Abilitarea – ce putea fi și ce-a ajuns

Abilitarea a fost introdusă în România de către Legea Educației Naționale din 2011, promovată de către ministrul educației de atunci, Daniel Funeriu (al cărui consilier am fost) și adoptată prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc. Scopul abilitării era de a îmbunătăți modul de selecție al resurselor umane din sistemul universitar.

Context: nivelul slab al calității cadrelor didactice universitare

Calitatea cadrelor didactice universitare, alocarea ineficientă a fondurilor publice destinate învățământului superior și volumul foarte mic al acestor fonduri erau și au rămas principalele probleme ale sistemului universitar, din punctul de vedere al intereselor generale ale societății (evident, cadrele didactice din sistem nu au neapărat aceeași perspectivă). O creștere a nivelului calității cadrelor didactice ar duce, prin mecanismele de auto-guvernare universitare, la creșterea relevanței pentru piața muncii a studiilor universitare și la o pondere mai mare a inovării în economie, deci ar ajuta semnificativ creșterea economică într-un context în care economia se bazează din ce în ce mai mult pe cunoaștere.

Calitatea cadrelor didactice universitare depinde foarte mult de pregătirea lor inițială, pe parcursul studiilor universitare, doctoratului și stagiilor post-doctorale de cercetare. Creșterea potențială a nivelului de calitate ar fi foarte limitată dacă singura sursă de resurse umane ar fi doar sistemul de învățământ românesc. România are o altă resursă extrem de valoroasă, și anume numărul mare de oameni de știință din diaspora, din care există suficienți de mulți care ar dori să se reîntoarcă dacă ar găsi condiții acceptabile. Aceste condiții nu țin neapărat de un nivel al salariului comparabil cu cel din țările de origine ci de un mediu universitar care să aprecieze valoarea științifică și competiția bazată pe merit, lipsit de constrângeri administrative absurde, și cu mecanisme de finanțare predictibile, care să încurajeze performanța. De asemenea, pe plan internațional există un număr foarte mare de absolvenți de doctorat și de stagii post-doctorale, comparativ cu numărul de posturi din sistemele universitare sau de cercetare, deci este absolut posibil să se atragă în țară oameni de știință cu o pregătire foarte bună chiar dacă nu sunt de origine română, așa cum au venit deja în România un număr semnificativ de studenți francezi (de exemplu, la Cluj) sau de oameni de afaceri italieni (de exemplu, la Timișoara). Pe de altă parte, existau și există în sistemul universitar românesc tineri, cu sau fără experiență în străinătate, care ocupă posturi de nivel inferior dar care au un nivel științific superior celui al multor profesori universitari.

Este vorba deci despre o situație în care sistemul nu atrage, nu integrează și nu promovează cele mai bune resurse umane disponibile, perpetuând mediocritatea constatată de angajatori și de topurile internaționale ale universităților. Acest lucru se datorează mecanismelor de recrutare și promovare a resurselor umane, care depind, în parte, la rândul lor, de unele mecanisme referitoare la finanțarea universităților și la organizarea internă a universităților. Abilitarea era o componentă a pachetului de reforme introdus de legea din 2011 pentru a îmbunătăți această situație, alături de alte componente cum ar fi mecanisme de finanțare diferențiată din fonduri publice, care să motiveze universitățile și cadrele didactice să promoveze intern mecanisme de creștere a calității resurselor umane.

Problemele de dinaintea introducerii abilitării

Înainte de adoptarea Legii Educației Naționale din ianuarie 2011, ocuparea posturilor celor mai importante, de conferențiar universitar și profesor universitar, se făcea prin următorul mecanism:

  • se lua, la nivelul catedrelor sau departamentelor, decizia deschiderii unui post (Legea 128/1997, art. 84);
  • candidatul era evaluat de o comisie de concurs formată din decanul facultății sau un reprezentant al acestuia și alți 4 membri; componența comisiei se aproba de către senatul universitar, la propunerea consiliului facultății;
  • rezultatul concursului era aprobat de către consiliul facultății și validat de senatul universitar (Legea 128/1997, art. 61);
  • concursul se valida sau nu, ulterior, de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism consultativ, de nivel național, al Ministerului Educației și Cercetării (Legea 84/1995, art. 140).

Puteau conduce doctorate profesori universitari sau academicieni, având titlul de doctor, avizați nominal de către CNATDCU (Legea 84/1995, art. 73).

Teoretic, rolul CNATDCU este acela de a apăra interesul național, general, al societății de a avea un nivel ridicat al resurselor umane, prin evaluarea critică și filtrarea propunerilor venite de la universități. De multe ori, deciziile de recrutare sau promovare luate de universități nu au în vedere atragerea celor mai bune resurse umane disponibile, ci menținerea și întărirea relațiilor de putere, cvasi-feudale, din interiorul universităților. De multe ori, posturile sunt deschise cu dedicație pentru o persoană anume, prin decizii luate la nivelul catedrei / departamentului și care reflectă interesele structurilor de putere de la aceste niveluri, iar nivelele superioare (consiliul facultății, senatul universitar) nu intervin de obicei în aceste decizii, în baza unui comportament de reciprocitate între reprezentanții diferitelor catedre / departamente în aceste structuri. Un indicator care reflectă foarte bine acest lucru este faptul că în peste 90% din cazuri, la concursurile pe posturi universitare participă doar un singur candidat pe un post, iar în peste 85% din cazuri candidatul este din interiorul universității.

O cauză importantă a acestei situații este lipsa unor mecanisme de finanțare care să recompenseze performanța și calitatea cadrelor didactice: finanțarea publică nu se diferențiază suficient în funcție de performanță și calitate, iar în atragerea studenților plătitori de taxă ușurința obținerii unei diplome fără acoperire concurează încă cu dorința de a obține o pregătire de calitate. De asemenea, este dificil pentru studenți sau părinți să evalueze performanța și calitatea reală a universităților și a cadrelor didactice, având în vedere inclusiv distorsiunile din multe evaluări oficiale. În 2011 au fost introduse clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, care urmau să reprezinte o bază pentru alocarea finanțării publice în funcție de calitate, însă acest mecanism a fost anulat ulterior de noul guvern. În lipsa pârghiilor financiare, pârghiile administrative, cum ar fi filtrul CNATDCU sau standardele minimale pentru ocuparea posturilor didactice sau pentru acordarea abilitării, rămân printre puținele mecanisme de asigurare a calității din sistemul universitar. Din păcate, un alt element important din sistem, și anume evaluarea de către Agenția Română de Asigurare a Calității din Învățământul Superior (ARACIS) are niște standarde extrem de joase pentru a putea deveni un factor real de creștere a calității.

Filtrul CNATDCU era și este, teoretic, important pentru validarea calității cadrelor didactice. În practică, situația în care CNATDCU, constând din reprezentanți ai universităților, era pus să evalueze decizii asumate deja repetat de către structuri din universități (aprobate de catedre / departamente, consiliul facultății, senatul universitar), inclusiv de structuri cărora membrii CNATDCU erau subordonați, punea membrii CNATDCU într-o situație de conflict de interese și în postura de nu-și putea asuma responsabilitatea invalidării acestor decizii. Astfel, CNATDCU aproba formal marea majoritate a dosarelor primite pentru concursurile pe posturi, fără să-și poată exercita în practică rolul de filtru.

Ce a adus nou abilitarea

Potrivit legii din 2011, obținerea abilitării, în urma îndeplinirii standardelor minimale referitoare la rezultatele activității de cercetare și în urma susținerii tezei de abilitare în fața unei comisii numite de CNATDCU, devenea o condiție necesară pentru ocuparea posturilor de profesor universitar. De asemenea, abilitarea acorda dreptul de a conduce doctorate persoanelor având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III (Legea 1/2011, art. 166, 300-301). Persoanele care obțineau abilitarea și care doreau să devină profesor universitar puteau ulterior să candideze pe posturile scoase la concurs în universități, unde candidaturile erau evaluate de comisii numite de structurile din cadrul universităților.

Deosebirea crucială față de situația anterioară era aceea că orice persoană care îndeplinea standardele minimale de activitate științifică putea candida pentru obținerea abilitării. Această candidatură nu mai era deci condiționată de satisfacerea intereselor centrelor de putere din universități. Se elimina astfel conflictul de interese în care se aflau anterior membrii CNATDCU. Puteau să candideze pentru abilitare persoane din afara universităților, de exemplu din străinătate sau din institutele de cercetare, fără a fi nevoite să obțină în prealabil „bunăvoința” unui departament dintr-o universitate. Filtrul de nivel național era deci aplicat înaintea deciziilor luate la nivelul structurilor universității, asigurându-se astfel eficiența lui.

De asemenea, abilitarea decupla dreptul de a conduce doctorate de ocuparea postului de profesor universitar, potrivit practicii din multe țări occidentale cu sisteme performante de învățământ superior și cercetare. După cum am mai spus, există în sistemul universitar românesc multe persoane pe posturi de nivel inferior care au însă performanțe științifice superioare celor ale profesorilor universitari din aceleași universități. Abilitarea urma să permită accesul doctoranzilor la o îndrumare de calitate din partea acestor persoane, având în vedere dificultatea accesului tuturor acestora pe posturi de profesor, în condițiile în care: proporția posturilor de profesor universitar, cu un salariu mare față de alte posturi, e limitată de constrângeri financiare; în care postul de profesor obținut de o persoană este păstrat pe perioadă nedeterminată până la pensionare; și în care proporția posturilor de profesor universitar în numărul total al cadrelor didactice era foarte mare la nivelul anului 2011 (fiind ulterior redusă prin obligativitatea pensionării la 65 de ani, intens contestată).

Organizarea abilitării a fost detaliată printr-un regulament, prin ordinul ministrului nr. 5691/2011, elementele esențiale fiind:

  • teza de abilitare prezintă în mod documentat realizările profesionale obținute ulterior conferirii titlului de doctor în știință, care probează originalitatea și relevanța contribuțiilor academice, științifice și profesionale și care anticipează o dezvoltare independentă a viitoarei cariere de cercetare și/sau universitare;
  • teza de abilitare se bazează pe rezultatele științifice publicate/brevetate sau pe realizările profesionale făcute publice anterior depunerii dosarului de abilitare, făcând trimitere la respectivele publicații, brevete sau realizări, fără a fi obligatorie reproducerea lor;
  • teza de abilitare este un document public;
  • teza de abilitare se susține public și orice persoană interesată poate participa la susținerea acesteia; publicul poate pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare și al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă;
  • rezumatul tezei de abilitare, lista de lucrări ale candidatului, fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat, data, ora și locul susținerii tezei de abilitare, componența comisiei de abilitare se publică pe un site web administrat de secretariatul CNATDCU;
  • comisia de evaluare a tezei de abilitare este formată din 3 sau 5 persoane, specialiști în subiectul tratat de teza de abilitare, dintre care cel puțin o persoană din străinătate (cu excepția doar a tezelor din domenii cu specific românesc, cum ar fi limba și literatura română); persoanele din România trebuie să fie membri ai CNATDCU;
  • toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleași standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare;
  • persoanele din cadrul comisiei de abilitare nu pot să se afle în situația de conflict de interese, incluzându-se aici situațiile de rudenie; faptul că sunt sau au fost angajate în aceeași instituție în ultimii 5 ani anteriori evaluării; sunt sau au fost remunerate prin proiecte de cercetare la care candidatul a avut calitatea de director de proiect, în ultimii 5 ani anteriori evaluării; beneficiază ori au beneficiat, în ultimii 5 ani anteriori evaluării, de servicii sau foloase de orice natură din partea candidatului;
  • membrii comisiei de abilitare sunt propuși de membrii CNATDCU și componența comisiilor e stabilită prin vot de birourile comisiilor de specialitate ale CNATDCU, dintre aceste propuneri;
  • teza de abilitare se redactează și se susține în limba engleză, cu excepția tezelor din domenii cu specific românesc.

Esența abilitării era evaluarea nivelului științific al candidatului, de către o comisie de experți independenți, pentru certificarea capacității candidatului de conduce doctorate și pentru a deveni profesor universitar. Punctul cheie al acestei evaluări era nivelul de expertiză științifică a membrilor comisiei și imparțialitatea lor. Ideal, acești membri ar fi trebuit să fie toți sau majoritar din afara țării, cu excepția domeniilor cu specific românesc, pentru a se elimina conflictele de interese inevitabile, datorate faptului că comunitatea științifică din țară este relativ restrânsă și specialiștii dintr-un anumit domeniu se cunosc și interacționează între ei. Acest ideal era pus în balanță de costul aducerii experților la susținerea tezei, element ce nu ar trebui să fie problematic într-un sistem normal (costul acestei evaluări este insignifiant față de costul generat de admiterea în sistem a unui candidat neperformant) dar care totuși a dus la probleme (detaliate mai jos). Trebuie spus că evaluarea de către experți este singura metodă conformă cu bunele practici internaționale pentru astfel de cazuri. Evaluarea scientometrică este potrivită doar pentru verificarea îndeplinirii unor standarde minimale, și ea a fost, de asemenea, utilizată. Constatând, post-factum, problemele datorate costurilor de deplasare a experților, era poate util ca organizarea abilitării să se facă într-un sistem de conferință online, poate chiar cu înregistrarea prealabilă a prezentării și păstrarea interactivității online doar pentru sesiunea de întrebări și răspunsuri, chiar dacă la o primă vedere așa ceva ar fi părut că diminuează calitatea prezentării, a interacțiunii dintre comisia de evaluare și candidat, a rolului de verificare a abilităților pedagogice ale candidatului, precum și solemnitatea unei astfel de susțineri publice (din păcate, situația actuală, dramatică, a abilitării face nesemnificative astfel de considerente de detaliu).

O procedură similară, „abilitazione scientifica nazionale”, a fost introdusă în Italia tot în ianuarie 2011, ca răspuns la probleme similare cu cele românești din sistemul universitar de acolo.

Primele probleme ale implementării abilitării

Având în vedere noutatea procedurii, CNATDCU avea responsabilitatea (conform regulamentului menționat anterior) de a elabora niște ghiduri cu caracter informativ referitoare la realizarea tezei de abilitare, pe domenii corespunzătoare comisiilor CNATDCU, pentru a orienta primii candidați. CNATDCU a adoptat un ghid în care, fără o diferențiere între domenii, a impus un minim de 150.000 de caractere (aprox. 60 de pagini) pentru prezentarea realizărilor științifice, profesionale și academice. Se pare că această decizie a rezultat dintr-un compromis între viziunea membrilor CNATDCU din științele sociale sau umaniste, care ar fi dorit impunerea redactării unei lucrări de sine stătătoare (ceea ce ar fi fost în contradicție cu regulamentul existent), respectiv viziunea membrilor din alte domenii care ar fi preferat o descriere mai succintă, cu trimitere la lucrări deja publicate. Având în vedere că scopul abilitării era acela de a asigura confirmarea de către o comisie de experți a relevanței unor rezultate anterioare, iar publicarea anterioară a acestor rezultate putea reprezenta o certificare suplimentară a relevanței lor, era evident preferabilă bazarea tezei pe rezultate deja publicate. În acest caz, impunerea unui volum minim al textului de prezentare nu se justifica. După cum a argumentat și asociația Ad Astra:

În timp ce impunerea unei limite superioare a volumului tezei are sensul de a limita efortul evaluatorilor care vor citi teza, considerăm că propunerea unei limite inferioare a volumului tezei nu este justificată. Astfel, în cadrul tezei de abilitare candidatul are interesul de a convinge membrii comisiei de abilitare despre relevanța realizărilor profesionale proprii. Nu credem că este justificat ca CNATDCU să sugereze o verbozitate inutilă, care duce la eforturi suplimentare, atât pentru candidat cât şi pentru evaluatori, în cazul în care candidatul consideră că poate convinge membrii comisiei de abilitare printr-un rezumat mai scurt de cele 4.000 de caractere şi printr-o expunere mai scurtă de cele 150.000 de caractere. Aceste limite minime vin de altfel în contradicție cu Ordinul 5691/2011, care recomandă la Art. 5 ca rezultatele științifice/realizările profesionale ale candidatului să fie prezentate succint în teza de abilitare. De asemenea, impunerea unor limite minime încurajează mentalități depășite, dar încă prezente în România, după care lucrările științifice pot fi evaluate în funcție de numărul de pagini sau lungimea bibliografiei.

O altă problemă a fost impunerea (prin ordinul ministrului Cătălin Baba, nr. 3658/2012), a unei taxe de înscriere foarte mari, de 6.450 lei, pentru acoperirea costurilor procesului de abilitare. Regulamentul din 2011 prevedea posibilitatea unei astfel de taxe, probabil pentru că în 2011 nu exista o alocație bugetară pentru plata costurilor aferente deplasărilor membrilor comisiilor, având în vedere că legea care a introdus abilitarea a fost adoptată ulterior bugetului pe 2011. În 2012 nu mai exista nicio justificare pentru o astfel de taxă la un astfel de nivel,  având în vedere că o potențială situație de abuz prin înscrierea multor candidați nerelevanți sau înscrieri repetate era limitată de condiția de îndeplinire a standardelor minimale. Asociația Ad Astra spunea:

Asociația Ad Astra consideră ca fiind abuzivă taxa de înscriere pentru procedura de abilitare, instituită prin Ordinul nr. 3658/2012, şi [solicită] eliminarea oricărei taxe impuse candidaților la procedura de abilitare, sau reducerea taxei la o sumă nu mai mare de 200 lei.

Procedura de abilitare, introdusă prin Legea educației naționale, are drept scop selecția persoanelor care vor avea dreptul de a candida la posturile de profesor universitar și de a conduce doctorate. Singurul criteriu pentru această selecție trebuie să fie competența profesională și rezultatele anterioare în cercetare, cu relevanță internațională, ale candidatului.

Taxa de înscriere de 6.450 lei introdusă de dvs., având o valoare de aproximativ 3,5-5,5 ori mai mare decât salariul lunar net de bază al unui conferențiar universitar sau lector, impune un criteriu de selecție bazat pe capacitatea financiară a candidatului. Acest criteriu de selecție duce la imposibilitatea unor persoane, performante din punct de vedere profesional, de a candida pentru obținerea abilitării. În consecință, taxa de înscriere duce la scăderea calității corpului profesorilor universitari și conducătorilor de doctorat din România.

Un criteriu de selecție bazat pe situația financiară a candidatului contravine principiului selecției în funcție de merit și încalcă prevederile art. 5 din Codul muncii, care interzice orice discriminare directă sau indirectă bazată pe originea socială sau responsabilitatea familială, elemente aflate în legătură directă cu posibilitatea candidatului de a economisi salariul său pe mai multe luni în scopul plății taxei de abilitare.

Având în vedere că abilitarea este o procedură introdusă unilateral de către statul român prin lege, statul trebuie să-și asume costurile aferente acestei proceduri. România a fost criticată de multe ori pentru numărul exagerat de mare de taxe pe care le are față de alte țări, iar majoritatea acestor taxe au o natură similară cu taxa de înscriere pentru abilitare, fiind taxe pe care cetățenii trebuie să le plătească pentru diverse proceduri derulate de autoritățile publice. Costul acestor proceduri, impuse în mod obligatoriu prin legislație, trebuie să fie suportat de către autoritățile publice și nu de către cei care sunt obligați prin legislație să urmeze acele proceduri.

Estimând numărul candidaților la abilitare la 400 pe an, costurile anuale ale procesului de abilitare sunt de 2.580.000 lei pe an. Incapacitatea ministerului de a aloca această sumă pentru o procedură cheie pentru asigurarea calității resurselor umane din învățământul universitar, având un impact major asupra calității generale a pregătirii resurselor umane din România, demonstrează erori grave în prioritizarea alocării fondurilor publice de către minister, care trebuie corectate.

Decizia privind această taxă a fost corectată parțial prin deschiderea de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (condusă atunci de Dragoș Ciuparu), în mai 2012, a unei proceduri de restituire a taxei, din fonduri publice, pentru persoanele care au obținut abilitarea, dar care a fost deschisă pe o perioadă limitată, mai 2012-ianuarie 2013, fiind apoi redeschisă doar în 2014.

O altă problemă a fost lipsa unei posibilități de recunoaștere sau echivalare a unor proceduri similare abilitării, din alte țări, problemă rămasă nerezolvată până în prezent.

După schimbarea guvernului în aprilie 2012, diversele declarații ale reprezentanților noii majorități politice, referitoare la necesitatea schimbării legii educației din 2011, au făcut ca multe persoane care doreau să obțină atestatul de abilitare să amâne decizia de a candida, în condițiile în care abilitarea implica, pe lângă rezultatele științifice obținute anterior, efortul de a scrie teza (conform volumului minim de text impus de CNATDCU), efortul financiar pentru plata taxei, și în care exista riscul ca abilitarea să fie eliminată, ca procedură, prin modificări legislative și deci tot efortul să fie zadarnic. Pe site-ul CNATDCU apar doar 26 de persoane care și-au susținut abilitarea în 2012. În 2014, 112 persoane au solicitat restituirea taxei pentru abilitare.

Anularea rolului abilitării și pervertirea ei

Obligativitatea existenței abilitării pentru accesul la postul de profesor universitar a fost eliminată prin OUG nr. 92 din 18 decembrie 2012, promovată de ministra de atunci Ecaterina Andronescu și de guvernul Ponta. Prin această măsură, rolul esențial al abilitării, de filtrare a candidaților la cele mai importante posturi universitare, a fost anulat. Există deja o tradiție a ordonanțelor de urgență de modificare a legii educației, având ca rezultat degradarea sistemului de învățământ, și care sunt publicate în jurul Crăciunului, când publicul nu este atent: 18 decembrie 2012, 23 decembrie 2013, 29 decembrie 2014.

În 20 decembrie 2012, prin ordinul d-nei Andronescu (nr. 6560/2012) au fost relaxate standardele minimale pentru accesul la abilitare și la posturile universitare. Anterior, în septembrie 2012, d-na Andronescu modificase și componența CNATDCU, eliminând persoanele din diaspora și reducând nivelul științific mediu al comisiei (ordinul nr. 5644/2012).

Prin același ordin nr. 5644/2012, secretariatul CNATDCU s-a mutat de la UEFISCDI direct în cadrul ministerului. Mutarea secretariatului coincide cu încetarea actualizării site-ului care trebuia să asigure transparența procesului de abilitare, conform ordinului nr. 5691/2011, rămas în vigoare până în 2015. Nu am găsit vreun alt site pe care să se fi transferat publicarea acestor informații. Nerespectarea publicării pe acest site a informațiilor cerute de legislația în vigoare face ca toate abilitările acordate fără respectarea procedurilor să fie pasibile de atacarea lor în justiție și anularea lor, ca urmare a faptului că ministerul nu a respectat reglementările stabilite tot de minister. Se pare că se găsesc în această situație cel puțin 75% din tezele de abilitare susținute până în prezent.

Mai recent, o altă ordonanță de urgență a guvernului Ponta, nr. 94 din 29 decembrie 2014, a stabilit că cererea pentru susținerea examenului de abilitare nu mai va fi adresată CNATDCU, ci universităților sau Academiei Române. Măsura a fost urmată de ordinul nr. 3121/2015, care a modificat regulamentul de organizare a abilitării. Modificările esențiale aduse de acest ordin sunt:

  • propunerile pentru componența comisiei sunt făcute de universitate / Academie și sunt aprobate de comisiile CNATDCU; ca urmare, nu pot exista comisii de abilitare a căror componență să fie în dezacord cu deciziile luate la nivelul structurilor universităților, iar CNATDCU este pus din nou în situația de a evalua decizii luate deja de organismele decizionale ale universităților; reapare, astfel, conflictul de interese în cazul deciziilor CNATDCU și este deci diminuat semnificativ rolul CNATDCU de filtru de nivel național pentru acreditarea conducătorilor de doctorat;
  • dispare prevederea ca teza de abilitare să fie un document public, ceea ce îngreunează, de exemplu, posibilitatea investigării unor eventuale plagiate;
  • dispare prevederea că orice persoană interesată poate participa la susținerea acesteia și că publicul poate pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare și al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă; dispare obligativitatea publicării online a datelor susținerii tezelor; aceste măsuri elimină posibilitatea ca alți specialiști decât membrii comisiei să analizeze critic ceea ce susține candidatul;
  • dispare obligativitatea ca rezumatul tezei de abilitare, lista de lucrări ale candidatului, fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat să fie publicate centralizat, pe un site web care să centralizeze  informația la nivel național; se prevede ca aceste informații să fie publicate doar pe site-ul instituției gazdă, ceea ce în practică înseamnă că informația va fi îngropată pe o multitudine de site-uri și va fi extrem de dificil pentru oricine dorește să analizeze procesul să monitorizeze toate site-urile web, și că este foarte posibil ca informația să dispară după susținerea tezei (acest lucru s-a întâmplat deja în cazul unor prevederi similare referitoare la publicitatea concursurilor pe posturi universitare, de dinainte de 2011);
  • este eliminată obligativitatea ca o persoană dintre membrii comisiei să fie din străinătate, ceea ce poate diminua obiectivitatea analizei comisiei;
  • este eliminată obligativitatea ca toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleași standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare, ducând la posibilitatea ca examinatorii să aibă un nivel științific mai scăzut decât persoana examinată;
  • este eliminată obligativitatea lipsei conflictului de interese pentru membrii comisiei, ceea ce poate duce la situații de subiectivitate în evaluarea abilitării;
  • este eliminată obligativitatea redactării tezei de abilitare în limba engleză, ceea ce îngreunează, împreună cu faptul că nu este document public, o posibilă analiză critică a tezei de specialiști care nu vorbesc româna;
  • universitățile / Academia pot stabili regulamente cu cerințe și exigențe specifice cu privire la abilitare și la acceptarea conducătorilor de doctorat în școlile doctorale proprii; acest lucru dă cale liberă către:
    • impunerea de condiții pentru candidați care să favorizeze candidații din interiorul universității, sau care să blocheze accesul celor din afara universităților sau din diaspora;
    • neacceptarea ca și conducători de doctorat a celor care și-au obținut abilitarea în alte universități.

Astfel, modificările permit degradarea nivelului și lipsa de transparență a procesului de abilitare, dar și eliminarea unor caracteristici esențiale ale procesului de abilitare, și anume posibilitatea unor candidaturi care să nu fie condiționate de satisfacerea intereselor centrelor de putere din universități, interese care se află în conflict cu interesul general al societății de creștere a calității resursei umane din universități, inclusiv prin atragerea de persoane care se află în prezent în afara universităților din România.

În concluzie, nu numai că elementele pozitive ale abilitării au fost anulate, dar situația actuală în acest domeniu este chiar mai rea pentru calitatea învățământului universitar decât era în ianuarie 2011, ca urmare a deciziilor guvernelor Ponta, deoarece:

  • nu mai există filtrul CNATDCU, chiar disfuncțional, pentru aprobarea ocupării posturilor de conferențiar și profesor universitar, ceea ce lasă cale liberă promovării persoanelor de nivel științific scăzut, doar în baza relațiilor și intereselor de grup din universități;
  • dacă în trecut accesul la conducerea de doctorat era condiționată de postul de profesor universitar, ceea ce în unele cazuri împiedica accesul la conducerea de doctorat pentru persoane care aveau capacitatea să o facă, în prezent relaxarea standardelor minimale și diminuarea rolului de filtru al CNATDCU duce la acordarea cu prea mare ușurință a dreptului de conducere de doctorat, ceea ce afectează calitatea studiilor doctorale. Probabil că numărul persoanelor cu performanțe slabe care vor deveni conducători de doctorat va fi mult mai mare decât al celor cu performanțe foarte bune care anterior abilitării nu aveau acces la conducerea de doctorat.

Paradoxal, deși CNATDCU nu mai are atribuții de validare a accesului pe posturi universitare, iar cele referitoare la validarea conducătorilor de doctorat au fost diminuate semnificativ, CNATDCU continuă să valideze acordarea titlurilor de doctor, ceea ce evident este o miză mult inferioară celei referitoare la acordarea posturilor universitare sau a conducerii de doctorat și, în condițiile actuale, poate fi lăsată la fel de bine în responsabilitatea exclusivă a universităților.

 

Ești cercetător? Contribuie la o evaluare mai bună a publicațiilor științifice prin publicarea unei evaluări a unei publicații citite recent 

Cum se pot administra ușor listele de publicații științifice ale unui departament, ale unei facultăți sau ale unei universități