Nu există state cu care România a încheiat tratate care acordă străinilor acces liber pe piața muncii

Institutul Român de Știință și Tehnologie, al cărui președinte sunt,  încearcă să atragă cei mai buni cercetători pe posturile deschise, iar deoarece unii din aceștia sunt străini, am fost interesați să aflăm care sunt străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

În înţelesul acestei legi, sunt străini persoanele din ţări din afara Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Elveţiei, iar pentru ca un străin să poată fi angajat în România este obligatorie obţinerea unui aviz de angajare, ce implică proceduri birocratice greoaie, cu unele excepţii, prin care se include şi excepţia referitoare la străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state. Nu am reuşit însă, prin căutări pe internet şi în legislaţie, să aflăm care sunt aceste tratate şi la ce ţări se referă ele. De aceea, am adresat o cerere de informaţii de interes public Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În răspunsul primit de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, nr. 11813/MDM/30.09.2016, se spune că „în ceea ce priveşte lucrătorii din statele terţe, ANOFM nu aplică, în acest moment, nici un tratat care acordă străinilor acces liber pe piaţa muncii autohtone”. Răspunsul indică o serie de „instrumente juridice în domeniul schimbului de forţă de muncă care, au devenit caduce în prezent”, în urma aderării României la UE.

Sper ca publicarea pe acest blog a acestei informaţii să fie utilă altor persoane care caută să găsească lista acestor tratate.

Cum poate sancţiona plagiatul fiecare doctor în ştiinţă

Dezbaterile recente privind plagiatele s-au concentrat în special pe inacţiunea şi complicitatea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNE) (în ultima sa componenţă) şi a ministerului educaţiei. Universităţile au propria lor responsabilitate pentru lipsa de acţiune în sancţionarea plagiatelor.

Procedurile legale de anulare a unei diplome în cazul obţinerii sale pe cale frauduloasă au fost testate în justiţie într-o serie de procese apărute în urma anulării de către Universitatea Titu Maiorescu a (se pare) 60 de diplome ale unor persoane care, în mod ilegal (dar, se pare, cu aprobarea conducerii universităţii) au efectuat doi ani de studii într-unul singur. Anularea diplomelor a fost făcută în baza art. 146 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi a fost decisă de universitate în urma unui control din 2011 al corpului de control al ministerului educaţiei.

În cel puţin două procese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a decis că „nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 1/2011, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, acestea neputând încălca principiile irevocabilităţii actului administrativ. Dispoziţiile legii contenciosului administrativ consacră faptul că actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, urmând ca autoritatea emitentă să solicite instanţei anularea acestuia.” (deciziile nr. 3068/19.06.2012 şi 4288/23.10.2012), deşi reprezentanţii ministerului educaţiei au argumentat că prevalează Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale pe baza principiului după care legea specială derogă de la prevederile legii generale.

Pe de altă parte, într-un alt proces Tribunalul Bucureşti „a constatat că dispozițiile Legii nr. 1/2011 au un caracter special față de cele ale Legii nr. 554/2004” şi că „sunt îndeplinite condițiile art. 146 din Legea nr. 1/2011 pentru ca rectorul Universității Titu Maiorescu să dispună anularea acesteia”. Mai trebuie remarcat că art. 5 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale indică explicit prioritatea acesteia: „În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi.”

Concluziile care pot fi trase de aici sunt:

  • În ciuda focalizării dezbaterilor privind plagiatele pe măsurile care ar trebui să le ia CNE sau ministerul, orice astfel de măsură administrativă de anulare a diplomelor sau titlurilor obţinute de plagiatori (atât una luată de minister, cât şi una luată de o universitate independent de CNE şi minister) poate fi atacată în justiţie; potrivit precedentelor, în unele cazuri astfel de atacuri au avut succes, în alte cazuri nu. Baza legală pentru respingerea în justiţie a anulării administrative a diplomelor au reprezentat-o prevederile legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care arată că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia într-un termen nu mai mare de un an de la data emiterii actului. Este însă discutabil faptul că aceste prevederi prevalează celor ale legii speciale, aşa cum am menţionat mai sus.
  • Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reprezintă un cadru legal solid pentru atacarea diplomelor şi titlurilor obţinute fraudulos, inclusiv prin plagiat; instanţa are drepturi depline de a anula o astfel de diplomă sau titlu.

Potrivit legii contenciosului administrativ:

  • Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
  • Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
  • Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele unui termen de 6 luni de la luarea la cunoştinţă a existenţei acestuia. (Referitor la aceast termen, interpretarea legii trebuie să ţină cont de Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale.)

Persoanele care deţin titlul de doctor în ştiinţe obţinut în România pot argumenta în faţa instanţei faptul că sunt vătămate într-un interes legitim prin faptul că au fost acordate diplome şi titluri în baza unor teze de doctorat plagiate, iar acest lucru este mediatizat, ceea ce duce la o devalorizare a propriilor titluri de doctor şi a muncii depuse pentru obţinerea lor. Interesul este cu atât mai pronunţat cu cât persoanele respective şi-au obţinut doctoratul la universităţile care au acordat diplome sau titluri plagiatorilor. Studenţii plagiatorilor ar putea argumenta şi ei faptul că sunt vătămaţi în interesul legitim de a avea ca profesori persoane care nu au încălcat etica academică. Orice astfel de persoană poate iniţia o acţiune în justiţie pentru anularea diplomelor şi titlurilor plagiatorilor, în termen de 6 luni de la luarea la cunoştinţă a existenţei actelor administrative pentru acordarea respectivelor diplome şi titluri.


Notă din 19.11.2016: Decizia nr. 624/2016 a Curții Constituționale confirmă faptul că o instituție independentă de cea care a acordat titlul/diploma de doctor poate retrage titlul/diploma, ceea ce are efecte doar pentru viitor, în timp ce doar instanța judecătorească poate anula titlul/diploma, ceea ce poate avea ca efecte inclusiv anularea drepturilor dobândite în trecut în baza titlului/diplomei.

Plagiatele pot fi sancţionate inclusiv de către universităţi sau la cererea oricărei persoane

Problema plagiatelor revine recurent în atenţia opiniei publice. Printre persoanele publice cu teze de doctorat care s-au demonstrat a fi plagiate sunt fostul premier Victor Ponta, fostul premier interimar şi vicepremier Gabriel Oprea, şi actualul ministru de interne Petre Tobă.

Multe dezbateri s-au focalizat pe inacţiunea şi complicitatea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNE), în componenţa numită imediat după descoperirea plagiatelor ministrului Ioan Mang din guvernul Ponta, şi pe contestarea aşa-zisei competenţe exclusive a acestui consiliu de a analiza plagiatele demnitarilor. Acest consiliu este în prezent dizolvat, la iniţiativa actualului ministru Adrian Curaj.

După cum am mai discutat în trecut, sancţionarea unor astfel de plagiate nu ţine exclusiv de acest consiliu sau de ministerul educaţiei. În plus, competenţele CNE sunt limitate numai la analiza abaterilor unei categorii limitate de persoane, cum ar fi cadre didactice universitare şi cercetători. Există şi alte proceduri distincte de sancţionare care pot fi aplicate în paralel şi pe care le voi menţiona mai jos. Implicarea societăţii civile sau a universităţilor în declanşarea acestor proceduri este importantă pentru depăşirea actualelor blocaje de la nivelul CNE şi al ministerului educaţiei.

Acţiunea independentă a universităţilor care au emis diplomele

În ciuda faptului că Universitatea din Bucureşti şi-a exprimat public neputinţa de a sancţiona plagiatul demnitarilor şi aparenta voinţă de a face asta, orice universitate putea şi poate anula, independent de minister sau CNE, o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. Mai multe detalii.

De exemplu, dacă Universitatea din Bucureşti avea vreo normă internă care să incrimineze plagiatul, la momentul susţinerii doctoratelor în discuţie (dacă acestea au fost susţinute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 206/2004 care incriminează explicit plagiatul), este suficient pentru ca rectorul universităţii, cu aprobarea senatului universitar, să anuleze diploma. Implicarea sau neimplicarea comisiei de etică a universităţii în acest proces este la latitudinea mecanismelor interne ale universităţii. Chiar dacă titlul de doctor este atribuit prin ordin de către ministru, el este certificat prin diploma de doctor, emisă de către universitate, deci anularea diplomei anulează posibilitatea de exercitare a drepturilor ce rezultă din titlu.

Acţiunea CNATDCU sau CNCS şi a ministerului, inclusiv la solicitarea oricărei persoane interesate

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) sau Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNCS) pot fi sesizate de către orice persoană sau se pot autosesiza pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia. În urma raportului CNATDCU sau CNCS, ministerul educaţiei poate lua măsuri cum ar fi retragerea calităţii de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor, sau retragerea acreditării şcolii doctorale. CNE nu este deci singurul consiliu care poate propune asta.  Mai multe detalii.

Acţiuni în justiţie pornite de persoane cu studii doctorale

Cazurile de plagiate în tezele de doctorat ale membrilor guvernului, mediatizate intens dar nesancţionate, afectează grav interesele oricărei persoane care deţin diplome de doctor în ştiinţă obţinute în România, şi în particular la universităţile la care au fost obţinute diplomele plagiate (inclusiv Universitatea din Bucureşti), prin faptul că valoarea şi prestigiul unei astfel de diplome se diminuează semnificativ. Astfel, persoanele care deţin diplome de doctorat sunt vătămate într-un interes legitim prin diplomele acordate în baza unor teze de doctorat plagiate şi pot declanşa acţiuni în justiţie în acest sens, prin procedurile stabilite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Mai multe detalii.

Acţiuni în justiţie pornite de autorii operelor plagiate

Autorii operelor plagiate pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, potrivit art. 1387 şi 139 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Acţiuni în justiţie pornite de orice persoană

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie, potrivit art. 141 din Legea nr. 8/1996. Împăcarea (dintre autorul real şi plagiator) înlătură însă răspunderea plagiatorului, potrivit unor modificări din 2012 ale legii. Orice persoană poate face un denunţ penal pentru investigarea acestei infracţiuni. În cazul Ponta, parchetul a decis neînceperea urmăririi penale, inclusiv pentru că autorii plagiaţi au declarat că nu le-au fost încălcate drepturile, însă în alte cazuri situaţia poate fi diferită.

Propunerile ministrului Adrian Curaj nu vor schimba situaţia actuală

Din cele de mai sus, este evident că aşa-zisul nou mecanism de verificare a plagiatelor recent prezentat de ministrul Adrian Curaj, prin care responsabilităţile revin universităţilor şi CNATDCU, nu are nimic nou. Aceste entităţi au avut şi până acum responsabilităţi pe care nu şi le-au asumat pentru a sancţiona plagiatele notorii. Dacă ele nu şi-au asumat în trecut aceste responsabilităţi, este foarte probabil că nu şi le vor asuma nici în viitor.

Solicitarea de extrase din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor pentru certificarea componenţei consiliului director: un abuz

Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie, o fundaţie al cărei preşedinte sunt, are conturi deschise la ING Bank. În general, suntem mulţumiţi de serviciile acestei bănci, care are un sistem de online banking care facilitează mult operaţiunile bancare. Totuşi, periodic, banca solicită reactualizarea datelor institutului, ocazie cu care impune nişte practici pe care le consider abuzive, fiind în afara cadrului legal existent. Aş dori să documentez aici această situaţie, atât pentru ca şi alţi clienţi ai băncii aflaţi în situaţie similară să poată lua atitudine, cât şi pentru alte cazuri în care diferite organisme solicită asociaţiilor şi fundaţiilor să demonstreze componenţa consiliului director prin extrase din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

În cazul nostru, aceste abuzuri ale băncii, coroborate cu alte constrângeri ale birocraţiei din România, ne-au obligat să renunţăm la participarea în consiliul director al institutului a unui profesor de la Universitatea Harvard.

Atât la deschiderea unui cont, cât şi la actualizarea periodică a datelor, ING solicită administratorilor conturilor de asociaţii sau fundaţii un extras de la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau Registrul Judecătoriei referitor la asociaţii şi fundaţii.

Funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor e reglementată de Ordonanţa nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, la care mă voi referi în continuare.

Modificarea componenţei organelor de conducere şi administrare ale fundaţiei se face conform procedurilor stabilite în statutul fundaţiei, cf. art. 16 alin. (3) lit. e) din ordonanţă. Alegerea şi revocarea membrilor consiliului director al asociaţiei se face periodic de către adunarea generală a membrilor asociaţiei, cf. art. 21 alin. (2) lit. c) din ordonanţă. Legea nu prevede obligaţia înregistrării la vreo autoritate a modificării componenţei organelor de conducere şi administrare ale asociaţiei sau fundaţiei.

Sunt obligatorii doar înregistrarea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a modificărilor actului constitutiv sau a statutului asociaţiei sau fundaţiei, cf. art. 33 şi 34 din ordonanţă.

Modificarea componenţei organelor de conducere şi administrare nu reprezintă o modificarea a actului constitutiv, deoarece acesta include componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei sau fundaţiei, cf. art. 6 alin. (2) lit. g) şi art. 16 alin. (2) lit. g) din ordonanţă, deci doar componenţa iniţială de la momentul înfiinţării.

Actualizarea componenței organelor de conducere din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor prin modificarea actului constitutiv este într-adevăr posibilă în practică, însă reprezintă un artificiu (implicând modificarea componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei sau fundaţiei după o perioadă, posibil îndelungată, de funcționare a asociației sau fundației) și nu o practică normală care să poată sta la baza procedurilor băncii. Actualizarea componenței organelor de conducere din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor prin modificarea actului constitutiv implică semnarea unui document la notar și o sentință judecătorească, proces care duce la costuri directe de aprox. 500 lei și costuri de oportunitate (timp pierdut pentru persoanele din consiliul director și conducerea executivă) de aprox. 1000 de lei, deci un total de aprox. 1500 lei. Aceste costuri sunt excesive pentru o organizație non-profit, dacă justificarea lor este doar răspunsul la o cerință unilaterală a unei bănci.

Societăţile comerciale, unde orice modificare a administratorilor trebuie înregistrată la Registrul comerţului, funcţionează pe baza altor prevederi legislative, care nu se aplică asociaţiilor şi fundaţiilor. Extrasele de la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor reflectă doar situaţia statutului şi a actului constitutiv, dar nu reflectă neapărat componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei.

Spre deosebire de cazul societăţilor comerciale, unde în majoritatea cazurilor modificarea acţionariatului sau a administratorului este ocazională, iar decizia acţionarilor de a face asta este luată în cunoştinţă de cauză, asumându-şi costurile aferente, în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor bunele practici implică modificarea periodică a componenţei consiliului director, de obicei odată la 3 ani, dar posibil chiar anual în cazul asociaţiilor.

Banca își justifică cerințele prin prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, care are norme de aplicare adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism și Regulamentul BNR nr. 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului.

Analizând aceste reglementări, observăm că Legea nr. 656/2002 indică, la art. 16 alin. (1) lit. b), fără alte detalii: Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde: în cazul persoanelor juridice – datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada că persoana fizică care conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică. Aceeași prevedere este preluată identic în Regulamentul adoptat prin HG nr. 594/2008, art. 5 alin. (2) lit. b). Prevederile din Regulamentul BNR nr. 9/2008 sunt:

Art. 9
(1)Identificarea clienţilor entităţi persoane juridice sau fără personalitate juridică are în vedere obţinerea cel puţin a următoarelor informaţii:
a)denumirea;
b)forma juridică;
c)sediul social şi, dacă este cazul, sediul unde se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare;
d)numărul de telefon, fax, adresa de poştă electronică, după caz;
e)tipul şi natura activităţii desfăşurate;
f)identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare, sunt învestite cu competenţa de a conduce şi reprezenta entitatea, precum şi puterile acestora de angajare a entităţii;
g)numele beneficiarului real, dacă este cazul, sau, în situaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, informaţii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real;
h)identitatea persoanei care acţionează în numele clientului, precum şi informaţii pentru a se stabili că aceasta este autorizată/împuternicită în acest sens.

(2)Instituţiile au obligaţia de a verifica existenţa legală a entităţii, respectiv dacă aceasta este înregistrată în registrul comerţului sau, după caz, într-un alt registru public, precum şi informaţiile şi documentele corespunzătoare cu privire la identitatea persoanei care acţionează în numele clientului şi cele referitoare la natura şi limitele împuternicirii.

(3)Verificarea informaţiilor furnizate de client se va realiza prin orice metodă corespunzătoare, astfel încât instituţia să se asigure de veridicitatea acestor informaţii, ca de exemplu prin obţinerea, de la client sau de la un registru public ori din ambele surse, a documentelor care au stat la baza înmatriculării ori înregistrării acestora şi a unui extras la zi din acel registru, prin obţinerea unei copii a ultimei situaţii financiare auditate, prin consultarea unor surse publice specializate sau cabinete de avocatură ori societăţi de audit, prin observarea directă a locaţiei la adresa de sediu indicată, prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client, prin obţinerea de referinţe de la o altă instituţie.

(4)În cazul absenţei unei cerinţe de înregistrare, verificarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se va realiza pe baza documentelor de constituire şi, după caz, a autorizaţiilor de funcţionare şi/sau a rapoartelor de audit, precum şi prin alte metode de tipul celor prevăzute la alin. (3).

Astfel, potrivit alin. (1) lit. f), este indicat explicit faptul că persoanele care sunt învestite cu competenţa de a conduce şi reprezenta entitatea pot fi numite astfel prin hotărâri ale organelor statutare și nu doar prin actele constitutive.

Situația care apare în cazul absenței unei cerințe de înregistrare a componenței organelor de conducere este indicată explicit la alin. (4). În cazul asociațiilor și fundațiilor, prevederile de mai sus se pot respecta prin verificarea documentelor de constituire, a extrasului la zi din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (aceste documente pot sau nu să reflecte situația la zi a componenței organelor de conducere, fără a exista vreo obligație legală ca ele să reflecte situația la zi), dar și prin alte metode cum ar fi copii ale ultimei situații financiare auditate (dacă există) sau consultarea unor cabinete de avocatură / societăți de audit (dacă asociația sau fundația are astfel de colaborări) sau prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client (această din urmă metodă se poate aplica oricărei asociații sau fundații).

Alin. (3) mai spune explicit că extrasul la zi dintr-un registru se poate obține nu doar de la client, ci și direct de la un registru public. Registrul asociațiilor și fundațiilor, actualizat periodic, este accesibil online, gratuit. Astfel, cerința băncii ca clienții să obțină și să furnizeze băncii extrase pe hârtie din acest registru este abuzivă, deoarece impune clienților costuri și timp pierdut care nu sunt necesare doarece banca poate obține aceeași informație singură, fără costuri, prin accesarea online a registrului. Obținerea unui extras actualizat, pe hârtie, din acest registru implică deplasarea la judecătorie, investigarea procedurii de obținere a extrasului (care nu este explicată public, deoarece judecătoria presupune că astfel de proceduri sunt efectuate de avocați care au deja cunoștințe despre această procedură; procedura implică cumpărarea unui timbru judiciar de o anumită valoare, depunerea la un anumit birou, ridicarea de la un alt birou), iar apoi o nouă deplasare, sau contractarea și plata unui avocat, deci costuri de aprox. 500 lei.

În plus, ING a mai solicitat ca hotărârea consiliului director de împuternicire a unei persoane în relația cu banca să fie adoptată cu unanimitate de voturi, ceea ce este o imixtiune abuzivă în organizarea unor entități independente, având în vedere că hotărârile consiliului director se iau conform statutului fiecărei entități, unanimitatea nefiind obligatorie. Conform acestor statistici, mărimea medie a unui consiliu director al unei organizaţii nonprofit din SUA este de 16 membri şi aceste consilii se reunesc, în medie, o dată la 1,74 luni. Chiar dacă situaţia din România poate fi diferită în prezent, organizaţiile din ţară ar trebui să tindă către bunele practici internaţionale, iar practicile ING împiedică asta dacă solicită o întâlnire a consiliului director cu prezenţă de 100% într-un interval nu mai mare de 2 luni de la solicitarea băncii de actualizare a datelor.

În concluzie:

  • Băncile ar trebui să accepte faptul că Registrul asociațiilor și fundațiilor nu reflectă neapărat componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei;
  • Băncile ar trebui să accepte hotărârile organelor statutare, sub semnătură privată, care indică componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei;
  • Băncile ar trebui să accepte, în cazul în care Registrul asociațiilor și fundațiilor nu reflectă componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei, alte metode de verificare legale cum ar fi copii ale ultimei situații financiare auditate (numai dacă există) sau consultarea unor cabinete de avocatură societăți de audit (numai dacă asociația sau fundația are astfel de colaborări) sau prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client (această din urmă metodă se poate aplica oricărei asociații sau fundații);
  • Băncile ar trebui să consulte direct varianta online a Registrului asociațiilor și fundațiilor, nu să ceară clienților aducerea de extrase pe hârtie;
  • Băncile ar trebui să accepte și hotărâri ale consiliului director de împuternicire a unei persoane în relația cu banca care nu sunt luate cu unanimitate de voturi, dar sunt luate statutar.

Zece măsuri pentru învăţământul superior şi cercetarea din România

1. Finanţarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a programelor de studii şi universităţilor, în funcţie de ierarhizarea programelor de studii şi clasificarea universităţilor; alocarea granturilor doctorale pe bază de competiţie naţională de proiecte ştiinţifice; finanţarea multianuală, pe cicluri şi programe de studii şi proiecte, potrivit Pactului Naţional pentru Educaţie.

2. Reintroducerea necesităţii abilitării pentru ocuparea poziţiilor de profesor universitar; reintroducerea organizării centralizate, de către CNATDCU, a abilitării; utilizarea, cu preponderenţă, a experţilor din străinătate în comisiile de abilitare; asigurarea din fonduri publice a cheltuielilor aferente abilitării; asigurarea transparenţei procesului de abilitare.

3. Generalizarea utilizării preponderente a experţilor din străinătate pentru evaluările de la toate programele de finanţare a cercetării, inclusiv cele din fonduri structurale; relansarea programelor naţionale de finanţare a cercetării, cu periodicitate anuală şi planificarea bugetelor astfel încât să nu mai existe tăieri semnificative de bugete la începutul fiecărui an.

4. Reorganizarea comisiilor de experţi academici, cum ar fi CNATDCU, CNCS, CNFIS, Colegiul Consultativ CDI, CNE, astfel încât ele să includă exclusiv persoane cu o reală expertiză ştiinţifică, validată potrivit bunelor practici internaţionale; introducerea unor mecanisme care să întărească rolul şi stabilitatea acestora în raport cu influenţele politice (inclusiv atunci când analizează plagiate); implicarea unor experţi din străinătate în alegerea membrilor consiliului ARACIS.

5. Readucerea standardelor minimale la rolul lor de garantare a unui nivel minim de competenţă ştiinţifică a cadrelor didactice universitare şi cercetătorilor, potrivit bunelor practici internaţionale, faţă de situaţia actuală în care promovează crearea de maculatură şi împiedică revenirea în ţară a oamenilor de ştiinţă din diaspora sau atragerea unor specialişti din străinătate.

6. Creşterea salariilor, cel puţin pentru poziţiile inferioare celei de profesor universitar, concomitent cu generalizarea angajărilor pe perioadă determinată la intrarea în sistemul universitar şi de cercetare; eliminarea condiţiilor de angajare care restrâng nejustificat concurenţa pe posturile universitare şi de cercetare şi împiedică candidatura persoanelor din străinătate.

7. Evaluarea, cu experţi preponderent străini, a tuturor institutelor de cercetare, şi acordarea finanţării de bază în funcţie de performanţă, ca urmare a acestei evaluări; recunoaşterea oficială a evaluărilor deja finalizate.

8. Reforma Academiei Române şi a academiilor de ramură, astfel încât titlul de academician să fie acordat pe o perioadă limitată, celor mai valoroşi oameni de ştiinţă, inclusiv tineri, astfel încât să se garanteze racordarea acestor organizaţii la problematicile actuale ale ştiinţei şi societăţii.

9. Crearea depozitului naţional care să asigure accesul online gratuit la toate publicaţiile ştiinţifice rezultate din cercetări finanţate din fonduri publice, inclusiv tezele de doctorat.

10. Creşterea graduală a bugetelor alocate învăţământului superior şi cercetării, pentru a se îndeplini angajamentele luate prin Pactul Naţional pentru Educaţie, de minimum 6% din PIB pentru educaţie şi minimum 1% pentru cercetare.

Abilitarea – ce putea fi și ce-a ajuns

Abilitarea a fost introdusă în România de către Legea Educației Naționale din 2011, promovată de către ministrul educației de atunci, Daniel Funeriu (al cărui consilier am fost) și adoptată prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc. Scopul abilitării era de a îmbunătăți modul de selecție al resurselor umane din sistemul universitar.

Context: nivelul slab al calității cadrelor didactice universitare

Calitatea cadrelor didactice universitare, alocarea ineficientă a fondurilor publice destinate învățământului superior și volumul foarte mic al acestor fonduri erau și au rămas principalele probleme ale sistemului universitar, din punctul de vedere al intereselor generale ale societății (evident, cadrele didactice din sistem nu au neapărat aceeași perspectivă). O creștere a nivelului calității cadrelor didactice ar duce, prin mecanismele de auto-guvernare universitare, la creșterea relevanței pentru piața muncii a studiilor universitare și la o pondere mai mare a inovării în economie, deci ar ajuta semnificativ creșterea economică într-un context în care economia se bazează din ce în ce mai mult pe cunoaștere.

Calitatea cadrelor didactice universitare depinde foarte mult de pregătirea lor inițială, pe parcursul studiilor universitare, doctoratului și stagiilor post-doctorale de cercetare. Creșterea potențială a nivelului de calitate ar fi foarte limitată dacă singura sursă de resurse umane ar fi doar sistemul de învățământ românesc. România are o altă resursă extrem de valoroasă, și anume numărul mare de oameni de știință din diaspora, din care există suficienți de mulți care ar dori să se reîntoarcă dacă ar găsi condiții acceptabile. Aceste condiții nu țin neapărat de un nivel al salariului comparabil cu cel din țările de origine ci de un mediu universitar care să aprecieze valoarea științifică și competiția bazată pe merit, lipsit de constrângeri administrative absurde, și cu mecanisme de finanțare predictibile, care să încurajeze performanța. De asemenea, pe plan internațional există un număr foarte mare de absolvenți de doctorat și de stagii post-doctorale, comparativ cu numărul de posturi din sistemele universitare sau de cercetare, deci este absolut posibil să se atragă în țară oameni de știință cu o pregătire foarte bună chiar dacă nu sunt de origine română, așa cum au venit deja în România un număr semnificativ de studenți francezi (de exemplu, la Cluj) sau de oameni de afaceri italieni (de exemplu, la Timișoara). Pe de altă parte, existau și există în sistemul universitar românesc tineri, cu sau fără experiență în străinătate, care ocupă posturi de nivel inferior dar care au un nivel științific superior celui al multor profesori universitari.

Este vorba deci despre o situație în care sistemul nu atrage, nu integrează și nu promovează cele mai bune resurse umane disponibile, perpetuând mediocritatea constatată de angajatori și de topurile internaționale ale universităților. Acest lucru se datorează mecanismelor de recrutare și promovare a resurselor umane, care depind, în parte, la rândul lor, de unele mecanisme referitoare la finanțarea universităților și la organizarea internă a universităților. Abilitarea era o componentă a pachetului de reforme introdus de legea din 2011 pentru a îmbunătăți această situație, alături de alte componente cum ar fi mecanisme de finanțare diferențiată din fonduri publice, care să motiveze universitățile și cadrele didactice să promoveze intern mecanisme de creștere a calității resurselor umane.

Problemele de dinaintea introducerii abilitării

Înainte de adoptarea Legii Educației Naționale din ianuarie 2011, ocuparea posturilor celor mai importante, de conferențiar universitar și profesor universitar, se făcea prin următorul mecanism:

  • se lua, la nivelul catedrelor sau departamentelor, decizia deschiderii unui post (Legea 128/1997, art. 84);
  • candidatul era evaluat de o comisie de concurs formată din decanul facultății sau un reprezentant al acestuia și alți 4 membri; componența comisiei se aproba de către senatul universitar, la propunerea consiliului facultății;
  • rezultatul concursului era aprobat de către consiliul facultății și validat de senatul universitar (Legea 128/1997, art. 61);
  • concursul se valida sau nu, ulterior, de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism consultativ, de nivel național, al Ministerului Educației și Cercetării (Legea 84/1995, art. 140).

Puteau conduce doctorate profesori universitari sau academicieni, având titlul de doctor, avizați nominal de către CNATDCU (Legea 84/1995, art. 73).

Teoretic, rolul CNATDCU este acela de a apăra interesul național, general, al societății de a avea un nivel ridicat al resurselor umane, prin evaluarea critică și filtrarea propunerilor venite de la universități. De multe ori, deciziile de recrutare sau promovare luate de universități nu au în vedere atragerea celor mai bune resurse umane disponibile, ci menținerea și întărirea relațiilor de putere, cvasi-feudale, din interiorul universităților. De multe ori, posturile sunt deschise cu dedicație pentru o persoană anume, prin decizii luate la nivelul catedrei / departamentului și care reflectă interesele structurilor de putere de la aceste niveluri, iar nivelele superioare (consiliul facultății, senatul universitar) nu intervin de obicei în aceste decizii, în baza unui comportament de reciprocitate între reprezentanții diferitelor catedre / departamente în aceste structuri. Un indicator care reflectă foarte bine acest lucru este faptul că în peste 90% din cazuri, la concursurile pe posturi universitare participă doar un singur candidat pe un post, iar în peste 85% din cazuri candidatul este din interiorul universității.

O cauză importantă a acestei situații este lipsa unor mecanisme de finanțare care să recompenseze performanța și calitatea cadrelor didactice: finanțarea publică nu se diferențiază suficient în funcție de performanță și calitate, iar în atragerea studenților plătitori de taxă ușurința obținerii unei diplome fără acoperire concurează încă cu dorința de a obține o pregătire de calitate. De asemenea, este dificil pentru studenți sau părinți să evalueze performanța și calitatea reală a universităților și a cadrelor didactice, având în vedere inclusiv distorsiunile din multe evaluări oficiale. În 2011 au fost introduse clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, care urmau să reprezinte o bază pentru alocarea finanțării publice în funcție de calitate, însă acest mecanism a fost anulat ulterior de noul guvern. În lipsa pârghiilor financiare, pârghiile administrative, cum ar fi filtrul CNATDCU sau standardele minimale pentru ocuparea posturilor didactice sau pentru acordarea abilitării, rămân printre puținele mecanisme de asigurare a calității din sistemul universitar. Din păcate, un alt element important din sistem, și anume evaluarea de către Agenția Română de Asigurare a Calității din Învățământul Superior (ARACIS) are niște standarde extrem de joase pentru a putea deveni un factor real de creștere a calității.

Filtrul CNATDCU era și este, teoretic, important pentru validarea calității cadrelor didactice. În practică, situația în care CNATDCU, constând din reprezentanți ai universităților, era pus să evalueze decizii asumate deja repetat de către structuri din universități (aprobate de catedre / departamente, consiliul facultății, senatul universitar), inclusiv de structuri cărora membrii CNATDCU erau subordonați, punea membrii CNATDCU într-o situație de conflict de interese și în postura de nu-și putea asuma responsabilitatea invalidării acestor decizii. Astfel, CNATDCU aproba formal marea majoritate a dosarelor primite pentru concursurile pe posturi, fără să-și poată exercita în practică rolul de filtru.

Ce a adus nou abilitarea

Potrivit legii din 2011, obținerea abilitării, în urma îndeplinirii standardelor minimale referitoare la rezultatele activității de cercetare și în urma susținerii tezei de abilitare în fața unei comisii numite de CNATDCU, devenea o condiție necesară pentru ocuparea posturilor de profesor universitar. De asemenea, abilitarea acorda dreptul de a conduce doctorate persoanelor având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III (Legea 1/2011, art. 166, 300-301). Persoanele care obțineau abilitarea și care doreau să devină profesor universitar puteau ulterior să candideze pe posturile scoase la concurs în universități, unde candidaturile erau evaluate de comisii numite de structurile din cadrul universităților.

Deosebirea crucială față de situația anterioară era aceea că orice persoană care îndeplinea standardele minimale de activitate științifică putea candida pentru obținerea abilitării. Această candidatură nu mai era deci condiționată de satisfacerea intereselor centrelor de putere din universități. Se elimina astfel conflictul de interese în care se aflau anterior membrii CNATDCU. Puteau să candideze pentru abilitare persoane din afara universităților, de exemplu din străinătate sau din institutele de cercetare, fără a fi nevoite să obțină în prealabil „bunăvoința” unui departament dintr-o universitate. Filtrul de nivel național era deci aplicat înaintea deciziilor luate la nivelul structurilor universității, asigurându-se astfel eficiența lui.

De asemenea, abilitarea decupla dreptul de a conduce doctorate de ocuparea postului de profesor universitar, potrivit practicii din multe țări occidentale cu sisteme performante de învățământ superior și cercetare. După cum am mai spus, există în sistemul universitar românesc multe persoane pe posturi de nivel inferior care au însă performanțe științifice superioare celor ale profesorilor universitari din aceleași universități. Abilitarea urma să permită accesul doctoranzilor la o îndrumare de calitate din partea acestor persoane, având în vedere dificultatea accesului tuturor acestora pe posturi de profesor, în condițiile în care: proporția posturilor de profesor universitar, cu un salariu mare față de alte posturi, e limitată de constrângeri financiare; în care postul de profesor obținut de o persoană este păstrat pe perioadă nedeterminată până la pensionare; și în care proporția posturilor de profesor universitar în numărul total al cadrelor didactice era foarte mare la nivelul anului 2011 (fiind ulterior redusă prin obligativitatea pensionării la 65 de ani, intens contestată).

Organizarea abilitării a fost detaliată printr-un regulament, prin ordinul ministrului nr. 5691/2011, elementele esențiale fiind:

  • teza de abilitare prezintă în mod documentat realizările profesionale obținute ulterior conferirii titlului de doctor în știință, care probează originalitatea și relevanța contribuțiilor academice, științifice și profesionale și care anticipează o dezvoltare independentă a viitoarei cariere de cercetare și/sau universitare;
  • teza de abilitare se bazează pe rezultatele științifice publicate/brevetate sau pe realizările profesionale făcute publice anterior depunerii dosarului de abilitare, făcând trimitere la respectivele publicații, brevete sau realizări, fără a fi obligatorie reproducerea lor;
  • teza de abilitare este un document public;
  • teza de abilitare se susține public și orice persoană interesată poate participa la susținerea acesteia; publicul poate pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare și al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă;
  • rezumatul tezei de abilitare, lista de lucrări ale candidatului, fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat, data, ora și locul susținerii tezei de abilitare, componența comisiei de abilitare se publică pe un site web administrat de secretariatul CNATDCU;
  • comisia de evaluare a tezei de abilitare este formată din 3 sau 5 persoane, specialiști în subiectul tratat de teza de abilitare, dintre care cel puțin o persoană din străinătate (cu excepția doar a tezelor din domenii cu specific românesc, cum ar fi limba și literatura română); persoanele din România trebuie să fie membri ai CNATDCU;
  • toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleași standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare;
  • persoanele din cadrul comisiei de abilitare nu pot să se afle în situația de conflict de interese, incluzându-se aici situațiile de rudenie; faptul că sunt sau au fost angajate în aceeași instituție în ultimii 5 ani anteriori evaluării; sunt sau au fost remunerate prin proiecte de cercetare la care candidatul a avut calitatea de director de proiect, în ultimii 5 ani anteriori evaluării; beneficiază ori au beneficiat, în ultimii 5 ani anteriori evaluării, de servicii sau foloase de orice natură din partea candidatului;
  • membrii comisiei de abilitare sunt propuși de membrii CNATDCU și componența comisiilor e stabilită prin vot de birourile comisiilor de specialitate ale CNATDCU, dintre aceste propuneri;
  • teza de abilitare se redactează și se susține în limba engleză, cu excepția tezelor din domenii cu specific românesc.

Esența abilitării era evaluarea nivelului științific al candidatului, de către o comisie de experți independenți, pentru certificarea capacității candidatului de conduce doctorate și pentru a deveni profesor universitar. Punctul cheie al acestei evaluări era nivelul de expertiză științifică a membrilor comisiei și imparțialitatea lor. Ideal, acești membri ar fi trebuit să fie toți sau majoritar din afara țării, cu excepția domeniilor cu specific românesc, pentru a se elimina conflictele de interese inevitabile, datorate faptului că comunitatea științifică din țară este relativ restrânsă și specialiștii dintr-un anumit domeniu se cunosc și interacționează între ei. Acest ideal era pus în balanță de costul aducerii experților la susținerea tezei, element ce nu ar trebui să fie problematic într-un sistem normal (costul acestei evaluări este insignifiant față de costul generat de admiterea în sistem a unui candidat neperformant) dar care totuși a dus la probleme (detaliate mai jos). Trebuie spus că evaluarea de către experți este singura metodă conformă cu bunele practici internaționale pentru astfel de cazuri. Evaluarea scientometrică este potrivită doar pentru verificarea îndeplinirii unor standarde minimale, și ea a fost, de asemenea, utilizată. Constatând, post-factum, problemele datorate costurilor de deplasare a experților, era poate util ca organizarea abilitării să se facă într-un sistem de conferință online, poate chiar cu înregistrarea prealabilă a prezentării și păstrarea interactivității online doar pentru sesiunea de întrebări și răspunsuri, chiar dacă la o primă vedere așa ceva ar fi părut că diminuează calitatea prezentării, a interacțiunii dintre comisia de evaluare și candidat, a rolului de verificare a abilităților pedagogice ale candidatului, precum și solemnitatea unei astfel de susțineri publice (din păcate, situația actuală, dramatică, a abilitării face nesemnificative astfel de considerente de detaliu).

O procedură similară, „abilitazione scientifica nazionale”, a fost introdusă în Italia tot în ianuarie 2011, ca răspuns la probleme similare cu cele românești din sistemul universitar de acolo.

Primele probleme ale implementării abilitării

Având în vedere noutatea procedurii, CNATDCU avea responsabilitatea (conform regulamentului menționat anterior) de a elabora niște ghiduri cu caracter informativ referitoare la realizarea tezei de abilitare, pe domenii corespunzătoare comisiilor CNATDCU, pentru a orienta primii candidați. CNATDCU a adoptat un ghid în care, fără o diferențiere între domenii, a impus un minim de 150.000 de caractere (aprox. 60 de pagini) pentru prezentarea realizărilor științifice, profesionale și academice. Se pare că această decizie a rezultat dintr-un compromis între viziunea membrilor CNATDCU din științele sociale sau umaniste, care ar fi dorit impunerea redactării unei lucrări de sine stătătoare (ceea ce ar fi fost în contradicție cu regulamentul existent), respectiv viziunea membrilor din alte domenii care ar fi preferat o descriere mai succintă, cu trimitere la lucrări deja publicate. Având în vedere că scopul abilitării era acela de a asigura confirmarea de către o comisie de experți a relevanței unor rezultate anterioare, iar publicarea anterioară a acestor rezultate putea reprezenta o certificare suplimentară a relevanței lor, era evident preferabilă bazarea tezei pe rezultate deja publicate. În acest caz, impunerea unui volum minim al textului de prezentare nu se justifica. După cum a argumentat și asociația Ad Astra:

În timp ce impunerea unei limite superioare a volumului tezei are sensul de a limita efortul evaluatorilor care vor citi teza, considerăm că propunerea unei limite inferioare a volumului tezei nu este justificată. Astfel, în cadrul tezei de abilitare candidatul are interesul de a convinge membrii comisiei de abilitare despre relevanța realizărilor profesionale proprii. Nu credem că este justificat ca CNATDCU să sugereze o verbozitate inutilă, care duce la eforturi suplimentare, atât pentru candidat cât şi pentru evaluatori, în cazul în care candidatul consideră că poate convinge membrii comisiei de abilitare printr-un rezumat mai scurt de cele 4.000 de caractere şi printr-o expunere mai scurtă de cele 150.000 de caractere. Aceste limite minime vin de altfel în contradicție cu Ordinul 5691/2011, care recomandă la Art. 5 ca rezultatele științifice/realizările profesionale ale candidatului să fie prezentate succint în teza de abilitare. De asemenea, impunerea unor limite minime încurajează mentalități depășite, dar încă prezente în România, după care lucrările științifice pot fi evaluate în funcție de numărul de pagini sau lungimea bibliografiei.

O altă problemă a fost impunerea (prin ordinul ministrului Cătălin Baba, nr. 3658/2012), a unei taxe de înscriere foarte mari, de 6.450 lei, pentru acoperirea costurilor procesului de abilitare. Regulamentul din 2011 prevedea posibilitatea unei astfel de taxe, probabil pentru că în 2011 nu exista o alocație bugetară pentru plata costurilor aferente deplasărilor membrilor comisiilor, având în vedere că legea care a introdus abilitarea a fost adoptată ulterior bugetului pe 2011. În 2012 nu mai exista nicio justificare pentru o astfel de taxă la un astfel de nivel,  având în vedere că o potențială situație de abuz prin înscrierea multor candidați nerelevanți sau înscrieri repetate era limitată de condiția de îndeplinire a standardelor minimale. Asociația Ad Astra spunea:

Asociația Ad Astra consideră ca fiind abuzivă taxa de înscriere pentru procedura de abilitare, instituită prin Ordinul nr. 3658/2012, şi [solicită] eliminarea oricărei taxe impuse candidaților la procedura de abilitare, sau reducerea taxei la o sumă nu mai mare de 200 lei.

Procedura de abilitare, introdusă prin Legea educației naționale, are drept scop selecția persoanelor care vor avea dreptul de a candida la posturile de profesor universitar și de a conduce doctorate. Singurul criteriu pentru această selecție trebuie să fie competența profesională și rezultatele anterioare în cercetare, cu relevanță internațională, ale candidatului.

Taxa de înscriere de 6.450 lei introdusă de dvs., având o valoare de aproximativ 3,5-5,5 ori mai mare decât salariul lunar net de bază al unui conferențiar universitar sau lector, impune un criteriu de selecție bazat pe capacitatea financiară a candidatului. Acest criteriu de selecție duce la imposibilitatea unor persoane, performante din punct de vedere profesional, de a candida pentru obținerea abilitării. În consecință, taxa de înscriere duce la scăderea calității corpului profesorilor universitari și conducătorilor de doctorat din România.

Un criteriu de selecție bazat pe situația financiară a candidatului contravine principiului selecției în funcție de merit și încalcă prevederile art. 5 din Codul muncii, care interzice orice discriminare directă sau indirectă bazată pe originea socială sau responsabilitatea familială, elemente aflate în legătură directă cu posibilitatea candidatului de a economisi salariul său pe mai multe luni în scopul plății taxei de abilitare.

Având în vedere că abilitarea este o procedură introdusă unilateral de către statul român prin lege, statul trebuie să-și asume costurile aferente acestei proceduri. România a fost criticată de multe ori pentru numărul exagerat de mare de taxe pe care le are față de alte țări, iar majoritatea acestor taxe au o natură similară cu taxa de înscriere pentru abilitare, fiind taxe pe care cetățenii trebuie să le plătească pentru diverse proceduri derulate de autoritățile publice. Costul acestor proceduri, impuse în mod obligatoriu prin legislație, trebuie să fie suportat de către autoritățile publice și nu de către cei care sunt obligați prin legislație să urmeze acele proceduri.

Estimând numărul candidaților la abilitare la 400 pe an, costurile anuale ale procesului de abilitare sunt de 2.580.000 lei pe an. Incapacitatea ministerului de a aloca această sumă pentru o procedură cheie pentru asigurarea calității resurselor umane din învățământul universitar, având un impact major asupra calității generale a pregătirii resurselor umane din România, demonstrează erori grave în prioritizarea alocării fondurilor publice de către minister, care trebuie corectate.

Decizia privind această taxă a fost corectată parțial prin deschiderea de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (condusă atunci de Dragoș Ciuparu), în mai 2012, a unei proceduri de restituire a taxei, din fonduri publice, pentru persoanele care au obținut abilitarea, dar care a fost deschisă pe o perioadă limitată, mai 2012-ianuarie 2013, fiind apoi redeschisă doar în 2014.

O altă problemă a fost lipsa unei posibilități de recunoaștere sau echivalare a unor proceduri similare abilitării, din alte țări, problemă rămasă nerezolvată până în prezent.

După schimbarea guvernului în aprilie 2012, diversele declarații ale reprezentanților noii majorități politice, referitoare la necesitatea schimbării legii educației din 2011, au făcut ca multe persoane care doreau să obțină atestatul de abilitare să amâne decizia de a candida, în condițiile în care abilitarea implica, pe lângă rezultatele științifice obținute anterior, efortul de a scrie teza (conform volumului minim de text impus de CNATDCU), efortul financiar pentru plata taxei, și în care exista riscul ca abilitarea să fie eliminată, ca procedură, prin modificări legislative și deci tot efortul să fie zadarnic. Pe site-ul CNATDCU apar doar 26 de persoane care și-au susținut abilitarea în 2012. În 2014, 112 persoane au solicitat restituirea taxei pentru abilitare.

Anularea rolului abilitării și pervertirea ei

Obligativitatea existenței abilitării pentru accesul la postul de profesor universitar a fost eliminată prin OUG nr. 92 din 18 decembrie 2012, promovată de ministra de atunci Ecaterina Andronescu și de guvernul Ponta. Prin această măsură, rolul esențial al abilitării, de filtrare a candidaților la cele mai importante posturi universitare, a fost anulat. Există deja o tradiție a ordonanțelor de urgență de modificare a legii educației, având ca rezultat degradarea sistemului de învățământ, și care sunt publicate în jurul Crăciunului, când publicul nu este atent: 18 decembrie 2012, 23 decembrie 2013, 29 decembrie 2014.

În 20 decembrie 2012, prin ordinul d-nei Andronescu (nr. 6560/2012) au fost relaxate standardele minimale pentru accesul la abilitare și la posturile universitare. Anterior, în septembrie 2012, d-na Andronescu modificase și componența CNATDCU, eliminând persoanele din diaspora și reducând nivelul științific mediu al comisiei (ordinul nr. 5644/2012).

Prin același ordin nr. 5644/2012, secretariatul CNATDCU s-a mutat de la UEFISCDI direct în cadrul ministerului. Mutarea secretariatului coincide cu încetarea actualizării site-ului care trebuia să asigure transparența procesului de abilitare, conform ordinului nr. 5691/2011, rămas în vigoare până în 2015. Nu am găsit vreun alt site pe care să se fi transferat publicarea acestor informații. Nerespectarea publicării pe acest site a informațiilor cerute de legislația în vigoare face ca toate abilitările acordate fără respectarea procedurilor să fie pasibile de atacarea lor în justiție și anularea lor, ca urmare a faptului că ministerul nu a respectat reglementările stabilite tot de minister. Se pare că se găsesc în această situație cel puțin 75% din tezele de abilitare susținute până în prezent.

Mai recent, o altă ordonanță de urgență a guvernului Ponta, nr. 94 din 29 decembrie 2014, a stabilit că cererea pentru susținerea examenului de abilitare nu mai va fi adresată CNATDCU, ci universităților sau Academiei Române. Măsura a fost urmată de ordinul nr. 3121/2015, care a modificat regulamentul de organizare a abilitării. Modificările esențiale aduse de acest ordin sunt:

  • propunerile pentru componența comisiei sunt făcute de universitate / Academie și sunt aprobate de comisiile CNATDCU; ca urmare, nu pot exista comisii de abilitare a căror componență să fie în dezacord cu deciziile luate la nivelul structurilor universităților, iar CNATDCU este pus din nou în situația de a evalua decizii luate deja de organismele decizionale ale universităților; reapare, astfel, conflictul de interese în cazul deciziilor CNATDCU și este deci diminuat semnificativ rolul CNATDCU de filtru de nivel național pentru acreditarea conducătorilor de doctorat;
  • dispare prevederea ca teza de abilitare să fie un document public, ceea ce îngreunează, de exemplu, posibilitatea investigării unor eventuale plagiate;
  • dispare prevederea că orice persoană interesată poate participa la susținerea acesteia și că publicul poate pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare și al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă; dispare obligativitatea publicării online a datelor susținerii tezelor; aceste măsuri elimină posibilitatea ca alți specialiști decât membrii comisiei să analizeze critic ceea ce susține candidatul;
  • dispare obligativitatea ca rezumatul tezei de abilitare, lista de lucrări ale candidatului, fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat să fie publicate centralizat, pe un site web care să centralizeze  informația la nivel național; se prevede ca aceste informații să fie publicate doar pe site-ul instituției gazdă, ceea ce în practică înseamnă că informația va fi îngropată pe o multitudine de site-uri și va fi extrem de dificil pentru oricine dorește să analizeze procesul să monitorizeze toate site-urile web, și că este foarte posibil ca informația să dispară după susținerea tezei (acest lucru s-a întâmplat deja în cazul unor prevederi similare referitoare la publicitatea concursurilor pe posturi universitare, de dinainte de 2011);
  • este eliminată obligativitatea ca o persoană dintre membrii comisiei să fie din străinătate, ceea ce poate diminua obiectivitatea analizei comisiei;
  • este eliminată obligativitatea ca toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleași standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare, ducând la posibilitatea ca examinatorii să aibă un nivel științific mai scăzut decât persoana examinată;
  • este eliminată obligativitatea lipsei conflictului de interese pentru membrii comisiei, ceea ce poate duce la situații de subiectivitate în evaluarea abilitării;
  • este eliminată obligativitatea redactării tezei de abilitare în limba engleză, ceea ce îngreunează, împreună cu faptul că nu este document public, o posibilă analiză critică a tezei de specialiști care nu vorbesc româna;
  • universitățile / Academia pot stabili regulamente cu cerințe și exigențe specifice cu privire la abilitare și la acceptarea conducătorilor de doctorat în școlile doctorale proprii; acest lucru dă cale liberă către:
    • impunerea de condiții pentru candidați care să favorizeze candidații din interiorul universității, sau care să blocheze accesul celor din afara universităților sau din diaspora;
    • neacceptarea ca și conducători de doctorat a celor care și-au obținut abilitarea în alte universități.

Astfel, modificările permit degradarea nivelului și lipsa de transparență a procesului de abilitare, dar și eliminarea unor caracteristici esențiale ale procesului de abilitare, și anume posibilitatea unor candidaturi care să nu fie condiționate de satisfacerea intereselor centrelor de putere din universități, interese care se află în conflict cu interesul general al societății de creștere a calității resursei umane din universități, inclusiv prin atragerea de persoane care se află în prezent în afara universităților din România.

În concluzie, nu numai că elementele pozitive ale abilitării au fost anulate, dar situația actuală în acest domeniu este chiar mai rea pentru calitatea învățământului universitar decât era în ianuarie 2011, ca urmare a deciziilor guvernelor Ponta, deoarece:

  • nu mai există filtrul CNATDCU, chiar disfuncțional, pentru aprobarea ocupării posturilor de conferențiar și profesor universitar, ceea ce lasă cale liberă promovării persoanelor de nivel științific scăzut, doar în baza relațiilor și intereselor de grup din universități;
  • dacă în trecut accesul la conducerea de doctorat era condiționată de postul de profesor universitar, ceea ce în unele cazuri împiedica accesul la conducerea de doctorat pentru persoane care aveau capacitatea să o facă, în prezent relaxarea standardelor minimale și diminuarea rolului de filtru al CNATDCU duce la acordarea cu prea mare ușurință a dreptului de conducere de doctorat, ceea ce afectează calitatea studiilor doctorale. Probabil că numărul persoanelor cu performanțe slabe care vor deveni conducători de doctorat va fi mult mai mare decât al celor cu performanțe foarte bune care anterior abilitării nu aveau acces la conducerea de doctorat.

Paradoxal, deși CNATDCU nu mai are atribuții de validare a accesului pe posturi universitare, iar cele referitoare la validarea conducătorilor de doctorat au fost diminuate semnificativ, CNATDCU continuă să valideze acordarea titlurilor de doctor, ceea ce evident este o miză mult inferioară celei referitoare la acordarea posturilor universitare sau a conducerii de doctorat și, în condițiile actuale, poate fi lăsată la fel de bine în responsabilitatea exclusivă a universităților.

 

Ești cercetător? Contribuie la o evaluare mai bună a publicațiilor științifice prin publicarea unei evaluări a unei publicații citite recent 

Cum se pot administra ușor listele de publicații științifice ale unui departament, ale unei facultăți sau ale unei universități

Comentarii referitoare la proiecte de ghiduri ale solicitantului pentru POS CCE

OI POS CCE din cadrul Ministerului Educației Naționale a publicat în vederea dezbaterii publice înaintea adoptării, o serie de proiecte de ghiduri ale solicitantului pentru programe finanțate din fonduri europene, care ar urma să fie lansate. Este un fapt pozitiv că se are în vedere continuarea sprijinirii, din fonduri europene, a cercetării și inovării. Din păcate, aceste proiecte de ghiduri au unele deficiențe semnificative care ar trebui corectate. Proiectele pun piedici semnificative pentru startup-urile din domeniul software și sunt în dezacord cu legislația în vigoare privind proprietatea intelectuală.

Pentru programele „Proiecte CDI pentru spin-off-uri și start-upuri inovatoare” și „Întreprinderi nou înființate  inovatoare”, printre criteriile de eligibilitate este inclusă condiția ca solicitantul să dețină un brevet, o cerere de brevet (fondurile vor trebui returnate dacă nu se obține brevetul), sau teza de doctorat a directorului de proiect, angajat al start-up-ului.

Condițiile referitoare la brevete exclud rezultatele implementate prin software (în cazul în care nu fac parte dintr-o teză de doctorat recentă) deoarece, potrivit art. 7 din legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, și a unor prevederi similare din alte țări europene, programele de calculator nu sunt brevetabile, cum nu sunt brevetabile nici descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice.

Având în vedere această situație, condițiile de eligibilitate discriminează negativ startup-urile din zona tehnologiei informației, un sector care în România are cel mai mare potențial de a genera startup-uri inovative, care să fie competitive pe plan internațional și să aibă un potențial de creștere care să ducă în final la profituri și locuri de muncă bine plătite, ceea ce trebui să fie scopul final al  unor astfel de programe de finanțare. Într-o anumită interpretare a pachetului de informații (dar care ar putea să nu respecte literal condițiile din pachet, vezi mai jos), ar putea fi eligibile doar startup-uri care se bazează pe niște software obținut în cadrul unui doctorat. Este însă neclar de ce astfel de rezultate ar avea un potențial de inovare și de piață mai mare decât rezultate ale unor cercetări care sunt obținute de cercetători ulterior tezei de doctorat, în domenii în care implementarea se face prin software (de exemplu, bioinformatică, inteligență artificială, procesarea unor cantități mari de date – big data, metode computaționale din chimie, fizică, geologie, medicină, etc.).

Condițiile de eligbilitate nu ar trebui să excludă startup-urile care se bazează pe rezultate ale cercetărilor care nu sunt brevetabile (şi care nu se regăsesc în lucrări de doctorat recente). Dacă se dorește filtrarea doar a startup-urilor care se bazează pe rezultate inovatoare din cercetare, o condiție alternativă la cele referitoare la brevete ar putea fi ca startup-ul să aibă printre acționari sau ca director de proiect cel puțin o persoană care a avut publicații științifice care îndeplinesc anumite standarde minimale (de exemplu, cele prevăzute de OMECTS 4478, 4691, 4692/2011) și proiectul să se bazeze pe rezultate care continuă munca publicată prin respectivele publicații (nu neapărat în sensul proprietății intelectuale, ci în sensul subiectului proiectului). Astfel de publicații pot fi un indicator mult mai bun al unui potențial de inovare decât ceva ce există doar într-o teză de doctorat, iar cercetătorii care și-au obținut teza de doctorat cu mai mult de 5 ani în urmă au, de asemenea, un potențial mai mare de inovare decât cercetătorii postdoctorali. Dacă se dorește finanțarea și a startup-urilor care fac o inovare non-tehnologică (de exemplu, cum a făcut Facebook la începuturile sale), se pot admite și startup-uri filtrate în baza investițiilor pe care le-au obținut deja din partea unor „angel investors” care au decis să facă asta în urma unei evaluări pozitive a potențialului startup-ului. De exemplu, existența unui capital social de peste 80 sau 100 de mii de lei poate fi o garanție relevantă.

Pentru cazul tezei de doctorat, se prevede „contract între titularul tezei de doctorat şi firmă prin care se cedează firmei drepturile de utilizare a rezultatelor obţinute prin lucrarea de doctorat”.  Nu este clar dacă această condiție se referă la rezultatele obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat, sau la cele incluse în lucrarea de doctorat. Dacă se referă la rezultatele din lucrarea de doctorat, această condiție este în dezacord cu legislația în vigoare privind proprietatea intelectuală; dacă se referă la rezultatele incluse în lucrarea de doctorat, prevederea nu are conţinut, deoarece acestea nu au, în marea majoritate a cazurilor, relevanţă comercială.

Astfel, proprietatea intelectuală se referă la drepturi de autor, dreptul la brevet de invenție, modele de utilitate, mărci și indicații geografice, desene și modele, topografii de produse semiconductoare. În lipsa unei protecții prin instrumente specifice (cum ar fi brevetele), externe tezei de doctorat, conținutul tezei este protejat doar prin drepturile de autor. Potrivit art. 9 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor „ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare”. Dreptul de autor protejează texte, desene, etc., care fac parte din teza de doctorat, dar care sunt în general irelevante pentru exploatarea comercială (un startup nu poate face prea mulți bani prin simpla vânzare a unor cărți cu conținutul tezei de doctorat), sau programe de calculator (dar care de obicei nu fac parte din teza de doctorat). Potrivit art. 168 alin. (9) legea nr. 1/2011 a educației naționale, teza de doctorat este un document public. Prin urmare, din punct de vedere al aplicării comerciale a rezultatelor dintr-o teză de doctorat, orice persoană terță poate utiliza ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, etc., în măsura în care acestea nu sunt protejate prin brevete, modele de utilitate, mărci, etc. În concluzie, condiția referitoare la cedarea drepturilor de utilizare „a rezultatelor obţinute prin lucrarea de doctorat” nu are conținut decât dacă se referă la rezultate obținute în cadrul studiilor doctorale și dacă face referire explicită la programe de calculator, brevete (există deja o altă condiție care se referă la brevete) sau modele de utilitate, mărci și indicații geografice, desene și modele, topografii de produse semiconductoare. Dacă condiția se referă la rezultate obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat, este posibil ca drepturile patrimoniale sau dreptul la brevet de invenție pentru rezultatele obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat să nu fie exclusiv ale titularului tezei de doctorat, ci să fie, de exemplu, partajate cu îndrumătorul de doctorat sau alți cercetători din echipa acestuia, să fie ale universității sau ale unei entități private care a (co)finanțat cercetarea, în funcție de contractele dintre părți. Ar trebui deci luate în considerare și aceste cazuri.

Pentru programul „Întreprinderi nou înființate  inovatoare”,  condiția referitoare la dreptul de utilizare a unui rezultat de cercetare obținut dintr-un contract de cercetare, respectiv obligația să fie vorba de un contract finanțat din fonduri publice și finalizat în ultimii 5 ani, trebuie să țină cont de istoricul recent al finanțării din fonduri publice al cercetării aplicative, în care nu au existat competiții de proiecte în fiecare an, iar în unele cazuri proiectele au fost prelungite din cauza lipsei fondurilor, au început cu întârziere din cauza întârzierilor procesului de evaluare, etc., deci ar trebui admise și rezultate obținute în proiecte încă nefinalizate.

Tot la acest program, o altă condiție de eligibilitate este „solicitantul este o întreprindere pentru care cercetarea-dezvoltarea nu constituie obiectul principal de activitate dar este menționată în statut”. Această condiție elimină arbitrar întreprinderile care nu au statut ci doar un act constitutiv, conform art. 5 alin (3) din legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Ar trebui înlocuit „statut” cu „statut sau act constitutiv”.

Ce standarde minimale se aplică concursurilor pe posturi universitare de la începutul anului 2013?

În 21 decembrie 2012, în Monitorul Oficial partea a III-a, nr. 454 şi 455, a fost publicată scoaterea la concurs a unui număr mare de posturi în universităţi. În 25 decembrie 2012, în Monitorul Oficial partea I, nr. 890, a fost publicat Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, semnat de Ecaterina Andronescu. Acest ordin modifică standardele minimale anterioare, aprobate de ministrul Daniel Funeriu, mult mai exigente, din care o parte fuseseră deja modificate în scurtul ministeriat al lui Cătălin Baba.

În această situaţie, care sunt standardele minimale aplicabile concursurilor pentru posturile scoase în decembrie?

Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale spune:

Art. 295. – (1) Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea CNATDCU.
(2) Metodologia va stabili, pentru fiecare titlu sau funcţie didactică, cerinţele minime pentru prezentarea la concurs, cu referire la standardele minimale stabilite conform art. 219 alin. (1) lit. a), modul de organizare şi de desfăşurare a concursului, de soluţionare a contestaţiilor, conflictele de interese şi incompatibilităţile, în vederea asigurării calităţii, a respectării eticii universitare şi a legislaţiei în vigoare.
(3) Universităţile au obligaţia să respecte această metodologie şi să publice toate posturile scoase la concurs, însoţite de programa aferentă concursului, cu cel puţin două luni înainte de concurs. Publicarea posturilor scoase la concurs se face cel puţin pe site-ul web propriu şi pe un site web specializat, administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 457/2011. Ea arată că instituţiile de învăţământ superior elaborează Metodologia proprie de concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Metodologia proprie este aprobată de către senatul universitar şi publicată pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior. Metodologia proprie prevede standardele minimale de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare valabile în cadrul universităţii, care sunt superioare sau egale standardelor naţionale, aprobate prin ordin al ministrului.

Conform metodologiei-cadru de concurs, universităţile erau obligate să transmită ministerului metodologia proprie în primele 30 de zile calendaristice de la începerea semestrului universitar, împreună cu alte documente, pentru ca ministerul să publice concursurile în Monitorul Oficial.

Ca urmare, la data publicării concursurilor, erau valabile metodologiile proprii ale universităţilor, aprobate de senatele universitare cu cel puţin o lună înainte de începerea semestrului, adică înainte de septembrie 2012. Aceste metodologii proprii trebuiau să respecte standardele minimale în vigoare la acea dată.

Standardele minimale naţionale adoptate prin ordin în decembrie 2012 nu puteau să afecteze metodologiile proprii, şi deci standardele aplicabile în concursurile din universităţi, decât după ce senatele universitare modificau metodologiile proprii.

Condiţiile unui concurs pe post nu pot fi modificate în timpul concursului. O eventuală modificare a metodologiilor proprii ulterioară începerii concursurilor nu se poate aplica concursurilor deja începute.

Conform art. 12 din Legea nr. 24/2000, ordinele de ministru intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară publicării, menţionată în ordin. Modificarea standardelor minimale a intrat deci în vigoare doar la 25 decembrie 2012.

În concluzie, standardele minimale aplicabile concursurilor de la începutul anului 2012 sunt cele din metodologiile proprii ale universităţilor, adoptate cândva înainte de sfârşitul lui octombrie 2012 şi care trebuie să respecte standardele minimale naţionale în vigoare la acea dată. Un concurs care nu respectă aceste condiţii se situează în afara prevederilor legale.  Conform art. 299 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în cazul în care instanţele de judecată constată încălcarea procedurilor de desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din universităţi, concursul se anulează şi se reia. De asemenea, Curtea de Conturi poate bloca fondurile bugetare utilizate nelegal, inclusiv pentru salarizarea unor persoane angajate fără respectarea normelor legale.

Competenţele legale ale instituţiilor care au analizat plagiatul premierului Ponta

Plagiatul comis de actualul prim-ministru Victor Ponta este deja notoriu, la fel şi scandalul desfiinţării Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de către fostul ministru interimar Liviu Pop, în timp ce acest consiliu dezbătea cazul acestui plagiat.

Persistă în mass media diverse confuzii legate de competenţa legală a diverselor instituţii care au analizat acest caz.

De ce CNATDCU are atribuţii în verificarea plagiatului în teze de doctorat

Potrivit legislaţiei actuale, Consiliul general al CNATDCU este abilitat să analizeze calitatea tezelor de doctorat şi să propună ministrului educaţiei retragerea titlului de doctor pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională. Copierea în teză a textelor altor autori este o astfel de situaţie.

Consiliul general CNATDCU poate să propună ministrului şi retragerea dreptului de conducere de doctorat a îndrumătorului tezei, precum şi retragerea acreditării şcolii doctorale, în cazul Ponta aceştia fiind Adrian Năstase, respectiv şcoala doctorală de drept de la Universitatea Bucureşti.

CNATDCU este organismul care răspunde de calitatea doctoratelor, indiferent cine este autorul lor, în timp ce Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării se ocupă doar de analiza abaterilor realizate de cercetători sau cadre didactice universitare.

Deoarece Victor Ponta este şi cadru universitar, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării poate dispune măsuri suplimentare faţă de cele dispuse de CNATDCU, precum interzicerea ocupării de posturi didactice, conform art. 325 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, analizând nu doar teza de doctorat ci şi cărţile plagiate de Victor Ponta.

Legislaţia relevantă este:

1. art. 168 alin. (5)-(8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care stabileşte competenţele CNATDCU privind acordarea titlului de doctor;

2. Prevederea art. 170 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011:

“În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: a) retragerea calităţii de conducător de doctorat; b) retragerea titlului de doctor; c) retragerea acreditării şcolii doctorale […]”;

3. Prevederea art. 310 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011:

“Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară: a) plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori; […]”

4. Prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, respectiv: art. 2 alin. (2):

“Abaterile de la normele de bună conduită prevăzute la art. 2 lit. b), în măsura în care nu constituie infracţiuni potrivit legii penale, includ: a) plagiatul; b) autoplagiatul; […]”.

Acestea sunt definite în aceeaşi lege, art 4 alin. (1), după cum urmează:

“d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale; e) autoplagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.”

5. Prevederea art. 50 alin. (2) din Codul studiilor universitare de doctorat, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 :

“CNATDCU poate fi sesizat cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia.”

6. Prevederile art. 27 din Regulamentul de funcţionare a CNATDCU în vederea validării tezelor de doctorat, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3504/2012:

“(1)Orice persoană, inclusiv membrii CNATDCU, poate sesiza în scris, prin intermediul UEFISCDI, Consiliul general al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia.
(2)Consiliul general al CNATDCU analizează fiecare sesizare primită, consultând, după caz, alţi membri ai CNATDCU.
(3)În urma fiecărei sesizări, în termen de maximum 60 de zile de la primirea acesteia, Consiliul general al CNATDCU decide dacă au fost sau nu respectate standardele de calitate sau de etică profesională, iar preşedintele CNATDCU transmite autorului sesizării decizia Consiliului general al CNATDCU şi motivarea acesteia.
(4)În cazul în care, în urma unei sesizări sau prin autosesizare, Consiliul general al CNATDCU decide că nu au fost respectate standardele de calitate sau de etică profesională, preşedintele CNATDCU propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a)retragerea calităţii de conducător de doctorat;
b)retragerea titlului de doctor;
c)retragerea acreditării şcolii doctorale.
(5)În urma propunerilor prevăzute la alin. (4), ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului poate lua măsuri, conform prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În cazul în care membrii CNATDCU din cadrul unei comisii de evaluare a unei teze constată nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv existenţa plagiatului, în cadrul tezei şi/sau a activităţilor care au dus la realizarea acesteia, aceştia invalidează teza de doctorat, comunică aceste constatări celorlalţi membri ai comisiei de evaluare şi sesizează Consiliul general al CNATDCU pentru analiza responsabilităţii conducătorului de doctorat sau a şcolii doctorale şi aplicarea prevederilor alin. (4).
(7)În cazul în care, în decursul analizei tezei de doctorat, membrii CNATDCU constată existenţa unor abateri de la buna conduită în cercetare-dezvoltare, inclusiv existenţa plagiatului, având ca responsabili conducătorul de doctorat sau personalul didactic ori de cercetare-dezvoltare al IOSUD/IOD, membrii CNATDCU sunt obligaţi să sesizeze, potrivit legii, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, în vederea analizării cazului.
(8)Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalităţii conţinutului, potrivit prevederilor art. 143 alin. (4) şi art. 170 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.”

De ce o universitate poate retrage o diplomă de doctor

Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a decis că Victor Ponta a plagiat în teza sa de doctorat, pe de altă parte rectorul Mircea Dumitru a declarat că ar fi nevoie de un ordin de ministru pentru retragerea diplomei, iar premierul Victor Ponta spune că singura decizie recunoscută ar fi cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică.

Ce spune Legea educaţiei naţionale (nr. 1/2011):

Art. 146
Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.

Art. 128
(1)Carta universitară prezintă opţiunile majore ale comunităţii universitare şi se aplică în tot spaţiul universitar.
(2)Carta universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puţin la:
b)Codul de etică şi deontologie profesională universitară;

Art. 306
(1)La nivelul fiecărei universităţi funcţionează comisia de etică universitară.
(3)Comisia de etică universitară are următoarele atribuţii:
a)analizează şi soluţionează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de etică şi deontologie universitară;

Art. 120
(2)Diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale şi nu pot fi emise decât de instituţiile acreditate, pentru programele şi formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu…

Art. 168
(7)Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU.

Art. 169
(1)Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de doctorat se numeşte diplomă de doctor. În diploma care certifică obţinerea şi deţinerea titlului de doctor se menţionează, în mod expres, domeniul disciplinar sau interdisciplinar al doctoratului pentru doctoratul ştiinţific; în cea care certifică obţinerea şi deţinerea titlului de doctor într-un domeniu profesional se menţionează, în mod expres, domeniul profesional al doctoratului.

În concluzie, titlul de doctor, atribuit prin ordin de către ministru, este certificat prin diploma de doctor, emisă de către universitate, iar diploma de doctor poate fi anulată de rector, cu aprobarea Senatului universitar, atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară, fără a fi necesară o decizie a ministrului în acest sens.

În mai multe relatări în mass media, inclusiv în declaraţiile Ecaterinei Andronescu apare ideea că nimeni în afară de Consiliul Naţional de Etică CDI nu are dreptul să investigheze plagiatul d-lui Ponta. Aceste afirmaţii se bazează pe o interpretare eronată a art. 4^2 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, care prevede că sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, sunt exceptate de la analiza la nivelul instituţiei în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs, iar analiza lor se face direct de Consiliul Naţional de Etică.

Legea nr. 206/2004 se referă la abaterile făcute de către categoriile de personal ce desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare, prevăzute în Legea nr. 319/2003, precum şi de către alte categorii de personal, din mediul public sau privat, ce beneficiază de fonduri publice de cercetare-dezvoltare, cf. art. 1 alin. (4) din această lege.

Art. 4^2 alin. (3) din Legea nr. 206/2004 se aplică deci persoanelor care sunt concomitent conducători de instituţii etc. şi în categoriile prevăzute de art. 1 alin. (4) – personal de cercetare-dezvoltare etc. Astfel, în cazul d-lui Ponta, această lege se referă la abaterile făcute de acesta în calitatea sa de cadru didactic universitar, dl. Ponta fiind cadru didactic în cadrul Universităţii Româno-Americane.

Prevederile Legii nr. 206/2004 nu au nicio legătură cu investigaţiile şi deciziile pe care le poate lua Universitatea Bucureşti ca emitentă a diplomei de doctor a d-lui Ponta, şi care sunt independente de analizele abaterilor realizate de dl. Ponta în calitatea sa de cadru didactic universitar. În cazul în care dl. Ponta nu ar fi cadru didactic universitar, prevederile Legii nr. 206/2004 nu s-ar aplica deloc în cazul său.

Am mai publicat aceste informaţii pe site-ul Ad Astra, aici şi aici.

Sistemul de cercetare din România la sfârşitul anului 2011

Într-un sondaj realizat în rândul cercetătorilor din România în anul 2006, aceştia indicau ca principale probleme ale sistemului de cercetare următoarele: modalităţile de finanţare nu recompensau calitatea şi performanţa, ducând la o lipsă a încrederii în modul în care se acordă fondurile publice pentru cercetare; evaluarea era subiectivă, lipsind criterii obiective şi bazate exclusiv pe calitate şi performanţă; birocraţia era excesivă, inflexibilă şi inutilă, ducând la formalităţi descurajante; structurile sistemului erau prost organizate şi prost administrate; sistemul era subfinanţat; lipsea o viziune pentru viitorul cercetării; lipsea competenţa ştiinţifică a factorilor decizionali din sistem. Ulterior acestui sondaj a urmat perioada 2007-2008, în care finanţarea alocată cercetării din fonduri publice a crescut semnificativ, fără ca restul problemelor majore să fie rezolvate, după care în 2009 finanţarea a fost redusă.

Anul 2011 a fost un an care a marcat o serie de schimbări fundamentale în sistemul de cercetare din România. Aş vrea să trec aici în revistă aceste reforme, precum şi problemele majore ale sistemului care au rămas încă nerezolvate.

Progrese în alocarea fondurilor prin competiţiile de proiecte

Anterior, evaluarea proiectelor de cercetare depuse în cadrul competiţiilor din fonduri publice se făcea cu evaluatori din România. Pe de o parte, această situaţie ducea la grave conflicte de interese, deoarece comunitatea ştiinţifică relativ mică ducea la o probabilitate mare de relaţii personale între evaluaţi şi evaluatori. Pe de altă parte, tot din cauza comunităţii ştiinţifice relativ mici, existau multe cazuri în care era dificilă găsirea unor specialişti în domeniul proiectului evaluat, care să poată face o evaluare în cunoştinţă de cauză. Această situaţie a dus la o eficienţă mică a cheltuirii fondurilor publice pentru cercetare. Evaluarea proiectelor de către echipe compuse din experţi de nivel internaţional, în majoritate străini, a fost solicitată de o petiţie semnată de aproape 4.000 de cercetători, începând cu 2006. Această măsură a fost implementată abia în acest an, prin HG 133/2011, care impune o pondere de cel puţin 50% a experţilor din străinătate, pentru evaluarea fiecărui program şi proiect, cu excepţia proiectelor finanţate cu mai puţin de 20.000 euro, a celor din domenii cu specific românesc (limba şi literatura română sau drept românesc), şi a celor care sunt cofinanţate în proporţie de cel puţin 50% din fonduri private. Această măsură a fost aplicată pentru prima dată în cadrul competiţiei din 2011 pentru programele Idei şi Resurse umane, la care au fost utilizaţi numai experţi evaluatori din străinătate, ceea ce a eliminat conflictele de interese din cadrul evaluărilor.

Dacă dintre directorii proiectelor finanţate prin competiţiile anterioare procentaje importante, de peste 50%, nu aveau rezultate în cercetare cel puţin la nivelul celor aşteptate de la un proaspăt absolvent de doctorat dintr-o ţară occidentală, la noile competiţii s-au introdus, prin pachetele de informaţii elaborate de noul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), standarde minimale de eligibilitate pentru directorii de proiect, care asigură faptul că fondurile publice nu vor mai putea fi cheltuite prin proiecte de aşa-zisă cercetare care sunt conduse de persoane care nu au făcut de fapt cercetare.

Finanţarea de bază va urmări performanţa instituţională

Aproximativ 20% din bugetul ANCS a fost alocat în anii anteriori pentru Programul Nucleu, de care au beneficiat institutele naţionale de cercetare-dezvoltare (INCD). Acest program avea de facto rolul unei finanţări de bază, deşi acorda finanţare prin proiecte. Deşi teoretic fondurile din cadrul acestui program erau acordate prin competiţie, evaluarea era organizată de către Colegiul consultativ, care era compus în majoritate din directori ai INCDurilor finanţate, aflaţi deci într-un conflict de interese. Rezultatul era o corelare destul de slabă între finanţarea alocată şi performanţa institutelor finanţate. În urma OG 6/2011, Programul Nucleu a fost înlocuit cu două alte linii de finanţare, finanţarea de bază şi finanţarea instituţională complementară de susţinere a performanţei. Finanţarea de bază se va acorda numai instituţiilor de cercetare certificate în urma unei evaluări instituţionale realizată de către echipe de experţi evaluatori din care cel puţin 50% vor fi din străinătate (vedeţi HG 1062/2011). De finanţarea de bază pot beneficia INCDurile, institutele academiilor şi alte instituţii publice sau de drept public, centrele internaţionale, structurile din cadrul instituţiilor publice (inclusiv din cadrul universităţilor), cu excepţia celor finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat (în sensul unei finanţări de bază acordate direct). De finanţarea instituţională complementară pot beneficia toate instituţiile şi unităţile de drept public şi de drept privat fără scop patrimonial, evaluate şi clasificate la nivelurile A+, A sau A- în urma evaluării instituţionale. În recenta clasificare a universităţilor şi ierarhizare a programelor de studii universitare, realizată în baza noii legi a educaţiei, cercetarea a avut un rol extrem de important, ceea ce va motiva universităţile să acorde o atenţie sporită cercetării şi calităţii acesteia. Aceste mecanisme de evaluare şi finanţare instituţională asigură direcţionarea fondurilor publice către cele mai performante instituţii de cercetare.

Standarde minimale pentru promovări

Printr-o serie de ordine ale ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului (OMECTS 4478, 4691, 4692/2011) au fost adoptate noi standarde minimale, bazate pe rezultatele anterioare în cercetare, pentru cei care doresc să candideze la posturi de profesor sau conferenţiar universitar, de cercetător ştiinţific gradele I şi II, sau pentru a obţine abilitarea şi deci dreptul de a conduce doctorate. Astfel se asigură faptul că orice persoană care obţine un astfel de post are o activitate anterioară în cercetare cu o relevanţă de depăşeşte un prag minimal, măsurat prin criterii care corespund bunelor practici internaţionale.

Simplificarea birocraţiei

Birocraţia aferentă derulării proiectelor de cercetare finanţate din fonduri publice a fost diminuată prin simplificarea devizului cadru al proiectelor, în care cercetătorii trebuie să raporteze sumele pe diverse categorii de cheltuieli, prin HG 134/2011. Pachetele de informaţii ale noilor competiţii organizate de CNCS au eliminat şi ele o parte din sarcina birocratică anterioară, fiind eliminată, de exemplu, procedura de avizare internă care era de obicei o simplă formalitate care ocupa inutil timpul cercetătorilor. Există însă posibilităţi suplimentare de îmbunătăţire a pachetelor de informaţii, în special a celui aferent programului Parteneriate, în sensul simplificării anexelor şi clarificării tuturor aspectelor esenţiale ale programului.

Restructurări instituţionale

Cele trei agenţii de finanţare a cercetării care existau anterior (UEFISCSU, CNMP, AMCSIT) au fuzionat în cadrul UEFISCDI, ca urmare a măsurilor de raţionalizare instituţională luate la nivelul Guvernului şi pentru asigurarea unei administrări unitare a programelor de finanţare (OG 74/2010). Administrarea programului Capacităţi a trecut de la ANCS la UEFISCDI, pentru ca ANCS să se se poată elibera de sarcini pur contabiliceşti pentru a se focaliza asupra rolului său principal, de elaborare, aplicare, monitorizare şi evaluare a politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării. Din păcate, calitatea activităţii personalului UEFISCDI, ca de altfel şi cea a activităţii funcţionarilor din cadrul ANCS, nu se ridică încă la nivelul necesar unui sistem de administrare a cercetării care a trecut de la stadiul în care sprijinea un mediu care în mare măsură mima cercetarea la un stadiu în care trebuie să respecte bunele practici internaţionale referitoare la alocarea fondurilor publice destinate cercetării şi să contribuie activ la creşterea performanţei cercetării din România.

Responsabilităţile consiliilor ştiinţifice pentru coordonarea programelor de finanţare a cercetării, care se bazau anterior mai mult pe cutume decât pe reglementări clare, sunt acum clar reglementate (HG 133/2011, OMECTS 3794, 3795, 4087, 4088, 5514, 5527/2011). Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, care coordona anterior programul Parteneriate, se ocupă acum, în principal, de evaluarea instituţională şi asigurarea de consultanţă pentru ANCS. Deoarece cercetarea fundamentală nu este doar un apanaj al învăţământului superior, fostul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) s-a reorganizat, prin noua Lege a educaţiei naţionale, sub denumirea de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, care coordonează programele Resurse Umane, Idei şi Capacităţi. Programele Parteneriate şi Inovare sunt acum coordonate de nou-înfiinţatul Consiliu Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare (CNDI), care a înlocuit fostul Consiliu al Inovării. Coordonarea comună a celor două programe ar putea asigura o mai bună orientare spre aplicaţii a programului Parteneriate, care, deşi era destinat cercetării aplicative şi dezvoltării, a avut puţine rezultate cu potenţial aplicativ real. Tot din acelaşi motiv, CNDI include acum mai multe persoane care provin din firme de înaltă tehnologie şi din mediul economic – Softwin, Honeywell, Renault, Infineon, MB Telecom, FrieslandCampina, Asociaţia de Investiţii Private şi Capital de Risc din Sud-Estul Europei. Dacă anterior Colegiul Consultativ era dominat de directori ai INCDurilor, iar CNCSIS era compus din reprezentanţi ai universităţilor, consiliile care le-au înlocuit includ persoane selectate exclusiv pentru competenţa lor în domeniile pe care le acoperă consiliile, din toate tipurile de instituţii de cercetare. Pentru asigurarea coerenţei între activităţile consiliilor, care erau anterior disparate, preşedinţii şi vicepreşedinţii CNCS şi CNDI sunt acum membri ai Colegiului Consultativ. Dacă anterior cercetătorii se plângeau de lipsa competenţei ştiinţifice a factorilor decizionali din sistem, acum atât ministrul educaţiei şi cercetării şi preşedintele ANCS, cât şi membrii consiliilor consultative de nivel naţional din cercetare sunt persoane cu o competenţă profesională probată pe plan internaţional. De exemplu, Alexandru Babeş, preşedintele CNCS, este printre puţinii cercetători din România care a publicat în revista Nature, care alături de Science sunt cele mai prestigioase reviste ştiinţifice. Florin Talpeş, preşedintele CNDI, este liderul firmei Softwin, realizatorul antivirusului Bitdefender, unul din puţinele produse româneşti de înaltă tehnologie care a reuşit să se impună pe pieţele internaţionale.

Alte reglementări recente relevante pentru cercetare sunt cele referitoare la doctorat, din Legea educaţiei naţionale şi Codul studiilor universitare de doctorat (HG 681/2011). Acestea prevăd alocarea prin competiţie de nivel naţional a finanţării pentru doctorat (începând cu 2012) şi refocalizează doctoratul pe activitatea de cercetare. De asemenea, a fost reactivat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării, care sub componenţa anterioară nu a reuşit să penalizeze niciunul din plagiatele academice, şi i s-au acordat pârghii legislative sporite pentru pedepsirea încălcării eticii cercetării, inclusiv a plagiatului (Legea educaţiei naţionale, OG 28/2011, OMECTS 5735/2011).

Probleme rămase

Blocarea posturilor din instituţiile publice a avut un efect negativ asupra sistemului de cercetare, care necesită o triplare a numărului de cercetători pentru a atinge media europeană a acestuia raportată la populaţie. De asemenea, rămân încă în vigoare prevederi anacronice şi contraproductive referitoare la condiţionarea de vechime a accesului la posturi de cercetare, din Legea nr. 319/2003 – Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. Tot prevederile din această lege îngreunează angajarea pe perioadă determinată a cercetătorilor finanţaţi din proiecte de cercetare. Modalităţile de echivalare în ţară a diplomelor obţinute la universităţile prestigioase din străinătate nu au fost încă simplificate suficient. Angajarea cercetătorilor străini în ţară este îngreunată de măsuri birocratice inutile – Directiva 2005/71/CE care dorea simplificarea accesului în UE a cercetătorilor din state terţe a fost implementată eronat în legislaţia românească în 2007 (OU 194/2002), astfel încât în prezent procesul de acordare a vizei unui cercetător este mai dificil decât cel prin care se acordă viza unui simplu muncitor, în condiţiile în care România are un mare deficit de cercetători şi toate ţările avansate utilizează importul de creiere pentru a-şi asigura superioritatea tehnico-ştiinţifică şi economică. De asemenea, Legea bugetului pentru anul 2012 a amânat din nou acordarea a 1% din PIB pentru cercetare, ţintă mereu asumată de mai multe guverne şi de mediul politic, ultima dată prin Legea educaţiei naţionale din 2011, dar care este amânată an de an. Deşi fondurile acordate cercetării de la bugetul de stat în 2012 vor creşte cu 12% faţă de cele din anul anterior, creşterea este insuficientă având în vedere ţinta de 1% din PIB stabilită acum pentru 2013. Rămâne de văzut dacă CNDI va reuşi să relanseze legătura dintre cercetare şi mediul economic, prin organizarea unor competiţii conforme cu bunele practici internaţionale şi realităţile româneşti, pentru programul Inovare.

Concluzii

Reformele care au avut loc în 2011 vor asigura optimizarea eficienţei alocării fondurilor publice pentru cercetare, faptul că ele urmează performanţa ştiinţifică, măsurată conform bunelor practici internaţionale. Şansa sistemului de cercetare este ca, ca urmare a deblocării posturilor din universităţi şi institute şi a unei disponibilităţi sporite a fondurilor pentru cercetătorii performanţi, să revină în ţară un număr semnificativ de cercetători bine pregătiţi din diaspora, care să ridice media nivelului ştiinţific din România şi să asigure astfel competitivitatea ţării în anii care vor urma, în care economia va depinde din ce în ce mai mult de cunoaştere.

Acest articol a fost publicat în numărul din 22 decembrie 2011 al revistei MarketWatch şi pe blogul membrilor asociaţiei Ad Astra.