezultate reale, de nivel internaţional. Din păcate, reacţia ANCS şi a agenţiilor din subordinea ei la tăierea fondurilor pentru cercetare a fost una de tip comunist, ce a dus la tăierea fondurilor tuturor proiectelor, în loc să se fi tăiat fondurile doar grupurilor fără rezultate.

La douăzeci de ani după căderea regimului comunist, exodul tinerilor cercetători romani în Occident sau în SUA este încă de actualitate? Există o strategie care să stopeze acest fenomen?

În ultimii 2-3 ani, ca urmare a creşterii fondurilor alocate cercetării (anterior anului 2009), exodul tinerilor cercetători a scăzut. Au existat programe speciale de finanţare a cercetătorilor români din străinătate care reveneau în ţară. Numărul celor care au revenit a fost mic, deoarece instituţiile nu au fost foarte deschise pentru a primi tineri competitivi în rândul lor, care uneori ar fi putut bulversa ierarhiile din interiorul lor, ce nu corespund în multe cazuri performanţei ştiinţifice. Totuşi, a existat o tendinţă de creştere a interesului pentru revenirea în ţara în rândul celor din diaspora şi o creştere a numărului celor reîntorşi.

Guvernul a arătat însă la începutul lui 2009 că în România nu poţi trăi făcând doar cercetare fundamentală, deoarece nu mai poţi avea siguranţa că se respectă contractele de finanţare încheiate cu statul român, iar strategiile din domeniu, angajamentele faţă de UE sau Pactul Naţional pentru Educaţie nu au nicio valoare. Tendinţele de revenire în ţară a cercetătorilor români din străinătate s-au anulat, iar în schimb are loc o nouă plecare masivă a cercetătorilor români în străinătate, în special a celor tineri sau valoroşi, care îşi pot găsi de lucru foarte uşor în Europa occidentală, ca urmare a aderării României la UE şi a investiţiilor crescute pe care ţările occidentale le fac în cercetare, în cadrul pachetelor anti-criză. În lipsa unei infuzii de oameni de ştiinţă valoroşi, care ar fi putut avea loc prin revenirea celor din diaspora dacă finanţarea cercetării s-ar fi menţinut la cotele din anii precedenţi şi dacă barierele birocratice s-ar fi ridicat, se pierd şi şansele unei reforme a sistemului universitar, deoarece pur şi simplu nu există o majoritate în sistem care să susţină o astfel de reformă.

Care sunt reuşitele notabile ale cercetătorilor români în afara graniţelor ţării?

Există multe reuşite notabile, în toate domeniile. Răsfoind revistele Science sau Nature (cele mai prestigioase reviste ştiinţifice), găseşti din când în când şi nume româneşti. Din păcate, ele sunt în principal ale cercetătorilor din diaspora şi mai puţin ale celor din ţară.

La summit-ul de la Barcelona din 2002, UE se angaja ca până în 2010 să se acorde cercetării 3% din PIB. Cifrele sunt departe de a fi atinse. În aceste condiţii, cum vedeţi viitorul cercetării în Europa (faţă de SUA şi Japonia) şi în România?

Faptul că la nivel european există o preocupare pentru creşterea fondurilor alocate cercetării şi pentru creşterea competitivităţii cercetării europene mă face sa fiu optimist in ceea ce priveşte cercetarea europeană.

În privinţa României, cred că ne aflăm la un moment de cotitură la care factorii decizionali sper să ia deciziile care ar putea asigura, pe termen lung, competitivitatea economică a ţării.

Într-un scenariu pesimist, politicienii şi societatea ar putea să continue să ignore ştiinţa şi cercetarea, aşa cum au făcut-o la începutul acestui an, când fondurile pentru cercetare au fost măcelărite, iar reacţiile societăţii au fost minore. Vom deveni deci o ţară dependentă de tehnologia şi investiţiile externe, fără capital intelectual, o veritabilă ţară de căpşunari.

Într-un scenariu optimist, guvernul ar putea sa profite de reducerea actuală a fondurilor pentru a face, pentru prima dată în perioada postcomunistă, o reformă a sistemului de cercetare, printr-o refacere a ierarhiilor ştiinţifice pe baza performanţelor reale, de nivel internaţional şi prin eliminarea tuturor piedicilor birocratice care împiedică revenirea în ţară a cercetătorilor români din diaspora. În acest caz, reluarea unei finanţări adecvate pentru cercetare ar putea avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice şi sociale a ţării, deoarece eficienţa fondurilor alocate ar fi mult crescută, iar diaspora reprezintă un capital uman extrem de valoros care ar putea duce la o creştere importantă a potenţialului ştiinţific al ţării. Să sperăm că societatea şi factorul politic vor depăşi miopia deciziilor cu impact pe termen scurt şi vor înţelege importanţa reală a ştiinţei şi tehnologiei în lumea actuală.

Noi paradigme în inteligenţa artificială

Inteligența artificială s-a născut în urmă cu aproximativ 45 de ani, ca domeniu științific care încearcă construirea de mașini inteligente și modelizarea inteligenței umane. În mod tradițional, inteligența artificială s-a bazat pe calcul logic și manipularea de simboluri de către calculatoare. De exemplu, în unele sisteme un concept cum ar fi „scaun” e reprezentat de liste de simboluri ce reprezintă caracteristicile sale, cum ar fi SCAUN (elemente: șezut, spătar, picioare; culoare: maro; material: lemn). Aceste simboluri sunt însă interpretate de realizatorul sau utilizatorul programului, calculatorul nu „înțelege” ce înseamnă ele, ci doar le procesează conform unor reguli predefinite de programator. O alternativă a metodelor simbolice sunt modelele conexioniste, ce folosesc rețele neuronale artificiale. Ele funcționează după anumite principii inspirate din modul de funcționare al creierului uman, folosind multe elemente simple interconectate între ele. De obicei interpretarea datelor prelucrate de aceste rețele era însă făcută tot de utilizatorul uman, ca și în cazul metodelor simbolice.

Acest tip de strategii a avut succes în anumite domenii care pot fi ușor formalizate, cum ar fi probleme de planificare, rezolvarea de probleme de logică și geometrie, jocul de șah – campionul mondial Garry Kasparov a fost înfrânt în 1997 de către calculatorul Deep Blue al IBM. Multe alte sarcini simple care apar zilnic în viața unui om, cum ar fi recunoașterea unei persoane sau deplasarea în condiții variate nu au putut fi însă modelate cu același succes. Sistemele clasice nu sunt eficiente în rezolvarea unor clase importante de probleme care implică procese fundamentale de percepție, categorizare, acțiune în medii nesimplificate, fiind fragile și având dificultăți mari atunci când întâlnesc cazuri pentru care nu au fost programate.

Un exemplu pregnant pentru eșecul inteligenței artificiale clasice este proiectul Cyc. Început în anul 1984, acest proiect a încercat să asimileze cunoștințele uzuale ale oamenilor, prin introducere manuală de relații între simboluri, cum ar fi „Păsările au pene”, „Mamele sunt mai în vârstă decât copiii lor”. Inițiatorii lui și-au propus ca sistemul să ajungă în 1994 să poată asimila singur date, procesând cărți și studii. După ce a consumat mai mult de 60 de milioane de dolari (printre investitori s-a numărat și Microsoft) și 5 secole-persoane de introducere de date, proiectul nu a reușit nici astăzi ceea ce și-a propus inițial.

Noi paradigme

În ultimii ani, un nou curent ia amploare în inteligența artificială și în științele cognitive. Se recunoaște necesitatea ca agentul inteligent să aibă un corp, care să aibă atât senzori cât și posibilitatea de a acționa, și care să fie situat în mediul unde se află obiectele pe care le conceptualizează, pentru a putea interacționa cu ele. Robotul va descoperi lumea pe cont propriu, interacționând cu ea, asa cum o fac și oamenii și animalele, în loc sa fie îndopat cu simboluri care nu le înțelege și care descriu lumea dintr-o perspectivă umană. Capacitatea cognitivă este deci strâns legata de mediu, de capacitățile senzorimotoare ale agentului și de scopul lui, și nu numai de mecanismele cognitive propriu-zise. În acest caz, conceptul de scaun, de exemplu, nu mai este o listă de cuvinte care pot fi interpretate numai de utilizator sau programator, ci este totalitatea acțiunilor potențiale pe care robotul le poate întreprinde în prezența lui, asociate percepției curente și potențialelor stări perceptive ce pot rezulta în urma acțiunilor, conform experienței din trecut a robotului. Astfel se poate ajunge ca și sistemele artificiale să poată înțelege concepte.

Aceste idei nu sunt neapărat noi, apărând și în lucrările unor savanți din prima jumătate a secolului trecut, cum ar fi Gibson, von Uexkull, Merleau-Ponty, Piaget, Tolman și alții, dar capătă noi valențe și interpretări în contextul rezultatelor actuale din științele cognitive. Este interesant că spre acest punct de vedere converg rezultate din mai multe domenii. De exemplu, Rodney Brooks, director al laboratorului de inteligență artificială de la Massachussets Institute of Technology, SUA, a folosit această paradigmă pentru a crea roboți care au un comportament mult mai flexibil decât cei ce au mecanisme de control tradiționale, bazate pe simboluri. Kevin O’Regan, de la CNRS, Franța, susține această paradigmă cu experimente psihologice legate de anumite iluzii optice sau adaptarea senzorimotoare. Rezultatele din neuroștiințe susțin și ele această paradigmă. Recent, George Lakoff (Universitatea Berkeley, SUA) și Rafael Nunez (Universitatea Fribourg, Elveția) au arătat că chiar și conceptele matematice abstracte sunt fundamentate în interacțiunea omului cu mediul exterior și depind de capacitățile noastre senzorimotoare.

Inteligența artificială în România

Eșecul inteligenței artificiale clasice arată și necesitatea de a nu neglija sursele biologice de inspirație, și de a integra strâns cercetarea în inteligență artificială cu celelalte științe cognitive, și în special neuroștiințele și psihologia cognitivă. În România se face relativ puțină cercetare în inteligență artificială, iar cea care se face este în general cantonată în cadrul paradigmelor clasice, și într-o abordare formală, nu interdisciplinară. De exemplu, științele cognitive nu sunt menționate deloc, ca domeniu, în programele departamentului guvernamental responsabil de cercetare. Asta în timp ce Franța, de exemplu, încurajează dezvoltarea cercetării în științele cognitive prin acțiuni incitative, iar într-un raport recent al National Science Foundation (SUA) științele cognitive sunt identificate ca prioritate națională în cercetare, alături de biotechnologii, nanotechnologii, informatică, în principal în perspectiva integrării lor viitoare.

Pe de altă parte, în România există potențialul de a face cercetare competitivă în inteligență artificială, deoarece există competențe în informatică, iar pentru cercetarea în acest domeniu nu sunt necesare echipamente scumpe de laborator, cum sunt în celelalte domenii cu potențial ridicat, biotechnologiile sau nanotechnologiile. Dezvoltarea industriei românești de tehnologia informațiilor, care e un sector în plină expansiune și recunoscut ca prioritar de guvern, ar putea beneficia de aplicații rezultate de cercetarea în inteligență artificială, având în vedere că acum se bazează în proporție de 90% pe outsourcing, mult mai puțin profitabil decât produsele soft. Implementarea unei strategii de dezvoltare în România a cercetării în inteligență artificială și științe cognitive ar putea avea efecte benefice pentru păstrarea pe termen lung a competitivității internaționale a industriei românești de tehnologia informațiilor.

Articol apărut în revista Ştiinţă şi tehnică nr. 11-12, 2002