Sistemul de cercetare din România la sfârşitul anului 2011

Într-un sondaj realizat în rândul cercetătorilor din România în anul 2006, aceştia indicau ca principale probleme ale sistemului de cercetare următoarele: modalităţile de finanţare nu recompensau calitatea şi performanţa, ducând la o lipsă a încrederii în modul în care se acordă fondurile publice pentru cercetare; evaluarea era subiectivă, lipsind criterii obiective şi bazate exclusiv pe calitate şi performanţă; birocraţia era excesivă, inflexibilă şi inutilă, ducând la formalităţi descurajante; structurile sistemului erau prost organizate şi prost administrate; sistemul era subfinanţat; lipsea o viziune pentru viitorul cercetării; lipsea competenţa ştiinţifică a factorilor decizionali din sistem. Ulterior acestui sondaj a urmat perioada 2007-2008, în care finanţarea alocată cercetării din fonduri publice a crescut semnificativ, fără ca restul problemelor majore să fie rezolvate, după care în 2009 finanţarea a fost redusă.

Anul 2011 a fost un an care a marcat o serie de schimbări fundamentale în sistemul de cercetare din România. Aş vrea să trec aici în revistă aceste reforme, precum şi problemele majore ale sistemului care au rămas încă nerezolvate.

Progrese în alocarea fondurilor prin competiţiile de proiecte

Anterior, evaluarea proiectelor de cercetare depuse în cadrul competiţiilor din fonduri publice se făcea cu evaluatori din România. Pe de o parte, această situaţie ducea la grave conflicte de interese, deoarece comunitatea ştiinţifică relativ mică ducea la o probabilitate mare de relaţii personale între evaluaţi şi evaluatori. Pe de altă parte, tot din cauza comunităţii ştiinţifice relativ mici, existau multe cazuri în care era dificilă găsirea unor specialişti în domeniul proiectului evaluat, care să poată face o evaluare în cunoştinţă de cauză. Această situaţie a dus la o eficienţă mică a cheltuirii fondurilor publice pentru cercetare. Evaluarea proiectelor de către echipe compuse din experţi de nivel internaţional, în majoritate străini, a fost solicitată de o petiţie semnată de aproape 4.000 de cercetători, începând cu 2006. Această măsură a fost implementată abia în acest an, prin HG 133/2011, care impune o pondere de cel puţin 50% a experţilor din străinătate, pentru evaluarea fiecărui program şi proiect, cu excepţia proiectelor finanţate cu mai puţin de 20.000 euro, a celor din domenii cu specific românesc (limba şi literatura română sau drept românesc), şi a celor care sunt cofinanţate în proporţie de cel puţin 50% din fonduri private. Această măsură a fost aplicată pentru prima dată în cadrul competiţiei din 2011 pentru programele Idei şi Resurse umane, la care au fost utilizaţi numai experţi evaluatori din străinătate, ceea ce a eliminat conflictele de interese din cadrul evaluărilor.

Dacă dintre directorii proiectelor finanţate prin competiţiile anterioare procentaje importante, de peste 50%, nu aveau rezultate în cercetare cel puţin la nivelul celor aşteptate de la un proaspăt absolvent de doctorat dintr-o ţară occidentală, la noile competiţii s-au introdus, prin pachetele de informaţii elaborate de noul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), standarde minimale de eligibilitate pentru directorii de proiect, care asigură faptul că fondurile publice nu vor mai putea fi cheltuite prin proiecte de aşa-zisă cercetare care sunt conduse de persoane care nu au făcut de fapt cercetare.

Finanţarea de bază va urmări performanţa instituţională

Aproximativ 20% din bugetul ANCS a fost alocat în anii anteriori pentru Programul Nucleu, de care au beneficiat institutele naţionale de cercetare-dezvoltare (INCD). Acest program avea de facto rolul unei finanţări de bază, deşi acorda finanţare prin proiecte. Deşi teoretic fondurile din cadrul acestui program erau acordate prin competiţie, evaluarea era organizată de către Colegiul consultativ, care era compus în majoritate din directori ai INCDurilor finanţate, aflaţi deci într-un conflict de interese. Rezultatul era o corelare destul de slabă între finanţarea alocată şi performanţa institutelor finanţate. În urma OG 6/2011, Programul Nucleu a fost înlocuit cu două alte linii de finanţare, finanţarea de bază şi finanţarea instituţională complementară de susţinere a performanţei. Finanţarea de bază se va acorda numai instituţiilor de cercetare certificate în urma unei evaluări instituţionale realizată de către echipe de experţi evaluatori din care cel puţin 50% vor fi din străinătate (vedeţi HG 1062/2011). De finanţarea de bază pot beneficia INCDurile, institutele academiilor şi alte instituţii publice sau de drept public, centrele internaţionale, structurile din cadrul instituţiilor publice (inclusiv din cadrul universităţilor), cu excepţia celor finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat (în sensul unei finanţări de bază acordate direct). De finanţarea instituţională complementară pot beneficia toate instituţiile şi unităţile de drept public şi de drept privat fără scop patrimonial, evaluate şi clasificate la nivelurile A+, A sau A- în urma evaluării instituţionale. În recenta clasificare a universităţilor şi ierarhizare a programelor de studii universitare, realizată în baza noii legi a educaţiei, cercetarea a avut un rol extrem de important, ceea ce va motiva universităţile să acorde o atenţie sporită cercetării şi calităţii acesteia. Aceste mecanisme de evaluare şi finanţare instituţională asigură direcţionarea fondurilor publice către cele mai performante instituţii de cercetare.

Standarde minimale pentru promovări

Printr-o serie de ordine ale ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului (OMECTS 4478, 4691, 4692/2011) au fost adoptate noi standarde minimale, bazate pe rezultatele anterioare în cercetare, pentru cei care doresc să candideze la posturi de profesor sau conferenţiar universitar, de cercetător ştiinţific gradele I şi II, sau pentru a obţine abilitarea şi deci dreptul de a conduce doctorate. Astfel se asigură faptul că orice persoană care obţine un astfel de post are o activitate anterioară în cercetare cu o relevanţă de depăşeşte un prag minimal, măsurat prin criterii care corespund bunelor practici internaţionale.

Simplificarea birocraţiei

Birocraţia aferentă derulării proiectelor de cercetare finanţate din fonduri publice a fost diminuată prin simplificarea devizului cadru al proiectelor, în care cercetătorii trebuie să raporteze sumele pe diverse categorii de cheltuieli, prin HG 134/2011. Pachetele de informaţii ale noilor competiţii organizate de CNCS au eliminat şi ele o parte din sarcina birocratică anterioară, fiind eliminată, de exemplu, procedura de avizare internă care era de obicei o simplă formalitate care ocupa inutil timpul cercetătorilor. Există însă posibilităţi suplimentare de îmbunătăţire a pachetelor de informaţii, în special a celui aferent programului Parteneriate, în sensul simplificării anexelor şi clarificării tuturor aspectelor esenţiale ale programului.

Restructurări instituţionale

Cele trei agenţii de finanţare a cercetării care existau anterior (UEFISCSU, CNMP, AMCSIT) au fuzionat în cadrul UEFISCDI, ca urmare a măsurilor de raţionalizare instituţională luate la nivelul Guvernului şi pentru asigurarea unei administrări unitare a programelor de finanţare (OG 74/2010). Administrarea programului Capacităţi a trecut de la ANCS la UEFISCDI, pentru ca ANCS să se se poată elibera de sarcini pur contabiliceşti pentru a se focaliza asupra rolului său principal, de elaborare, aplicare, monitorizare şi evaluare a politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării. Din păcate, calitatea activităţii personalului UEFISCDI, ca de altfel şi cea a activităţii funcţionarilor din cadrul ANCS, nu se ridică încă la nivelul necesar unui sistem de administrare a cercetării care a trecut de la stadiul în care sprijinea un mediu care în mare măsură mima cercetarea la un stadiu în care trebuie să respecte bunele practici internaţionale referitoare la alocarea fondurilor publice destinate cercetării şi să contribuie activ la creşterea performanţei cercetării din România.

Responsabilităţile consiliilor ştiinţifice pentru coordonarea programelor de finanţare a cercetării, care se bazau anterior mai mult pe cutume decât pe reglementări clare, sunt acum clar reglementate (HG 133/2011, OMECTS 3794, 3795, 4087, 4088, 5514, 5527/2011). Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, care coordona anterior programul Parteneriate, se ocupă acum, în principal, de evaluarea instituţională şi asigurarea de consultanţă pentru ANCS. Deoarece cercetarea fundamentală nu este doar un apanaj al învăţământului superior, fostul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) s-a reorganizat, prin noua Lege a educaţiei naţionale, sub denumirea de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, care coordonează programele Resurse Umane, Idei şi Capacităţi. Programele Parteneriate şi Inovare sunt acum coordonate de nou-înfiinţatul Consiliu Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare (CNDI), care a înlocuit fostul Consiliu al Inovării. Coordonarea comună a celor două programe ar putea asigura o mai bună orientare spre aplicaţii a programului Parteneriate, care, deşi era destinat cercetării aplicative şi dezvoltării, a avut puţine rezultate cu potenţial aplicativ real. Tot din acelaşi motiv, CNDI include acum mai multe persoane care provin din firme de înaltă tehnologie şi din mediul economic – Softwin, Honeywell, Renault, Infineon, MB Telecom, FrieslandCampina, Asociaţia de Investiţii Private şi Capital de Risc din Sud-Estul Europei. Dacă anterior Colegiul Consultativ era dominat de directori ai INCDurilor, iar CNCSIS era compus din reprezentanţi ai universităţilor, consiliile care le-au înlocuit includ persoane selectate exclusiv pentru competenţa lor în domeniile pe care le acoperă consiliile, din toate tipurile de instituţii de cercetare. Pentru asigurarea coerenţei între activităţile consiliilor, care erau anterior disparate, preşedinţii şi vicepreşedinţii CNCS şi CNDI sunt acum membri ai Colegiului Consultativ. Dacă anterior cercetătorii se plângeau de lipsa competenţei ştiinţifice a factorilor decizionali din sistem, acum atât ministrul educaţiei şi cercetării şi preşedintele ANCS, cât şi membrii consiliilor consultative de nivel naţional din cercetare sunt persoane cu o competenţă profesională probată pe plan internaţional. De exemplu, Alexandru Babeş, preşedintele CNCS, este printre puţinii cercetători din România care a publicat în revista Nature, care alături de Science sunt cele mai prestigioase reviste ştiinţifice. Florin Talpeş, preşedintele CNDI, este liderul firmei Softwin, realizatorul antivirusului Bitdefender, unul din puţinele produse româneşti de înaltă tehnologie care a reuşit să se impună pe pieţele internaţionale.

Alte reglementări recente relevante pentru cercetare sunt cele referitoare la doctorat, din Legea educaţiei naţionale şi Codul studiilor universitare de doctorat (HG 681/2011). Acestea prevăd alocarea prin competiţie de nivel naţional a finanţării pentru doctorat (începând cu 2012) şi refocalizează doctoratul pe activitatea de cercetare. De asemenea, a fost reactivat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării, care sub componenţa anterioară nu a reuşit să penalizeze niciunul din plagiatele academice, şi i s-au acordat pârghii legislative sporite pentru pedepsirea încălcării eticii cercetării, inclusiv a plagiatului (Legea educaţiei naţionale, OG 28/2011, OMECTS 5735/2011).

Probleme rămase

Blocarea posturilor din instituţiile publice a avut un efect negativ asupra sistemului de cercetare, care necesită o triplare a numărului de cercetători pentru a atinge media europeană a acestuia raportată la populaţie. De asemenea, rămân încă în vigoare prevederi anacronice şi contraproductive referitoare la condiţionarea de vechime a accesului la posturi de cercetare, din Legea nr. 319/2003 – Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. Tot prevederile din această lege îngreunează angajarea pe perioadă determinată a cercetătorilor finanţaţi din proiecte de cercetare. Modalităţile de echivalare în ţară a diplomelor obţinute la universităţile prestigioase din străinătate nu au fost încă simplificate suficient. Angajarea cercetătorilor străini în ţară este îngreunată de măsuri birocratice inutile – Directiva 2005/71/CE care dorea simplificarea accesului în UE a cercetătorilor din state terţe a fost implementată eronat în legislaţia românească în 2007 (OU 194/2002), astfel încât în prezent procesul de acordare a vizei unui cercetător este mai dificil decât cel prin care se acordă viza unui simplu muncitor, în condiţiile în care România are un mare deficit de cercetători şi toate ţările avansate utilizează importul de creiere pentru a-şi asigura superioritatea tehnico-ştiinţifică şi economică. De asemenea, Legea bugetului pentru anul 2012 a amânat din nou acordarea a 1% din PIB pentru cercetare, ţintă mereu asumată de mai multe guverne şi de mediul politic, ultima dată prin Legea educaţiei naţionale din 2011, dar care este amânată an de an. Deşi fondurile acordate cercetării de la bugetul de stat în 2012 vor creşte cu 12% faţă de cele din anul anterior, creşterea este insuficientă având în vedere ţinta de 1% din PIB stabilită acum pentru 2013. Rămâne de văzut dacă CNDI va reuşi să relanseze legătura dintre cercetare şi mediul economic, prin organizarea unor competiţii conforme cu bunele practici internaţionale şi realităţile româneşti, pentru programul Inovare.

Concluzii

Reformele care au avut loc în 2011 vor asigura optimizarea eficienţei alocării fondurilor publice pentru cercetare, faptul că ele urmează performanţa ştiinţifică, măsurată conform bunelor practici internaţionale. Şansa sistemului de cercetare este ca, ca urmare a deblocării posturilor din universităţi şi institute şi a unei disponibilităţi sporite a fondurilor pentru cercetătorii performanţi, să revină în ţară un număr semnificativ de cercetători bine pregătiţi din diaspora, care să ridice media nivelului ştiinţific din România şi să asigure astfel competitivitatea ţării în anii care vor urma, în care economia va depinde din ce în ce mai mult de cunoaştere.

Acest articol a fost publicat în numărul din 22 decembrie 2011 al revistei MarketWatch şi pe blogul membrilor asociaţiei Ad Astra.

One thought on “Sistemul de cercetare din România la sfârşitul anului 2011

Comments are closed.