Analiză a efectelor cadrului legal aplicabil proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate în România din fonduri europene

Scopul acestui articol este prezentarea modului în care legislația aplicabilă fondurilor europene are impact asupra derulării proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate din aceste fonduri, în special asupra elementelor care constituie bune practici referitoare la implementarea proiectelor de cercetare-dezvoltare. Voi face comparații cu reglementările aplicabile finanțărilor acordate de National Science Foundation (SUA) și de Comisia Europeană prin programul Orizont 2020.

Penalitățile aplicabile în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor

Proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri structurale europene le este aplicabilă legislația aferentă fondurilor europene, în particular OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Este relevant art. 6 alin. (4) și (5) din OUG nr. 66/2011: „autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/ deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel. Reducerile […]  se efectuează în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene”.

În prezent, proiectele de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri europene se derulează în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC), derulat de o direcție din Ministerul Educației și Cercetării ca Organism Intermediar (OI) prin delegare din partea Autorității de Management (AM) a programului care este o direcție din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Programele de finanțare din cadrul POC prevăd indicatori obligatorii pentru fiecare proiect, cum ar fi număr de publicații, număr de cereri de brevete, etc.

În cadrul POC, obligațiile referitoare la penalități în cazul neîndeplinirii indicatorilor și obiectivelor nu au fost comunicate beneficiarilor într-un mod transparent, înainte de contractare:

  • Ghidul solicitantului prevedea: „Realizarea indicatorilor este monitorizată pe parcursul proiectului şi atingerea valorilor indicatorilor este obligatorie. În contractul de finanţare se prevede că, în raport cu obligaţia asumatã de către Beneficiar, în situaţia în care proiectul nu realizează integral indicatorii asumaţi prin contract, finanţarea nerambursabilă acordată va fi redusă proporţional, cu excepţia cazurilor temeinic justificate.
  • Totuși, contractul de finanțare standard nu a prevăzut reducerea finanțării nerambursabile în cazul nerealizării indicatorilor. În 2019, după aproximativ 2-3 ani de la începerea proiectelor POC, AM/OI a încercat modificarea contractelor de finanțare prin act adițional pentru introducerea acestei obligații, dar beneficiarii au putut refuza asta.
  • AM/OI au publicat metodologia pentru reglementarea modului de diminuare a finanțării nerambursabile în cazul neîndeplinirii țintelor indicatorilor de program abia în septembrie 2019, la aproximativ 3 ani de la începerea proiectelor.
  • Totuși, este valabilă prevederea art. 6 alin. (4) din OUG nr. 66/2011, care se referă atât la indicatori cât și la obiective. Nu s-a comunicat explicit beneficiarilor existența acestei prevederi, înainte de contractare. Personalul OI declară verbal că doar indicatorii vor fi evaluați, nu și obiectivele, totuși Procedura Operațională Monitorizare face referiri explicite la evaluarea atingerii obiectivelor, iar OUG nr. 66/2011 se referă și la penalizări în cazul nerealizării obiectivelor.

Având în vedere faptul că penalitățile aplicabile se calculează proporțional cu gradul de nerealizare a indicatorilor, baza de calcul fiind întregul buget al proiectului, penalitățile pot fi semnificative. Asta implică faptul că beneficiarii (persoane juridice, de exemplu institute, universități) își asumă riscuri financiare semnificative în cazul nerealizării indicatorilor.

Pe de altă parte, activitatea de cercetare-dezvoltare are o particularitate față de alte activități finanțate din fonduri europene, și anume faptul că e o activitate de explorare a necunoscutului, care implică riscuri inerente de nerealizare. În plus, obținerea unor rezultate științifice semnificative implică luarea unor riscuri de explorare a unor căi insuficient exploatate. Cercetările cu risc mic au de obicei și impact mic.

De asemenea, bunele practici în derularea proiectelor de cercetare-dezvoltare implică acordarea unei independențe semnificative directorului de proiect.

Penalizările financiare semnificative cauzate de neîndeplinirea indicatorilor/obiectivelor au ca și efecte:

  • Necesitatea limitării de către beneficiar (instituția gazdă a proiectului) a independenței directorului de proiect, atunci când există riscuri ca activitatea independentă a acestuia să ducă la nerealizarea indicatorilor sau obiectivelor.
  • În cazul liniei de finanțare pentru atragerea de directori de proiect cu experiență în străinătate, demotivează instituțiile să atragă persoane noi, cu care nu au mai avut experiență extinsă, ca urmare a riscurilor financiare semnificative în cazul în care aceștia nu reușesc îndeplinirea indicatorilor sau obiectivelor. Această situație e contrară scopurilor unui program care finanțează tocmai atragerea de persoane noi.
  • În derularea proiectelor se penalizează asumarea unor direcții de cercetare care pot duce la rezultate cu impact mare dar care au un risc mare, ce poate duce la nerealizarea indicatorilor/obiectivelor, iar consecința e focalizarea pe activități incrementale, cu risc mic dar potențial de impact mic.

Necesitatea utilizării obiectivelor și indicatorilor este prevăzută de art. 33 din Regulamentul UE nr. 1046/2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, care prevede:

În conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, utilizarea creditelor se axează pe performanţă şi, în acest scop:
a) obiectivele programelor şi ale activităţilor se stabilesc ex ante;
b) progresele înregistrate în realizarea obiectivelor se monitorizează cu ajutorul unor indicatori de performanţă
.”

De remarcat că indicatorii au scop monitorizarea înregistrării progreselor, nu penalizarea beneficiarilor.

Transferul către beneficiar a răspunderii integrale pentru atingerea indicatorilor/obiectivelor este o alegere pur românească, nu rezultă din reglementările europene.

Pentru a exemplifica asta, este suficient să facem o comparație cu programul Orizont 2020, derulat direct de Comisia Europeană, căruia i se aplică în egală măsură prevederile Regulamentului UE nr. 1046/2018. Programul are indicatori, care sunt evaluați. Totuși, răspunderea pentru atingerea acestora nu revine direct beneficiarilor, ci autorităților care implementează programul. Modelul de contract de finanțare pentru Orizont 2020 nu prevede indicatori obligatorii și nici penalizarea financiară a beneficiarilor pentru neîndeplinirea indicatorilor, și cu atât mai puțin o răspundere financiară semnificativă. Modelul de contract de finanțare pentru Orizont 2020 prevede doar faptul că rapoartele de progres vor include răspunsuri la chestionare care se referă la indicatorii obținuți, dar nu există penalizări pentru neîndeplinirea acestora.

În condițiile nivelului de fraudare a fondurilor europene din România, este posibil ca, pentru alte activități decât cercetarea-dezvoltarea, transferul către beneficiar a răspunderii pentru atingerea indicatorilor/obiectivelor să fie o soluție justă. Totuși, pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, această soluție duce la cheltuirea ineficientă a fondurilor europene, contrar principiului eficienței care este obligatoriu în gestionarea acestor fonduri, conform aceluiași art. 33 din Regulamentul UE nr. 1046/2018. Astfel, paradoxal, pentru implementarea unei părți din acest art. 33, legislația românească încalcă o altă parte din același articol de legislație europeană.

Incidental, menționăm faptul că legislația românească a ales să impună răspunderea financiară a beneficiarului inclusiv pentru neregulile cauzate de autoritățile care gestionează fondurile europene. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 66/2011, neregula este „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”. În caz de nereguli, cel care este penalizat financiar este beneficiarul, inclusiv pentru acțiuni sau inacțiuni ale AM/OI. Această situație este injustă și trebuie corectată.

De comparat asta cu prevederile corespunzătoare ale art. 2 din Regulamentul UE nr. 1303/2013 (de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală etc.):
36. «neregulă» înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului naţional în legătură cu aplicarea sa care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor ESI, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii;
37. «operator economic» înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau o altă entitate care participă la implementarea asistenţei din fondurile ESI, cu excepţia unui stat membru care îşi exercită prerogativele în calitate de autoritate publică;

Condițiile generale ale granturilor acordate de National Science Foundation (NSF) nu prevăd nici ele penalități financiare în caz de neîndeplinire a unor indicatori. US Office of Management and Budget prevede utilizarea de obiective de performanță și indicatori pentru granturile acordate de agențiile federale, dar în scop de îmbunătățire a practicilor agențiilor, nu de penalizare a beneficiarilor. Totuși, pentru granturile de cercetare se stabilește o excepție (de văzut „§200.301 Performance measurement”), prin care raportarea are un format narativ, fără referire la indicatori predefiniți.

Rigiditatea în adaptarea activității pe parcursul desfășurării proiectului

Ca urmare a faptului că activitatea de cercetare-dezvoltare e o activitate de explorare a necunoscutului, pe măsură ce proiectul avansează poate fi necesară adaptarea activităților prevăzute inițial. Această necesitate e cu atât mai importantă cu cât durata trecută de la redactarea propunerii de proiect e mai lungă. Proiectele POC, acțiunea 1.1.4, au debutat la peste 1 an de la scrierea propunerii de proiect, iar durata proiectelor era inițial de până la 4 ani și a fost prelungită recent la până la 5 ani.

Viziunea OI este că nu poate fi făcută nicio modificare a aspectelor tehnice ale propunerii de finanțare, deoarece asta ar aduce atingere factorilor de evaluare pe baza cărora proiectul a fost finanțat. Cu alte cuvinte, cercetările nu pot fi adaptate în funcție de evoluția cunoașterii științifice, deși este foarte probabil că aceasta evoluează pe parcursul a până la 6 ani de zile într-un mod dificil de prezis de oricine la începutul acestei perioade.

Pe de altă parte, nerespectarea de către beneficiar a ceea ce a fost prevăzut în propunerea de finanțare poate duce la neeligibilitatea cheltuielilor aferente (de exemplu, salariile persoanelor care lucrează pe proiect), ca neconforme cu contractul de finanțare, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din HG nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020.

Prin comparație, modelul de contract Orizont 2020 prevede (art. 55.1) că „The Agreement may be amended, unless the amendment entails changes to the Agreement which would call into question the decision awarding the grant or breach the principle of equal treatment of applicants.” Ca exemplu de modificare interzisă este dat „involve changes to the action and/or its budget and affect the award criteria announced in the work programme/call (e.g. the tasks in Annex 1 are changed so substantially that the action no longer corresponds to the scope of the call)”. Exemple de modificări permise sunt:

  • significant change of the action tasks (e.g. if tasks are added/removed) or of their division among the beneficiaries”;
  • adding/removing deliverables; changes in substance of a project output which is reflected in a deliverable”.

Astfel de modificări sunt neacceptabile în prezent pentru OI.

În concluzie, și în programul Orizont 2020 sunt interzise modificările care ar pune sub semnul întrebării acordarea grantului, dar asta nu implică automat că nu pot fi modificate activități sau chiar caracteristici ale livrabilelor propuse.

NSF permite, prin act adițional, chiar „proposed change in the phenomenon or phenomena under study or the objectives of the project stated in the proposal” (referință, de văzut secțiunea 8).

Monitorizarea aspectelor tehnice ale proiectelor

În proiectele POC nu există în prezent monitori tehnici („experți cooptați”), ci doar ofițeri de monitorizare care se ocupă de aspectele administrative, deși acești experți cooptați sunt prevăzuți în Procedura Operațională Monitorizare, aprobată de Ministrul Cercetării și Inovării. Se pare că nu au fost îndeplinite de AM/OI procedurile de recrutare a acestor monitori, care se pare că se fac prin licitație la care se așteaptă să participe firme de resurse umane (!), în timp ce o procedură care corespunde bunelor practici ar fi utilizarea bazelor de date cu cercetători utilizați pentru evaluarea proiectelor de cercetare, disponibile la UEFISCDI (BrainMap) sau la Comisia Europeană.

Lipsa acestor monitori tehnici implică faptul că nu există capacitatea de a se evalua corect progresul proiectelor, după alte aspecte decât indicatorii, pe parcursul proiectelor. Se presupune că va exista o evaluare finală, la sfârșitul proiectelor, dar în situația în care, de exemplu, va fi evaluată îndeplinirea obiectivelor și se va constata neîndeplinirea lor, această situație nu mai poate fi remediată. Dacă această situație, așa cum prevede OUG 66/2011, poate duce la penalizări financiare ale beneficiarilor, asta duce la necesitatea ca beneficiarii să facă ei evaluarea performanței directorului de proiect și a echipei proiectului în atingerea obiectivelor proiectului, ceea ce duce la afectarea independenței directorului de proiect.

De asemenea, lipsa monitorilor tehnici face imposibilă evaluarea situației în care o propunere de modificare a activităților proiectului aduce sau nu atingere deciziei de acordare a finanțării, ceea ce duce la rigiditatea menționată anterior.

Tensiunea beneficiar-director de proiect

Beneficiarul (persoana juridică care găzduiește proiectul – institut de cercetare, universitate, etc.) este cel care are răspunderea primară referitoare la proiect, putând suporta penalizări financiare importante în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor sau al neeligibilității unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului.

Pe de altă parte, implementarea efectivă a proiectului este efectuată de către echipa proiectului, sub coordonarea directorului de proiect.

În condițiile în care evaluarea progresului științific nu se face pe parcursul proiectului, așa cum ar trebui, ca urmare a lipsei monitorilor tehnici, AM/OI poate constata îndeplinirea sau neîndeplinirea indicatorilor/obiectivelor doar la sfârșitul proiectului.

Această situație duce la un risc mare pentru beneficiari, deoarece AM/OI constată eventuale probleme ale proiectului, care pot duce la penalizări financiare importante, doar atunci când nu mai pot fi corectate aceste probleme. Teoretic, beneficiarul poate recupera prejudiciul de la directorul de proiect sau alte persoane responsabile, dar numai prin acțiune în instanță, care poate dura peste un an. Nu este clar dacă instanța va putea solicita directorului de proiect daune care pot ajunge de câteva zeci de ori mai mari decât salariul perceput de directorul de proiect pe întreaga perioadă a proiectului, pentru a se putea astfel compensa pierderile financiare beneficiarului.

Lipsa unor mecanisme eficiente de penalizare

În prezent, mecanismele de penalizare în cazul unor probleme ale proiectelor penalizează beneficiarul (instituția, nu directorul de proiect sau echipa care generează aceste probleme), prin penalitățile financiare aplicate în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor (la sfârșitul proiectului) sau în cazul neeligibilității cheltuielilor (din nou, din cauza lipsei monitorilor tehnici, evaluarea conformității științifice a ceea ce se face în proiect cu ceea ce ar trebui să se facă conform propunerii se va face eventual doar la sfârșitul proiectului). Mutarea evaluării la sfârșitul proiectului, în condițiile în care evaluarea poate duce la penalități importante pentru beneficiar, creează un risc important pentru beneficiar. Pe de altă parte, acest mecanism de penalizare nu responsabilizează directorul de proiect sau echipa proiectului, deoarece aceștia primesc integral salariul pe toată durata proiectului chiar dacă rezultatele finale sunt neconforme.

Spre comparație, atât programul Orizont 2020 cât și condițiile generale NSF prevăd posibilitatea suspendării sau încetării contractului de finanțare ca penalitate în cazul problemelor. Această prevedere:

  • nu creează riscuri financiare beneficiarului, deoarece cheltuielile făcute anterior rămân rambursate;
  • motivează directorul de proiect și echipa proiectului să nu creeze probleme, pentru că în acest caz vor fi și ei penalizați prin întreruperea proiectului, ce poate duce la desfacerea contractelor de muncă.

Penalizarea prin suspendarea sau încetarea contractului este de preferat în locul penalizării financiare efectuată la mult timp de la acțiunile care au dus la penalizări, când problemele nu mai pot fi remediate. De asemenea, monitorizarea proactivă și remedierea problemelor înainte de agravarea lor este preferabilă ajungerii la acest gen de penalizări.

Propuneri de rezolvare a problemelor

Aceste propuneri au în vedere în special următoarele cicluri de finanțare europeană.

  1. Este necesară o modificare legislativă pentru a institui o excepție, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare din cadrul proiectelor, de la penalizarea financiară a beneficiarilor în cazul neîndeplinirii indicatorilor/obiectivelor, prevăzută de art. 6 alin. (4) și (5) din OUG nr. 66/2011.
  2. Este necesară implicarea monitorilor tehnici pe întreg parcursul derulării proiectelor, pentru a se putea face:
    • Evaluarea propunerilor beneficiarilor de modificare a activităților proiectului, astfel încât să se poată face adaptări necesare pentru derularea cât mai eficientă a proiectului;
    • Evaluarea progresului tehnic al proiectului, astfel încât pentru proiectele neperformante să se poată lua măsuri remediale proactive sau aplica măsuri cum ar fi suspendarea sau închiderea proiectelor, care să ia locul penalizărilor financiare actuale bazate pe evaluarea îndeplinirii indicatorilor/obiectivelor doar la sfârșitul proiectului, când situația nu mai poate fi remediată, penalizări care în prezent afectează direct doar beneficiarul (instituția gazdă), fără responsabilizarea directorului de proiect sau echipei proiectului.

Concluzii

Există următoarele probleme importante care duc la o ineficiență semnificativă a utilizării fondurilor europene pentru cercetare-dezvoltare și la tensiuni inutile în rândul beneficiarilor:

  • Penalitățile impuse de lege beneficiarilor pentru neîndeplinirea indicatorilor/obiectivelor proiectelor;
  • Lipsa monitorilor tehnici;
  • Rigiditatea în acceptarea modificării activităților proiectului, cauzată, printre altele, de lipsa monitorilor tehnici.

The right to informational enhancement

Issues for individual users

Suppose that we would like to check what our friends post on Facebook, but instead of seeing their posts in the order chosen by Facebook’s algorithm we would prefer another order. For this, we would like to use another software where we can have more control over what we would like to see first. Can this be done now? No.

Suppose that when we would like to check what’s new in the world we would open just one application, where we would see both Facebook posts of friends as well as links posted on Twitter by people that we follow, or similar information from other services. If there is some news that people we follow on both Facebook and Twitter have posted about, this news should be shown to us first. Can this be done now? No.

Suppose that when we would like to check new events that others posted on Facebook, we would like the user interface to show us whether the events overlap or not with anything that we have already scheduled on our Google Calendar. Can this be done now? No.

Suppose that when we would like to send a message to a person to which we are connected on Facebook Messenger, WhatsApp, Instagram, Slack, Google Chat and maybe other channels, we could just send a message through a single interface and be sure that the person gets it the first time it checks messages on a mobile device, regardless of the app she will first use. Can this be done now? No.

Suppose that a freelancer, instead of having to check daily online tools such as Trello, Jira, Google Suite, Slack, and so on, could use a single interface where the relevant information from all these tools will be properly integrated and presented. Can this be done now? No.

Technically, such use cases are clearly possible, however there are non-technical reasons for which such use cases are not yet a reality.

Issues at a macro-level

More generally, there is increasing concern about the increasing dominance of big tech monopolies over the information-processing tools on which we are becoming more and more dependent, which leads to less choice and diversity of products and services, user lock-in through network effects and closed protocols, and an imbalance of power due to lack of choice. For example, European Union policy makers consider that “some markets are characterised by large operators with significant network effects which are able to act as de facto “online gatekeepers” of the digital economy” while there should be “fair and effective competition between online operators with significant digital presence and other providers in order to promote consumer welfare” and such markets should open “to new entrants, including SMEs, entrepreneurs, and start-ups, thereby promoting consumer choice and driving innovation beyond what can be achieved by competition law enforcement alone“.

Causes

Most online services prevent users to process their information with another software than the one provided directly by the online service. For example, Facebook’s terms state: “You may not access or collect data from our Products using automated means (without our prior permission)”. According to Facebook, the reason for this is: “We want people to use Facebook to express themselves and to share content that is important to them, but not at the expense of the safety and well-being of others or the integrity of our community.” However, it does not seem that the use cases exemplified above would negatively affect the safety and well-being of others and neither the integrity of Facebook’s community.

As far as I understand, the legal reasons for which such online services can prevent users to process their information with another software, and can enforce this, are anti-hacking (computer fraud) and copyright law. Although online services such as Facebook, Twitter, Google manipulate mostly content that was created by others and that they mostly do not own, they still have copyright over the arrangement of this content, over the user interface presenting this content, and so on. This copyright as well as anti-hacking laws allows them to impose such conditions regarding how users are able to use the content, and to enforce such conditions. This prevents that users do with this content things that the online services themselves are doing, although the online services have not created and do not own this content, which has been created by others and has been freely provided to the online services.

A new proposal – the right for informational enhancement

It seems inappropriate that copyright – a mechanism that was invented for a different purpose, at a time when the usage described above was not imaginable – is now used in such a manner. It seems more appropriate that, if a user can access some digital content or online service with her/his eyes and her/his mechanical actions of keyboard presses, mouse movement or screen touches, the user should be able to also use a software of her/his choice for accessing the same content.

I call this the right for informational enhancement. Briefly:

We should have the right to use the software of our choice for accessing and processing digital content for which we already have the right to access it and process it with our eyeballs, brain, fingers, etc.

Therefore, I would like to propose legal changes that would overcome certain legal constraints of copyright and computer fraud laws, such that users would benefit of their right for informational enhancement. For clarity, this right is not meant to infringe upon more basic rights, such as the copyrights of the original creators of content or the rights of individuals regarding personal data processing.

Expected benefits and consequences

If we would have this right, we could be much more efficient in processing the vast quantity of information available online, and this would result in increased user satisfaction and empowerment, as well as in increased economical efficiencies.

For example, we could choose among several applications implementing interfaces to sources of information such as Facebook, Twitter, Google, many other “social networks” of various types that would appear in the new ecosystem, news websites, blogs and so on. The competition between these interfaces would give us a much larger choice of filtering and prioritizing content that we read and of options for tuning their recommendation algorithms.

Another consequence of the implementation in legislation of the right to informational enhancement would be eliminating the lock-in of users to the monopolistic giants of the internet (big tech) and therefore encouraging competition, innovation and improved quality of services over the internet.

Previous proposals

Previous proposals already envisaged that regulating big tech “to force them to open up their APIs to make it possible for users to have access to each other across platforms and services” would be a key solution for solving the issues of internet monopolies.

EU institutions are already in the process of drafting and enacting a Digital Services Act that proposes, among others, “ex ante regulation of systemic operators”, centered on the actions of regulatory authorities and regulating APIs. They propose that this act should “ensure appropriate levels of interoperability requiring “systemic operators” to share appropriate tools, data, expertise, and resources deployed in order to limit the risks of users and consumers’ lock-in and the artificially binding users to one systemic operator with no realistic possibility or incentives for switching between digital platforms or internet ecosystems as part of those measures, the Commission should explore different technologies and open standards and protocols, including the possibility of a technical interface (Application Programming Interface) that allows users of competing platforms to dock on to the systemic operators and exchange information with it”.

However, such proposals imply that the big tech companies themselves will have to make extra investments and implement APIs that have the purpose of diminishing their power, contrary to their interests. This introduces the opportunity of various types of actions from these companies that would have the effect of delaying and reducing the effectiveness of the introduction of such APIs. For this to work to a minimal extent, regulators will have to permanently monitor the big tech companies, in a permanent cat-and-mouse game.

Deregulation and innovation vs. new regulations, new regulatory bodies and tight monitoring of actors with opposing interests

Contrary to proposals based on new regulations imposing APIs, our proposal of implementing the right to informational enhancement does not involve new regulations and tight monitoring by authorities, but deregulation that would enable innovation and decentralized action from any party that would be able to develop new user interfaces and apps for processing content. Crucially, in the proposed approach, both existing big tech and new companies of all kind, including new and emerging startups, will be the key actors enabling change. Our proposal just attempts to eliminate the barriers that are blocking them to act for both user interests as well as for their own interests.

Artificial intelligence as a key enabler

A key enabler of this possibility are recent advances in artificial intelligence (AI) and machine learning. If legal barriers are lifted, AI can be used instead of APIs to parse content and ensure interoperability. Instead of existing companies having to develop APIs, applications using AI, developed by any third party, could parse content through the same interfaces that are used by humans to access content.

For example, such AI-based technologies for parsing various existing user interfaces are already used by the Romanian-born startup UIPath, enabling it to become a worldwide leader in Robotic Process Automation, reaching a value of more than 10 billion dollars.

An opportunity for the European Union

The EU is well positioned to be the early beneficiary of such an approach. While the big tech companies, mostly headquartered in the USA in China, will be more likely to prevent or significantly delay there the proposed changes, the EU has the opportunity to implement locally such legislation, for the benefit of a new, emerging local industry of developers of new user interfaces.

The currently debated Digital Services Act offers a good opportunity for such legislative changes. However, as already explained above, the current draft of this act is proposing an approach based on regulation and APIs, while our proposal is different and has advantages over that.

Moreover, the European Commission has published, in February 2020, a White Paper aiming to foster a European ecosystem of excellence and trust in AI, with policy options for a future EU regulatory framework for AI. While the regulatory proposals are driven by noble intents, the complexity of AI makes that it is not clear what and how should be regulated, and the foreseeable consequence of moving forward with this approach is that innovators in AI will be driven away from the EU, which is contrary to the intent of fostering a European ecosystem of excellence in AI.

In contrary, our proposal would enable the development of an EU ecosystem of startups and emerging companies that would use both traditional programming techniques as well as AI for building new interfaces for online services. This would significantly develop EU capabilities in AI. The international success of UIPath is a good example of such a development.

Business models

The online giants that provide online content mainly have advertising as a source of revenue. If users could freely use alternative interfaces for accessing such content, what would happen to the advertising and the sources of revenue of the content aggregators? Some possibilities are: the new interfaces would still have the obligation to serve, on behalf of the online services providing the content, the ads that the online services would serve themselves; or to share with the original online services a significant part of the advertising revenue they receive; or that the users have the option to opt out of advertising entirely and instead paying the original aggregators for their services, similarly to how paying users of YouTube Premium can access an ad-free YouTube.

Informational enhancement vs. cognitive enhancement

The informational enhancement proposed here involves software only, and should be distinguished from the more general term of cognitive enhancement. Cognitive enhancement includes education, pharmacological enhancements (nootropics), enriched environments, mental training, stimulants such as nicotine and caffeine, transcranial magnetic stimulation, genetic modifications, prenatal and perinatal enhancement, and brain-computer interfaces.

Differently from such approaches, the right to informational enhancement proposed here is limited to using software running on conventional hardware.

Disclaimer

This is a draft of a document that will be improved iteratively, based, among others, on feedback from readers and attendees of presentations of this topic. The issue discussed here is complex and controversial, and some details about it still need further clarification.

Feedback is welcome

For feedback, please write me or comment on Facebook.

Despre scorul relativ de influență și standardele minimale

Câteva comentarii declanșate de un articol din Contributors despre o competiție de proiecte de cercetare:

Relevanța scorului relativ de influență în evaluările scientometrice

Alegerea unui indicator scientometric, de exemplu pentru definirea standardelor minimale, trebuie să asigure un echilibru între fidelitatea cu care acel indicator măsoară calitatea unei publicații (ceea ce poate duce la formule complicate), pe de o parte, respectiv ușurința calculului și verificării indicatorului, pe de altă parte.

În calculul factorului de impact, orice citare are o pondere egală, indiferent dacă provine dintr-o revistă foarte bună sau dintr-o revistă obscură. Astfel, o revistă care este foarte citată de reviste foarte slabe poate să aibă un factor de impact egal cu o revistă la fel de mult citată de reviste foarte bune. Dacă acceptăm că revistele științifice au, în medie, nivele diferite de calitate, atunci este preferabil ca și ponderile citărilor să reflecte cel puțin calitatea revistei care citează, dacă nu calitatea articolului. Scorul de influență al articolelor (article influence score, AIS) este un indicator care face această ponderare a citărilor. AIS este ușor de obținut, fiind furnizat în cadrul Journal Citation Report, de fostul ISI, actualmente Clarivate Analytics.

Când s-a introdus AIS în evaluările din România, în 2011, unii cercetători au reclamat faptul că unele domenii ar fi defavorizate de AIS. Într-adevăr, numărul tipic de citări al unei publicații variază semnificativ între domenii, de exemplu publicațiile biomedicale sunt mult mai citate decât cele din matematică, ceea ce se reflectă în mulți indicatori, inclusiv factorul de impact sau AIS. Pentru a putea stabili standarde minimale bazate pe AIS care să fie aceleași indiferent de domeniu, este de dorit să existe o normalizare la domeniu a valorilor folosite. Această normalizare este asigurată de scorul relativ de influență.

Standarde minimale vs. evaluare colegială

Definirea standardelor minimale pentru o competiție de proiecte de cercetare nu implică faptul că orice persoană care atinge standardele minimale merită să devină director de proiect. Presupunând că standardul minimal corespunde unui absolvent de doctorat mediocru, standardul minimal asigură doar o filtrare grosieră a propunerilor care provin de la cercetători care sunt sub acest nivel. De aceea, standardul este minimal. Alegerea directorilor de proiecte trebuie să se asigure prin evaluare colegială (peer review), nu prin simpla depășire a unor standarde minimale scientometrice. Aceste standarde minimale trebuie să asigure doar faptul că procesul de evaluare nu este sufocat de prea multe propuneri irelevante, care ar risipi timpul evaluatorilor, ar necesita mai mulți evaluatori și deci ar scădea calitatea medie a evaluatorilor care pot fi implicați, ar genera costuri suplimentare deoarece evaluatorii sunt plătiți și ar prelungi durata evaluării; dar, pe de altă parte, standardele minimale trebuie să asigure o competiție serioasă între proiecte și faptul că principalul factor care contează pentru selecție este evaluarea colegială, nu standardul minimal. Datorită diferențelor între performanța diverselor domenii în România, un standard minimal identic pentru toate domeniile poate părea jos, de exemplu, pentru fizică (un domeniu relativ performant în România) dar același poate fi considerat înalt în alte domenii. Este însă just ca standardul minimal să fie, pe cât posibil, același pentru toate domeniile.

Nu există state cu care România a încheiat tratate care acordă străinilor acces liber pe piața muncii

Institutul Român de Știință și Tehnologie, al cărui președinte sunt,  încearcă să atragă cei mai buni cercetători pe posturile deschise, iar deoarece unii din aceștia sunt străini, am fost interesați să aflăm care sunt străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

În înţelesul acestei legi, sunt străini persoanele din ţări din afara Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Elveţiei, iar pentru ca un străin să poată fi angajat în România este obligatorie obţinerea unui aviz de angajare, ce implică proceduri birocratice greoaie, cu unele excepţii, prin care se include şi excepţia referitoare la străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state. Nu am reuşit însă, prin căutări pe internet şi în legislaţie, să aflăm care sunt aceste tratate şi la ce ţări se referă ele. De aceea, am adresat o cerere de informaţii de interes public Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În răspunsul primit de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, nr. 11813/MDM/30.09.2016, se spune că „în ceea ce priveşte lucrătorii din statele terţe, ANOFM nu aplică, în acest moment, nici un tratat care acordă străinilor acces liber pe piaţa muncii autohtone”. Răspunsul indică o serie de „instrumente juridice în domeniul schimbului de forţă de muncă care, au devenit caduce în prezent”, în urma aderării României la UE.

Sper ca publicarea pe acest blog a acestei informaţii să fie utilă altor persoane care caută să găsească lista acestor tratate.

Cum poate sancționa plagiatul fiecare doctor în știință

Dezbaterile recente privind plagiatele s-au concentrat în special pe inacţiunea şi complicitatea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNE) (în ultima sa componenţă) şi a ministerului educaţiei. Universităţile au propria lor responsabilitate pentru lipsa de acţiune în sancţionarea plagiatelor.

Procedurile legale de anulare a unei diplome în cazul obţinerii sale pe cale frauduloasă au fost testate în justiţie într-o serie de procese apărute în urma anulării de către Universitatea Titu Maiorescu a (se pare) 60 de diplome ale unor persoane care, în mod ilegal (dar, se pare, cu aprobarea conducerii universităţii) au efectuat doi ani de studii într-unul singur. Anularea diplomelor a fost făcută în baza art. 146 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi a fost decisă de universitate în urma unui control din 2011 al corpului de control al ministerului educaţiei.

În cel puţin două procese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a decis că „nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 1/2011, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, acestea neputând încălca principiile irevocabilităţii actului administrativ. Dispoziţiile legii contenciosului administrativ consacră faptul că actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, urmând ca autoritatea emitentă să solicite instanţei anularea acestuia.” (deciziile nr. 3068/19.06.2012 şi 4288/23.10.2012), deşi reprezentanţii ministerului educaţiei au argumentat că prevalează Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale pe baza principiului după care legea specială derogă de la prevederile legii generale.

Pe de altă parte, într-un alt proces Tribunalul Bucureşti „a constatat că dispozițiile Legii nr. 1/2011 au un caracter special față de cele ale Legii nr. 554/2004” şi că „sunt îndeplinite condițiile art. 146 din Legea nr. 1/2011 pentru ca rectorul Universității Titu Maiorescu să dispună anularea acesteia”. Mai trebuie remarcat că art. 5 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale indică explicit prioritatea acesteia: „În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi.”

Concluziile care pot fi trase de aici sunt:

  • În ciuda focalizării dezbaterilor privind plagiatele pe măsurile care ar trebui să le ia CNE sau ministerul, orice astfel de măsură administrativă de anulare a diplomelor sau titlurilor obţinute de plagiatori (atât una luată de minister, cât şi una luată de o universitate independent de CNE şi minister) poate fi atacată în justiţie; potrivit precedentelor, în unele cazuri astfel de atacuri au avut succes, în alte cazuri nu. Baza legală pentru respingerea în justiţie a anulării administrative a diplomelor au reprezentat-o prevederile legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care arată că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia într-un termen nu mai mare de un an de la data emiterii actului. Este însă discutabil faptul că aceste prevederi prevalează celor ale legii speciale, aşa cum am menţionat mai sus.
  • Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reprezintă un cadru legal solid pentru atacarea diplomelor şi titlurilor obţinute fraudulos, inclusiv prin plagiat; instanţa are drepturi depline de a anula o astfel de diplomă sau titlu.

Potrivit legii contenciosului administrativ:

  • Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
  • Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
  • Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele unui termen de 6 luni de la luarea la cunoştinţă a existenţei acestuia. (Referitor la aceast termen, interpretarea legii trebuie să ţină cont de Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale.)

Persoanele care deţin titlul de doctor în ştiinţe obţinut în România pot argumenta în faţa instanţei faptul că sunt vătămate într-un interes legitim prin faptul că au fost acordate diplome şi titluri în baza unor teze de doctorat plagiate, iar acest lucru este mediatizat, ceea ce duce la o devalorizare a propriilor titluri de doctor şi a muncii depuse pentru obţinerea lor. Interesul este cu atât mai pronunţat cu cât persoanele respective şi-au obţinut doctoratul la universităţile care au acordat diplome sau titluri plagiatorilor. Studenţii plagiatorilor ar putea argumenta şi ei faptul că sunt vătămaţi în interesul legitim de a avea ca profesori persoane care nu au încălcat etica academică. Orice astfel de persoană poate iniţia o acţiune în justiţie pentru anularea diplomelor şi titlurilor plagiatorilor, în termen de 6 luni de la luarea la cunoştinţă a existenţei actelor administrative pentru acordarea respectivelor diplome şi titluri.


Notă din 19.11.2016: Decizia nr. 624/2016 a Curții Constituționale confirmă faptul că o instituție independentă de cea care a acordat titlul/diploma de doctor poate retrage titlul/diploma, ceea ce are efecte doar pentru viitor, în timp ce doar instanța judecătorească poate anula titlul/diploma, ceea ce poate avea ca efecte inclusiv anularea drepturilor dobândite în trecut în baza titlului/diplomei.

Plagiatele pot fi sancționate inclusiv de către universități sau la cererea oricărei persoane

Problema plagiatelor revine recurent în atenţia opiniei publice. Printre persoanele publice cu teze de doctorat care s-au demonstrat a fi plagiate sunt fostul premier Victor Ponta, fostul premier interimar şi vicepremier Gabriel Oprea, şi actualul ministru de interne Petre Tobă.

Multe dezbateri s-au focalizat pe inacţiunea şi complicitatea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNE), în componenţa numită imediat după descoperirea plagiatelor ministrului Ioan Mang din guvernul Ponta, şi pe contestarea aşa-zisei competenţe exclusive a acestui consiliu de a analiza plagiatele demnitarilor. Acest consiliu este în prezent dizolvat, la iniţiativa actualului ministru Adrian Curaj.

După cum am mai discutat în trecut, sancţionarea unor astfel de plagiate nu ţine exclusiv de acest consiliu sau de ministerul educaţiei. În plus, competenţele CNE sunt limitate numai la analiza abaterilor unei categorii limitate de persoane, cum ar fi cadre didactice universitare şi cercetători. Există şi alte proceduri distincte de sancţionare care pot fi aplicate în paralel şi pe care le voi menţiona mai jos. Implicarea societăţii civile sau a universităţilor în declanşarea acestor proceduri este importantă pentru depăşirea actualelor blocaje de la nivelul CNE şi al ministerului educaţiei.

Acțiunea independentă a universităților care au emis diplomele

În ciuda faptului că Universitatea din Bucureşti şi-a exprimat public neputinţa de a sancţiona plagiatul demnitarilor şi aparenta voinţă de a face asta, orice universitate putea şi poate anula, independent de minister sau CNE, o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. Mai multe detalii.

De exemplu, dacă Universitatea din Bucureşti avea vreo normă internă care să incrimineze plagiatul, la momentul susţinerii doctoratelor în discuţie (dacă acestea au fost susţinute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 206/2004 care incriminează explicit plagiatul), este suficient pentru ca rectorul universităţii, cu aprobarea senatului universitar, să anuleze diploma. Implicarea sau neimplicarea comisiei de etică a universităţii în acest proces este la latitudinea mecanismelor interne ale universităţii. Chiar dacă titlul de doctor este atribuit prin ordin de către ministru, el este certificat prin diploma de doctor, emisă de către universitate, deci anularea diplomei anulează posibilitatea de exercitare a drepturilor ce rezultă din titlu.

Acțiunea CNATDCU sau CNCS și a ministerului, inclusiv la solicitarea oricărei persoane interesate

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) sau Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNCS) pot fi sesizate de către orice persoană sau se pot autosesiza pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia. În urma raportului CNATDCU sau CNCS, ministerul educaţiei poate lua măsuri cum ar fi retragerea calităţii de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor, sau retragerea acreditării şcolii doctorale. CNE nu este deci singurul consiliu care poate propune asta.  Mai multe detalii.

Acțiuni în justiție pornite de persoane cu studii doctorale

Cazurile de plagiate în tezele de doctorat ale membrilor guvernului, mediatizate intens dar nesancţionate, afectează grav interesele oricărei persoane care deţin diplome de doctor în ştiinţă obţinute în România, şi în particular la universităţile la care au fost obţinute diplomele plagiate (inclusiv Universitatea din Bucureşti), prin faptul că valoarea şi prestigiul unei astfel de diplome se diminuează semnificativ. Astfel, persoanele care deţin diplome de doctorat sunt vătămate într-un interes legitim prin diplomele acordate în baza unor teze de doctorat plagiate şi pot declanşa acţiuni în justiţie în acest sens, prin procedurile stabilite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Mai multe detalii.

Acțiuni în justiție pornite de autorii operelor plagiate

Autorii operelor plagiate pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, potrivit art. 1387 şi 139 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Acțiuni în justiție pornite de orice persoană

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie, potrivit art. 141 din Legea nr. 8/1996. Împăcarea (dintre autorul real şi plagiator) înlătură însă răspunderea plagiatorului, potrivit unor modificări din 2012 ale legii. Orice persoană poate face un denunţ penal pentru investigarea acestei infracţiuni. În cazul Ponta, parchetul a decis neînceperea urmăririi penale, inclusiv pentru că autorii plagiaţi au declarat că nu le-au fost încălcate drepturile, însă în alte cazuri situaţia poate fi diferită.

Propunerile ministrului Adrian Curaj nu vor schimba situația actuală

Din cele de mai sus, este evident că aşa-zisul nou mecanism de verificare a plagiatelor recent prezentat de ministrul Adrian Curaj, prin care responsabilităţile revin universităţilor şi CNATDCU, nu are nimic nou. Aceste entităţi au avut şi până acum responsabilităţi pe care nu şi le-au asumat pentru a sancţiona plagiatele notorii. Dacă ele nu şi-au asumat în trecut aceste responsabilităţi, este foarte probabil că nu şi le vor asuma nici în viitor.

Solicitarea de extrase din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor pentru certificarea componenţei consiliului director: un abuz

Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie, o fundaţie al cărei preşedinte sunt, are conturi deschise la ING Bank. În general, suntem mulţumiţi de serviciile acestei bănci, care are un sistem de online banking care facilitează mult operaţiunile bancare. Totuşi, periodic, banca solicită reactualizarea datelor institutului, ocazie cu care impune nişte practici pe care le consider abuzive, fiind în afara cadrului legal existent. Aş dori să documentez aici această situaţie, atât pentru ca şi alţi clienţi ai băncii aflaţi în situaţie similară să poată lua atitudine, cât şi pentru alte cazuri în care diferite organisme solicită asociaţiilor şi fundaţiilor să demonstreze componenţa consiliului director prin extrase din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

În cazul nostru, aceste abuzuri ale băncii, coroborate cu alte constrângeri ale birocraţiei din România, ne-au obligat să renunţăm la participarea în consiliul director al institutului a unui profesor de la Universitatea Harvard.

Atât la deschiderea unui cont, cât şi la actualizarea periodică a datelor, ING solicită administratorilor conturilor de asociaţii sau fundaţii un extras de la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau Registrul Judecătoriei referitor la asociaţii şi fundaţii.

Funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor e reglementată de Ordonanţa nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, la care mă voi referi în continuare.

Modificarea componenţei organelor de conducere şi administrare ale fundaţiei se face conform procedurilor stabilite în statutul fundaţiei, cf. art. 16 alin. (3) lit. e) din ordonanţă. Alegerea şi revocarea membrilor consiliului director al asociaţiei se face periodic de către adunarea generală a membrilor asociaţiei, cf. art. 21 alin. (2) lit. c) din ordonanţă. Legea nu prevede obligaţia înregistrării la vreo autoritate a modificării componenţei organelor de conducere şi administrare ale asociaţiei sau fundaţiei.

Sunt obligatorii doar înregistrarea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a modificărilor actului constitutiv sau a statutului asociaţiei sau fundaţiei, cf. art. 33 şi 34 din ordonanţă.

Modificarea componenţei organelor de conducere şi administrare nu reprezintă o modificare a actului constitutiv, deoarece acesta include componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei sau fundaţiei, cf. art. 6 alin. (2) lit. g) şi art. 16 alin. (2) lit. g) din ordonanţă, deci doar componenţa iniţială de la momentul înfiinţării.

Actualizarea componenței organelor de conducere din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor prin modificarea actului constitutiv este într-adevăr posibilă în practică, însă reprezintă un artificiu (implicând modificarea componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei sau fundaţiei după o perioadă, posibil îndelungată, de funcționare a asociației sau fundației) și nu o practică normală care să poată sta la baza procedurilor băncii. Actualizarea componenței organelor de conducere din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor prin modificarea actului constitutiv implică semnarea unui document la notar și o sentință judecătorească, proces care duce la costuri directe de aprox. 500 lei și costuri de oportunitate (timp pierdut pentru persoanele din consiliul director și conducerea executivă) de aprox. 1000 de lei, deci un total de aprox. 1500 lei. Aceste costuri sunt excesive pentru o organizație non-profit, dacă justificarea lor este doar răspunsul la o cerință unilaterală a unei bănci.

Societăţile comerciale, unde orice modificare a administratorilor trebuie înregistrată la Registrul comerţului, funcţionează pe baza altor prevederi legislative, care nu se aplică asociaţiilor şi fundaţiilor. Extrasele de la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor reflectă doar situaţia statutului şi a actului constitutiv, dar nu reflectă neapărat componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei.

Spre deosebire de cazul societăţilor comerciale, unde în majoritatea cazurilor modificarea acţionariatului sau a administratorului este ocazională, iar decizia acţionarilor de a face asta este luată în cunoştinţă de cauză, asumându-şi costurile aferente, în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor bunele practici implică modificarea periodică a componenţei consiliului director, de obicei odată la 3 ani, dar posibil chiar anual în cazul asociaţiilor.

Banca își justifică cerințele prin prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, care are norme de aplicare adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism și Regulamentul BNR nr. 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului.

Analizând aceste reglementări, observăm că Legea nr. 656/2002 indică, la art. 16 alin. (1) lit. b), fără alte detalii: Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde: în cazul persoanelor juridice – datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada că persoana fizică care conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică. Aceeași prevedere este preluată identic în Regulamentul adoptat prin HG nr. 594/2008, art. 5 alin. (2) lit. b). Prevederile din Regulamentul BNR nr. 9/2008 sunt:

Art. 9
(1)Identificarea clienţilor entităţi persoane juridice sau fără personalitate juridică are în vedere obţinerea cel puţin a următoarelor informaţii:
a)denumirea;
b)forma juridică;
c)sediul social şi, dacă este cazul, sediul unde se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare;
d)numărul de telefon, fax, adresa de poştă electronică, după caz;
e)tipul şi natura activităţii desfăşurate;
f)identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare, sunt învestite cu competenţa de a conduce şi reprezenta entitatea, precum şi puterile acestora de angajare a entităţii;
g)numele beneficiarului real, dacă este cazul, sau, în situaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, informaţii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real;
h)identitatea persoanei care acţionează în numele clientului, precum şi informaţii pentru a se stabili că aceasta este autorizată/împuternicită în acest sens.

(2)Instituţiile au obligaţia de a verifica existenţa legală a entităţii, respectiv dacă aceasta este înregistrată în registrul comerţului sau, după caz, într-un alt registru public, precum şi informaţiile şi documentele corespunzătoare cu privire la identitatea persoanei care acţionează în numele clientului şi cele referitoare la natura şi limitele împuternicirii.

(3)Verificarea informaţiilor furnizate de client se va realiza prin orice metodă corespunzătoare, astfel încât instituţia să se asigure de veridicitatea acestor informaţii, ca de exemplu prin obţinerea, de la client sau de la un registru public ori din ambele surse, a documentelor care au stat la baza înmatriculării ori înregistrării acestora şi a unui extras la zi din acel registru, prin obţinerea unei copii a ultimei situaţii financiare auditate, prin consultarea unor surse publice specializate sau cabinete de avocatură ori societăţi de audit, prin observarea directă a locaţiei la adresa de sediu indicată, prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client, prin obţinerea de referinţe de la o altă instituţie.

(4)În cazul absenţei unei cerinţe de înregistrare, verificarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se va realiza pe baza documentelor de constituire şi, după caz, a autorizaţiilor de funcţionare şi/sau a rapoartelor de audit, precum şi prin alte metode de tipul celor prevăzute la alin. (3).

Astfel, potrivit alin. (1) lit. f), este indicat explicit faptul că persoanele care sunt învestite cu competenţa de a conduce şi reprezenta entitatea pot fi numite astfel prin hotărâri ale organelor statutare și nu doar prin actele constitutive.

Situația care apare în cazul absenței unei cerințe de înregistrare a componenței organelor de conducere este indicată explicit la alin. (4). În cazul asociațiilor și fundațiilor, prevederile de mai sus se pot respecta prin verificarea documentelor de constituire, a extrasului la zi din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (aceste documente pot sau nu să reflecte situația la zi a componenței organelor de conducere, fără a exista vreo obligație legală ca ele să reflecte situația la zi), dar și prin alte metode cum ar fi copii ale ultimei situații financiare auditate (dacă există) sau consultarea unor cabinete de avocatură / societăți de audit (dacă asociația sau fundația are astfel de colaborări) sau prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client (această din urmă metodă se poate aplica oricărei asociații sau fundații).

Alin. (3) mai spune explicit că extrasul la zi dintr-un registru se poate obține nu doar de la client, ci și direct de la un registru public. Registrul asociațiilor și fundațiilor, actualizat periodic, este accesibil online, gratuit. Astfel, cerința băncii ca clienții să obțină și să furnizeze băncii extrase pe hârtie din acest registru este abuzivă, deoarece impune clienților costuri și timp pierdut care nu sunt necesare doarece banca poate obține aceeași informație singură, fără costuri, prin accesarea online a registrului. Obținerea unui extras actualizat, pe hârtie, din acest registru implică deplasarea la judecătorie, investigarea procedurii de obținere a extrasului (care nu este explicată public, deoarece judecătoria presupune că astfel de proceduri sunt efectuate de avocați care au deja cunoștințe despre această procedură; procedura implică cumpărarea unui timbru judiciar de o anumită valoare, depunerea la un anumit birou, ridicarea de la un alt birou), iar apoi o nouă deplasare, sau contractarea și plata unui avocat, deci costuri de aprox. 500 lei.

În plus, ING a mai solicitat ca hotărârea consiliului director de împuternicire a unei persoane în relația cu banca să fie adoptată cu unanimitate de voturi, ceea ce este o imixtiune abuzivă în organizarea unor entități independente, având în vedere că hotărârile consiliului director se iau conform statutului fiecărei entități, unanimitatea nefiind obligatorie. Conform acestor statistici, mărimea medie a unui consiliu director al unei organizaţii nonprofit din SUA este de 16 membri şi aceste consilii se reunesc, în medie, o dată la 1,74 luni. Chiar dacă situaţia din România poate fi diferită în prezent, organizaţiile din ţară ar trebui să tindă către bunele practici internaţionale, iar practicile ING împiedică asta dacă solicită o întâlnire a consiliului director cu prezenţă de 100% într-un interval nu mai mare de 2 luni de la solicitarea băncii de actualizare a datelor.

În concluzie:

  • Băncile ar trebui să accepte faptul că Registrul asociațiilor și fundațiilor nu reflectă neapărat componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei;
  • Băncile ar trebui să accepte hotărârile organelor statutare, sub semnătură privată, care indică componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei;
  • Băncile ar trebui să accepte, în cazul în care Registrul asociațiilor și fundațiilor nu reflectă componenţa actualizată a consiliului director al asociaţiei sau fundaţiei, alte metode de verificare legale cum ar fi copii ale ultimei situații financiare auditate (numai dacă există) sau consultarea unor cabinete de avocatură societăți de audit (numai dacă asociația sau fundația are astfel de colaborări) sau prin schimb de corespondenţă şi/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client (această din urmă metodă se poate aplica oricărei asociații sau fundații);
  • Băncile ar trebui să consulte direct varianta online a Registrului asociațiilor și fundațiilor, nu să ceară clienților aducerea de extrase pe hârtie;
  • Băncile ar trebui să accepte și hotărâri ale consiliului director de împuternicire a unei persoane în relația cu banca care nu sunt luate cu unanimitate de voturi, dar sunt luate statutar.

Zece măsuri pentru învăţământul superior şi cercetarea din România

1. Finanţarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a programelor de studii şi universităţilor, în funcţie de ierarhizarea programelor de studii şi clasificarea universităţilor; alocarea granturilor doctorale pe bază de competiţie naţională de proiecte ştiinţifice; finanţarea multianuală, pe cicluri şi programe de studii şi proiecte, potrivit Pactului Naţional pentru Educaţie.

2. Reintroducerea necesităţii abilitării pentru ocuparea poziţiilor de profesor universitar; reintroducerea organizării centralizate, de către CNATDCU, a abilitării; utilizarea, cu preponderenţă, a experţilor din străinătate în comisiile de abilitare; asigurarea din fonduri publice a cheltuielilor aferente abilitării; asigurarea transparenţei procesului de abilitare.

3. Generalizarea utilizării preponderente a experţilor din străinătate pentru evaluările de la toate programele de finanţare a cercetării, inclusiv cele din fonduri structurale; relansarea programelor naţionale de finanţare a cercetării, cu periodicitate anuală şi planificarea bugetelor astfel încât să nu mai existe tăieri semnificative de bugete la începutul fiecărui an.

4. Reorganizarea comisiilor de experţi academici, cum ar fi CNATDCU, CNCS, CNFIS, Colegiul Consultativ CDI, CNE, astfel încât ele să includă exclusiv persoane cu o reală expertiză ştiinţifică, validată potrivit bunelor practici internaţionale; introducerea unor mecanisme care să întărească rolul şi stabilitatea acestora în raport cu influenţele politice (inclusiv atunci când analizează plagiate); implicarea unor experţi din străinătate în alegerea membrilor consiliului ARACIS.

5. Readucerea standardelor minimale la rolul lor de garantare a unui nivel minim de competenţă ştiinţifică a cadrelor didactice universitare şi cercetătorilor, potrivit bunelor practici internaţionale, faţă de situaţia actuală în care promovează crearea de maculatură şi împiedică revenirea în ţară a oamenilor de ştiinţă din diaspora sau atragerea unor specialişti din străinătate.

6. Creşterea salariilor, cel puţin pentru poziţiile inferioare celei de profesor universitar, concomitent cu generalizarea angajărilor pe perioadă determinată la intrarea în sistemul universitar şi de cercetare; eliminarea condiţiilor de angajare care restrâng nejustificat concurenţa pe posturile universitare şi de cercetare şi împiedică candidatura persoanelor din străinătate.

7. Evaluarea, cu experţi preponderent străini, a tuturor institutelor de cercetare, şi acordarea finanţării de bază în funcţie de performanţă, ca urmare a acestei evaluări; recunoaşterea oficială a evaluărilor deja finalizate.

8. Reforma Academiei Române şi a academiilor de ramură, astfel încât titlul de academician să fie acordat pe o perioadă limitată, celor mai valoroşi oameni de ştiinţă, inclusiv tineri, astfel încât să se garanteze racordarea acestor organizaţii la problematicile actuale ale ştiinţei şi societăţii.

9. Crearea depozitului naţional care să asigure accesul online gratuit la toate publicaţiile ştiinţifice rezultate din cercetări finanţate din fonduri publice, inclusiv tezele de doctorat.

10. Creşterea graduală a bugetelor alocate învăţământului superior şi cercetării, pentru a se îndeplini angajamentele luate prin Pactul Naţional pentru Educaţie, de minimum 6% din PIB pentru educaţie şi minimum 1% pentru cercetare.

Abilitarea – ce putea fi și ce-a ajuns

Abilitarea a fost introdusă în România de către Legea Educației Naționale din 2011, promovată de către ministrul educației de atunci, Daniel Funeriu (al cărui consilier am fost) și adoptată prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc. Scopul abilitării era de a îmbunătăți modul de selecție al resurselor umane din sistemul universitar.

Context: nivelul slab al calității cadrelor didactice universitare

Calitatea cadrelor didactice universitare, alocarea ineficientă a fondurilor publice destinate învățământului superior și volumul foarte mic al acestor fonduri erau și au rămas principalele probleme ale sistemului universitar, din punctul de vedere al intereselor generale ale societății (evident, cadrele didactice din sistem nu au neapărat aceeași perspectivă). O creștere a nivelului calității cadrelor didactice ar duce, prin mecanismele de auto-guvernare universitare, la creșterea relevanței pentru piața muncii a studiilor universitare și la o pondere mai mare a inovării în economie, deci ar ajuta semnificativ creșterea economică într-un context în care economia se bazează din ce în ce mai mult pe cunoaștere.

Calitatea cadrelor didactice universitare depinde foarte mult de pregătirea lor inițială, pe parcursul studiilor universitare, doctoratului și stagiilor post-doctorale de cercetare. Creșterea potențială a nivelului de calitate ar fi foarte limitată dacă singura sursă de resurse umane ar fi doar sistemul de învățământ românesc. România are o altă resursă extrem de valoroasă, și anume numărul mare de oameni de știință din diaspora, din care există suficienți de mulți care ar dori să se reîntoarcă dacă ar găsi condiții acceptabile. Aceste condiții nu țin neapărat de un nivel al salariului comparabil cu cel din țările de origine ci de un mediu universitar care să aprecieze valoarea științifică și competiția bazată pe merit, lipsit de constrângeri administrative absurde, și cu mecanisme de finanțare predictibile, care să încurajeze performanța. De asemenea, pe plan internațional există un număr foarte mare de absolvenți de doctorat și de stagii post-doctorale, comparativ cu numărul de posturi din sistemele universitare sau de cercetare, deci este absolut posibil să se atragă în țară oameni de știință cu o pregătire foarte bună chiar dacă nu sunt de origine română, așa cum au venit deja în România un număr semnificativ de studenți francezi (de exemplu, la Cluj) sau de oameni de afaceri italieni (de exemplu, la Timișoara). Pe de altă parte, existau și există în sistemul universitar românesc tineri, cu sau fără experiență în străinătate, care ocupă posturi de nivel inferior dar care au un nivel științific superior celui al multor profesori universitari.

Este vorba deci despre o situație în care sistemul nu atrage, nu integrează și nu promovează cele mai bune resurse umane disponibile, perpetuând mediocritatea constatată de angajatori și de topurile internaționale ale universităților. Acest lucru se datorează mecanismelor de recrutare și promovare a resurselor umane, care depind, în parte, la rândul lor, de unele mecanisme referitoare la finanțarea universităților și la organizarea internă a universităților. Abilitarea era o componentă a pachetului de reforme introdus de legea din 2011 pentru a îmbunătăți această situație, alături de alte componente cum ar fi mecanisme de finanțare diferențiată din fonduri publice, care să motiveze universitățile și cadrele didactice să promoveze intern mecanisme de creștere a calității resurselor umane.

Problemele de dinaintea introducerii abilitării

Înainte de adoptarea Legii Educației Naționale din ianuarie 2011, ocuparea posturilor celor mai importante, de conferențiar universitar și profesor universitar, se făcea prin următorul mecanism:

  • se lua, la nivelul catedrelor sau departamentelor, decizia deschiderii unui post (Legea 128/1997, art. 84);
  • candidatul era evaluat de o comisie de concurs formată din decanul facultății sau un reprezentant al acestuia și alți 4 membri; componența comisiei se aproba de către senatul universitar, la propunerea consiliului facultății;
  • rezultatul concursului era aprobat de către consiliul facultății și validat de senatul universitar (Legea 128/1997, art. 61);
  • concursul se valida sau nu, ulterior, de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism consultativ, de nivel național, al Ministerului Educației și Cercetării (Legea 84/1995, art. 140).

Puteau conduce doctorate profesori universitari sau academicieni, având titlul de doctor, avizați nominal de către CNATDCU (Legea nr. 84/1995, art. 73).

Teoretic, rolul CNATDCU este acela de a apăra interesul național, general, al societății de a avea un nivel ridicat al resurselor umane, prin evaluarea critică și filtrarea propunerilor venite de la universități. De multe ori, deciziile de recrutare sau promovare luate de universități nu au în vedere atragerea celor mai bune resurse umane disponibile, ci menținerea și întărirea relațiilor de putere, cvasi-feudale, din interiorul universităților. De multe ori, posturile sunt deschise cu dedicație pentru o persoană anume, prin decizii luate la nivelul catedrei / departamentului și care reflectă interesele structurilor de putere de la aceste niveluri, iar nivelele superioare (consiliul facultății, senatul universitar) nu intervin de obicei în aceste decizii, în baza unui comportament de reciprocitate între reprezentanții diferitelor catedre / departamente în aceste structuri. Un indicator care reflectă foarte bine acest lucru este faptul că în peste 90% din cazuri, la concursurile pe posturi universitare participă doar un singur candidat pe un post, iar în peste 85% din cazuri candidatul este din interiorul universității.

O cauză importantă a acestei situații este lipsa unor mecanisme de finanțare care să recompenseze performanța și calitatea cadrelor didactice: finanțarea publică nu se diferențiază suficient în funcție de performanță și calitate, iar în atragerea studenților plătitori de taxă ușurința obținerii unei diplome fără acoperire concurează încă cu dorința de a obține o pregătire de calitate. De asemenea, este dificil pentru studenți sau părinți să evalueze performanța și calitatea reală a universităților și a cadrelor didactice, având în vedere inclusiv distorsiunile din multe evaluări oficiale. În 2011 au fost introduse clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, care urmau să reprezinte o bază pentru alocarea finanțării publice în funcție de calitate, însă acest mecanism a fost anulat ulterior de noul guvern. În lipsa pârghiilor financiare, pârghiile administrative, cum ar fi filtrul CNATDCU sau standardele minimale pentru ocuparea posturilor didactice sau pentru acordarea abilitării, rămân printre puținele mecanisme de asigurare a calității din sistemul universitar. Din păcate, un alt element important din sistem, și anume evaluarea de către Agenția Română de Asigurare a Calității din Învățământul Superior (ARACIS) are niște standarde extrem de joase pentru a putea deveni un factor real de creștere a calității.

Filtrul CNATDCU era și este, teoretic, important pentru validarea calității cadrelor didactice. În practică, situația în care CNATDCU, constând din reprezentanți ai universităților, era pus să evalueze decizii asumate deja repetat de către structuri din universități (aprobate de catedre / departamente, consiliul facultății, senatul universitar), inclusiv de structuri cărora membrii CNATDCU erau subordonați, punea membrii CNATDCU într-o situație de conflict de interese și în postura de nu-și putea asuma responsabilitatea invalidării acestor decizii. Astfel, CNATDCU aproba formal marea majoritate a dosarelor primite pentru concursurile pe posturi, fără să-și poată exercita în practică rolul de filtru.

Ce a adus nou abilitarea

Potrivit legii din 2011, obținerea abilitării, în urma îndeplinirii standardelor minimale referitoare la rezultatele activității de cercetare și în urma susținerii tezei de abilitare în fața unei comisii numite de CNATDCU, devenea o condiție necesară pentru ocuparea posturilor de profesor universitar. De asemenea, abilitarea acorda dreptul de a conduce doctorate persoanelor având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III (Legea nr. 1/2011, art. 166 și 300-301). Persoanele care obțineau abilitarea și care doreau să devină profesor universitar puteau ulterior să candideze pe posturile scoase la concurs în universități, unde candidaturile erau evaluate de comisii numite de structurile din cadrul universităților.

Deosebirea crucială față de situația anterioară era aceea că orice persoană care îndeplinea standardele minimale de activitate științifică putea candida pentru obținerea abilitării. Această candidatură nu mai era deci condiționată de satisfacerea intereselor centrelor de putere din universități. Se elimina astfel conflictul de interese în care se aflau anterior membrii CNATDCU. Puteau să candideze pentru abilitare persoane din afara universităților, de exemplu din străinătate sau din institutele de cercetare, fără a fi nevoite să obțină în prealabil „bunăvoința” unui departament dintr-o universitate. Filtrul de nivel național era deci aplicat înaintea deciziilor luate la nivelul structurilor universității, asigurându-se astfel eficiența lui.

De asemenea, abilitarea decupla dreptul de a conduce doctorate de ocuparea postului de profesor universitar, potrivit practicii din multe țări occidentale cu sisteme performante de învățământ superior și cercetare. După cum am mai spus, există în sistemul universitar românesc multe persoane pe posturi de nivel inferior care au însă performanțe științifice superioare celor ale profesorilor universitari din aceleași universități. Abilitarea urma să permită accesul doctoranzilor la o îndrumare de calitate din partea acestor persoane, având în vedere dificultatea accesului tuturor acestora pe posturi de profesor, în condițiile în care: proporția posturilor de profesor universitar, cu un salariu mare față de alte posturi, e limitată de constrângeri financiare; postul de profesor obținut de o persoană este păstrat pe perioadă nedeterminată până la pensionare; și proporția posturilor de profesor universitar în numărul total al cadrelor didactice era foarte mare la nivelul anului 2011 (fiind ulterior redusă prin obligativitatea pensionării la 65 de ani, intens contestată).

Organizarea abilitării a fost detaliată printr-un regulament, prin ordinul ministrului nr. 5691/2011, elementele esențiale fiind:

  • teza de abilitare prezintă în mod documentat realizările profesionale obținute ulterior conferirii titlului de doctor în știință, care probează originalitatea și relevanța contribuțiilor academice, științifice și profesionale și care anticipează o dezvoltare independentă a viitoarei cariere de cercetare și/sau universitare;
  • teza de abilitare se bazează pe rezultatele științifice publicate/brevetate sau pe realizările profesionale făcute publice anterior depunerii dosarului de abilitare, făcând trimitere la respectivele publicații, brevete sau realizări, fără a fi obligatorie reproducerea lor;
  • teza de abilitare este un document public;
  • teza de abilitare se susține public și orice persoană interesată poate participa la susținerea acesteia; publicul poate pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare și al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă;
  • rezumatul tezei de abilitare, lista de lucrări ale candidatului, fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat, data, ora și locul susținerii tezei de abilitare, componența comisiei de abilitare se publică pe un site web administrat de secretariatul CNATDCU;
  • comisia de evaluare a tezei de abilitare este formată din 3 sau 5 persoane, specialiști în subiectul tratat de teza de abilitare, dintre care cel puțin o persoană din străinătate (cu excepția doar a tezelor din domenii cu specific românesc, cum ar fi limba și literatura română); persoanele din România trebuie să fie membri ai CNATDCU;
  • toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleași standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare;
  • persoanele din cadrul comisiei de abilitare nu pot să se afle în situația de conflict de interese, incluzându-se aici situațiile de rudenie; faptul că sunt sau au fost angajate în aceeași instituție în ultimii 5 ani anteriori evaluării; sunt sau au fost remunerate prin proiecte de cercetare la care candidatul a avut calitatea de director de proiect, în ultimii 5 ani anteriori evaluării; beneficiază ori au beneficiat, în ultimii 5 ani anteriori evaluării, de servicii sau foloase de orice natură din partea candidatului;
  • membrii comisiei de abilitare sunt propuși de membrii CNATDCU și componența comisiilor e stabilită prin vot de birourile comisiilor de specialitate ale CNATDCU, dintre aceste propuneri;
  • teza de abilitare se redactează și se susține în limba engleză, cu excepția tezelor din domenii cu specific românesc.

Esența abilitării era evaluarea nivelului științific al candidatului, de către o comisie de experți independenți, pentru certificarea capacității candidatului de conduce doctorate și pentru a deveni profesor universitar. Elementul cheie al acestei evaluări era nivelul de expertiză științifică a membrilor comisiei și imparțialitatea lor. Ideal, acești membri ar fi trebuit să fie toți sau majoritar din afara țării, cu excepția domeniilor cu specific românesc, pentru a se elimina conflictele de interese inevitabile, datorate faptului că comunitatea științifică din țară este relativ restrânsă și specialiștii dintr-un anumit domeniu se cunosc și interacționează între ei. Acest ideal era pus în balanță de costul aducerii experților la susținerea tezei, element ce nu ar trebui să fie problematic într-un sistem normal (costul acestei evaluări este insignifiant față de costul generat de admiterea în sistem a unui candidat neperformant) dar care totuși a dus la probleme (detaliate mai jos). Trebuie spus că evaluarea de către experți este singura metodă conformă cu bunele practici internaționale pentru astfel de cazuri. Evaluarea scientometrică este potrivită doar pentru verificarea îndeplinirii unor standarde minimale, iar ea a fost, de asemenea, utilizată. Constatând, post-factum, problemele datorate costurilor de deplasare a experților, era poate util ca organizarea abilitării să se facă într-un sistem de conferință online, poate chiar cu înregistrarea prealabilă a prezentării și păstrarea interactivității online doar pentru sesiunea de întrebări și răspunsuri, chiar dacă la o primă vedere așa ceva ar fi părut că diminuează calitatea prezentării, a interacțiunii dintre comisia de evaluare și candidat, a rolului de verificare a abilităților pedagogice ale candidatului, precum și solemnitatea unei astfel de susțineri publice (din păcate, situația actuală, dramatică, a abilitării face nesemnificative astfel de considerente de detaliu).

O procedură similară, „abilitazione scientifica nazionale”, a fost introdusă în Italia tot în ianuarie 2011, ca răspuns la probleme similare cu cele românești din sistemul universitar de acolo.

Primele probleme ale implementării abilitării

Având în vedere noutatea procedurii, CNATDCU avea responsabilitatea (conform regulamentului menționat anterior) de a elabora niște ghiduri cu caracter informativ referitoare la realizarea tezei de abilitare, pe domenii corespunzătoare comisiilor CNATDCU, pentru a orienta primii candidați. CNATDCU a adoptat un ghid în care, fără o diferențiere între domenii, a impus un minim de 150.000 de caractere (aprox. 60 de pagini) pentru prezentarea realizărilor științifice, profesionale și academice. Se pare că această decizie a rezultat dintr-un compromis între viziunea membrilor CNATDCU din științele sociale sau umaniste, care ar fi dorit impunerea redactării unei lucrări de sine stătătoare (ceea ce ar fi fost în contradicție cu regulamentul existent), respectiv viziunea membrilor din alte domenii care ar fi preferat o descriere mai succintă, cu trimitere la lucrări deja publicate. Având în vedere că scopul abilitării era acela de a asigura confirmarea de către o comisie de experți a relevanței unor rezultate anterioare, iar publicarea anterioară a acestor rezultate putea reprezenta o certificare suplimentară a relevanței lor, era evident preferabilă bazarea tezei pe rezultate deja publicate. În acest caz, impunerea unui volum minim al textului de prezentare nu se justifica. După cum a argumentat și asociația Ad Astra:

În timp ce impunerea unei limite superioare a volumului tezei are sensul de a limita efortul evaluatorilor care vor citi teza, considerăm că propunerea unei limite inferioare a volumului tezei nu este justificată. Astfel, în cadrul tezei de abilitare candidatul are interesul de a convinge membrii comisiei de abilitare despre relevanța realizărilor profesionale proprii. Nu credem că este justificat ca CNATDCU să sugereze o verbozitate inutilă, care duce la eforturi suplimentare, atât pentru candidat cât şi pentru evaluatori, în cazul în care candidatul consideră că poate convinge membrii comisiei de abilitare printr-un rezumat mai scurt de cele 4.000 de caractere şi printr-o expunere mai scurtă de cele 150.000 de caractere. Aceste limite minime vin de altfel în contradicție cu Ordinul 5691/2011, care recomandă la Art. 5 ca rezultatele științifice/realizările profesionale ale candidatului să fie prezentate succint în teza de abilitare. De asemenea, impunerea unor limite minime încurajează mentalități depășite, dar încă prezente în România, după care lucrările științifice pot fi evaluate în funcție de numărul de pagini sau lungimea bibliografiei.

O altă problemă a fost impunerea (prin ordinul ministrului Cătălin Baba, nr. 3658/2012), a unei taxe de înscriere foarte mari, de 6.450 lei, pentru acoperirea costurilor procesului de abilitare. Regulamentul din 2011 prevedea posibilitatea unei astfel de taxe, probabil pentru că în 2011 nu exista o alocație bugetară pentru plata costurilor aferente deplasărilor membrilor comisiilor, având în vedere că legea care a introdus abilitarea a fost adoptată ulterior bugetului pe 2011. În 2012 nu mai exista nicio justificare pentru o astfel de taxă la un astfel de nivel,  având în vedere că o potențială situație de abuz prin înscrierea multor candidați nerelevanți sau înscrieri repetate era limitată de condiția de îndeplinire a standardelor minimale. Asociația Ad Astra spunea:

Asociația Ad Astra consideră ca fiind abuzivă taxa de înscriere pentru procedura de abilitare, instituită prin Ordinul nr. 3658/2012, şi [solicită] eliminarea oricărei taxe impuse candidaților la procedura de abilitare, sau reducerea taxei la o sumă nu mai mare de 200 lei.

Procedura de abilitare, introdusă prin Legea educației naționale, are drept scop selecția persoanelor care vor avea dreptul de a candida la posturile de profesor universitar și de a conduce doctorate. Singurul criteriu pentru această selecție trebuie să fie competența profesională și rezultatele anterioare în cercetare, cu relevanță internațională, ale candidatului.

Taxa de înscriere de 6.450 lei introdusă de dvs., având o valoare de aproximativ 3,5-5,5 ori mai mare decât salariul lunar net de bază al unui conferențiar universitar sau lector, impune un criteriu de selecție bazat pe capacitatea financiară a candidatului. Acest criteriu de selecție duce la imposibilitatea unor persoane, performante din punct de vedere profesional, de a candida pentru obținerea abilitării. În consecință, taxa de înscriere duce la scăderea calității corpului profesorilor universitari și conducătorilor de doctorat din România.

Un criteriu de selecție bazat pe situația financiară a candidatului contravine principiului selecției în funcție de merit și încalcă prevederile art. 5 din Codul muncii, care interzice orice discriminare directă sau indirectă bazată pe originea socială sau responsabilitatea familială, elemente aflate în legătură directă cu posibilitatea candidatului de a economisi salariul său pe mai multe luni în scopul plății taxei de abilitare.

Având în vedere că abilitarea este o procedură introdusă unilateral de către statul român prin lege, statul trebuie să-și asume costurile aferente acestei proceduri. România a fost criticată de multe ori pentru numărul exagerat de mare de taxe pe care le are față de alte țări, iar majoritatea acestor taxe au o natură similară cu taxa de înscriere pentru abilitare, fiind taxe pe care cetățenii trebuie să le plătească pentru diverse proceduri derulate de autoritățile publice. Costul acestor proceduri, impuse în mod obligatoriu prin legislație, trebuie să fie suportat de către autoritățile publice și nu de către cei care sunt obligați prin legislație să urmeze acele proceduri.

Estimând numărul candidaților la abilitare la 400 pe an, costurile anuale ale procesului de abilitare sunt de 2.580.000 lei pe an. Incapacitatea ministerului de a aloca această sumă pentru o procedură cheie pentru asigurarea calității resurselor umane din învățământul universitar, având un impact major asupra calității generale a pregătirii resurselor umane din România, demonstrează erori grave în prioritizarea alocării fondurilor publice de către minister, care trebuie corectate.

Decizia privind această taxă a fost corectată parțial prin deschiderea de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (condusă atunci de Dragoș Ciuparu), în mai 2012, a unei proceduri de restituire a taxei, din fonduri publice, pentru persoanele care au obținut abilitarea, dar care a fost deschisă pe o perioadă limitată, mai 2012-ianuarie 2013, fiind apoi redeschisă doar în 2014.

O altă problemă a fost lipsa unei posibilități de recunoaștere sau echivalare a unor proceduri similare abilitării, din alte țări, problemă rămasă nerezolvată până în prezent.

După schimbarea guvernului în aprilie 2012, diversele declarații ale reprezentanților noii majorități politice, referitoare la necesitatea schimbării legii educației din 2011, au făcut ca multe persoane care doreau să obțină atestatul de abilitare să amâne decizia de a candida, în condițiile în care abilitarea implica, pe lângă rezultatele științifice obținute anterior, efortul de a scrie teza (conform volumului minim de text impus de CNATDCU), efortul financiar pentru plata taxei, și în care exista riscul ca abilitarea să fie eliminată, ca procedură, prin modificări legislative și deci tot efortul să fie zadarnic. Pe site-ul CNATDCU apar doar 26 de persoane care și-au susținut abilitarea în 2012. În 2014, 112 persoane au solicitat restituirea taxei pentru abilitare.

Anularea rolului abilitării și pervertirea ei

Obligativitatea existenței abilitării pentru accesul la postul de profesor universitar a fost eliminată prin OUG nr. 92 din 18 decembrie 2012, promovată de ministra de atunci Ecaterina Andronescu și de guvernul Ponta. Prin această măsură, rolul esențial al abilitării, de filtrare a candidaților la cele mai importante posturi universitare, a fost anulat. Există deja o tradiție a ordonanțelor de urgență de modificare a legii educației, având ca rezultat degradarea sistemului de învățământ, și care sunt publicate în jurul Crăciunului, când publicul nu este atent: 18 decembrie 2012, 23 decembrie 2013, 29 decembrie 2014.

În 20 decembrie 2012, prin ordinul d-nei Andronescu (nr. 6560/2012) au fost relaxate standardele minimale pentru accesul la abilitare și la posturile universitare. Anterior, în septembrie 2012, d-na Andronescu modificase și componența CNATDCU, eliminând persoanele din diaspora și reducând nivelul științific mediu al comisiei (ordinul nr. 5644/2012).

Prin același ordin nr. 5644/2012, secretariatul CNATDCU s-a mutat de la UEFISCDI direct în cadrul ministerului. Mutarea secretariatului coincide cu încetarea actualizării site-ului care trebuia să asigure transparența procesului de abilitare, conform ordinului nr. 5691/2011, rămas în vigoare până în 2015. Nu am găsit vreun alt site pe care să se fi transferat publicarea acestor informații. Nerespectarea publicării pe acest site a informațiilor cerute de legislația în vigoare face ca toate abilitările acordate fără respectarea procedurilor să fie pasibile de atacarea lor în justiție și anularea lor, ca urmare a faptului că ministerul nu a respectat reglementările stabilite tot de minister. Se pare că se găsesc în această situație cel puțin 75% din tezele de abilitare susținute până în prezent.

Mai recent, o altă ordonanță de urgență a guvernului Ponta, nr. 94 din 29 decembrie 2014, a stabilit că cererea pentru susținerea examenului de abilitare nu mai va fi adresată CNATDCU, ci universităților sau Academiei Române. Măsura a fost urmată de ordinul nr. 3121/2015, care a modificat regulamentul de organizare a abilitării. Modificările esențiale aduse de acest ordin sunt:

  • propunerile pentru componența comisiei sunt făcute de universitate / Academie și sunt aprobate de comisiile CNATDCU; ca urmare, nu pot exista comisii de abilitare a căror componență să fie în dezacord cu deciziile luate la nivelul structurilor universităților, iar CNATDCU este pus din nou în situația de a evalua decizii luate deja de organismele decizionale ale universităților; reapare, astfel, conflictul de interese în cazul deciziilor CNATDCU și este deci diminuat semnificativ rolul CNATDCU de filtru de nivel național pentru acreditarea conducătorilor de doctorat;
  • dispare prevederea ca teza de abilitare să fie un document public, ceea ce îngreunează, de exemplu, posibilitatea investigării unor eventuale plagiate;
  • dispare prevederea că orice persoană interesată poate participa la susținerea acesteia și că publicul poate pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare și al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă; dispare obligativitatea publicării online a datelor susținerii tezelor; aceste măsuri elimină posibilitatea ca alți specialiști decât membrii comisiei să analizeze critic ceea ce susține candidatul;
  • dispare obligativitatea ca rezumatul tezei de abilitare, lista de lucrări ale candidatului, fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat să fie publicate centralizat, pe un site web care să centralizeze  informația la nivel național; se prevede ca aceste informații să fie publicate doar pe site-ul instituției gazdă, ceea ce în practică înseamnă că informația va fi îngropată pe o multitudine de site-uri și va fi extrem de dificil pentru oricine dorește să analizeze procesul să monitorizeze toate site-urile web, și că este foarte posibil ca informația să dispară după susținerea tezei (acest lucru s-a întâmplat deja în cazul unor prevederi similare referitoare la publicitatea concursurilor pe posturi universitare, de dinainte de 2011);
  • este eliminată obligativitatea ca o persoană dintre membrii comisiei să fie din străinătate, ceea ce poate diminua obiectivitatea analizei comisiei;
  • este eliminată obligativitatea ca toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleași standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare, ducând la posibilitatea ca examinatorii să aibă un nivel științific mai scăzut decât persoana examinată;
  • este eliminată obligativitatea lipsei conflictului de interese pentru membrii comisiei, ceea ce poate duce la situații de subiectivitate în evaluarea abilitării;
  • este eliminată obligativitatea redactării tezei de abilitare în limba engleză, ceea ce îngreunează, împreună cu faptul că nu este document public, o posibilă analiză critică a tezei de specialiști care nu vorbesc româna;
  • universitățile / Academia pot stabili regulamente cu cerințe și exigențe specifice cu privire la abilitare și la acceptarea conducătorilor de doctorat în școlile doctorale proprii; acest lucru dă cale liberă către:
    • impunerea de condiții pentru candidați care să favorizeze candidații din interiorul universității, sau care să blocheze accesul celor din afara universităților sau din diaspora;
    • neacceptarea ca și conducători de doctorat a celor care și-au obținut abilitarea în alte universități.

Astfel, modificările permit degradarea nivelului și lipsa de transparență a procesului de abilitare, dar și eliminarea unor caracteristici esențiale ale procesului de abilitare, și anume posibilitatea unor candidaturi care să nu fie condiționate de satisfacerea intereselor centrelor de putere din universități, interese care se află în conflict cu interesul general al societății de creștere a calității resursei umane din universități, inclusiv prin atragerea de persoane care se află în prezent în afara universităților din România.

În concluzie, nu numai că elementele pozitive ale abilitării au fost anulate, dar situația actuală în acest domeniu este chiar mai rea pentru calitatea învățământului universitar decât era în ianuarie 2011, ca urmare a deciziilor guvernelor Ponta, deoarece:

  • nu mai există filtrul CNATDCU, chiar disfuncțional, pentru aprobarea ocupării posturilor de conferențiar și profesor universitar, ceea ce lasă cale liberă promovării persoanelor de nivel științific scăzut, doar în baza relațiilor și intereselor de grup din universități;
  • dacă în trecut accesul la conducerea de doctorat era condiționată de postul de profesor universitar, ceea ce în unele cazuri împiedica accesul la conducerea de doctorat pentru persoane care aveau capacitatea să o facă, în prezent relaxarea standardelor minimale și diminuarea rolului de filtru al CNATDCU duce la acordarea cu prea mare ușurință a dreptului de conducere de doctorat, ceea ce afectează calitatea studiilor doctorale. Probabil că numărul persoanelor cu performanțe slabe care vor deveni conducători de doctorat va fi mult mai mare decât al celor cu performanțe foarte bune care anterior abilitării nu aveau acces la conducerea de doctorat.

Paradoxal, deși CNATDCU nu mai are atribuții de validare a accesului pe posturi universitare, iar cele referitoare la validarea conducătorilor de doctorat au fost diminuate semnificativ, CNATDCU continuă să valideze acordarea titlurilor de doctor, ceea ce evident este o miză mult inferioară celei referitoare la acordarea posturilor universitare sau a conducerii de doctorat și, în condițiile actuale, poate fi lăsată la fel de bine în responsabilitatea exclusivă a universităților.

Ești cercetător? Contribuie la o evaluare mai bună a publicațiilor științifice prin publicarea unei evaluări a unei publicații citite recent 

Cum se pot administra ușor listele de publicații științifice ale unui departament, ale unei facultăți sau ale unei universități

Comentarii referitoare la proiecte de ghiduri ale solicitantului pentru POS CCE

OI POS CCE din cadrul Ministerului Educației Naționale a publicat în vederea dezbaterii publice înaintea adoptării, o serie de proiecte de ghiduri ale solicitantului pentru programe finanțate din fonduri europene, care ar urma să fie lansate. Este un fapt pozitiv că se are în vedere continuarea sprijinirii, din fonduri europene, a cercetării și inovării. Din păcate, aceste proiecte de ghiduri au unele deficiențe semnificative care ar trebui corectate. Proiectele pun piedici semnificative pentru startup-urile din domeniul software și sunt în dezacord cu legislația în vigoare privind proprietatea intelectuală.

Pentru programele „Proiecte CDI pentru spin-off-uri și start-upuri inovatoare” și „Întreprinderi nou înființate  inovatoare”, printre criteriile de eligibilitate este inclusă condiția ca solicitantul să dețină un brevet, o cerere de brevet (fondurile vor trebui returnate dacă nu se obține brevetul), sau teza de doctorat a directorului de proiect, angajat al start-up-ului.

Condițiile referitoare la brevete exclud rezultatele implementate prin software (în cazul în care nu fac parte dintr-o teză de doctorat recentă) deoarece, potrivit art. 7 din legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, și a unor prevederi similare din alte țări europene, programele de calculator nu sunt brevetabile, cum nu sunt brevetabile nici descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice.

Având în vedere această situație, condițiile de eligibilitate discriminează negativ startup-urile din zona tehnologiei informației, un sector care în România are cel mai mare potențial de a genera startup-uri inovative, care să fie competitive pe plan internațional și să aibă un potențial de creștere care să ducă în final la profituri și locuri de muncă bine plătite, ceea ce trebui să fie scopul final al  unor astfel de programe de finanțare. Într-o anumită interpretare a pachetului de informații (dar care ar putea să nu respecte literal condițiile din pachet, vezi mai jos), ar putea fi eligibile doar startup-uri care se bazează pe niște software obținut în cadrul unui doctorat. Este însă neclar de ce astfel de rezultate ar avea un potențial de inovare și de piață mai mare decât rezultate ale unor cercetări care sunt obținute de cercetători ulterior tezei de doctorat, în domenii în care implementarea se face prin software (de exemplu, bioinformatică, inteligență artificială, procesarea unor cantități mari de date – big data, metode computaționale din chimie, fizică, geologie, medicină, etc.).

Condițiile de eligbilitate nu ar trebui să excludă startup-urile care se bazează pe rezultate ale cercetărilor care nu sunt brevetabile (şi care nu se regăsesc în lucrări de doctorat recente). Dacă se dorește filtrarea doar a startup-urilor care se bazează pe rezultate inovatoare din cercetare, o condiție alternativă la cele referitoare la brevete ar putea fi ca startup-ul să aibă printre acționari sau ca director de proiect cel puțin o persoană care a avut publicații științifice care îndeplinesc anumite standarde minimale (de exemplu, cele prevăzute de OMECTS 4478, 4691, 4692/2011) și proiectul să se bazeze pe rezultate care continuă munca publicată prin respectivele publicații (nu neapărat în sensul proprietății intelectuale, ci în sensul subiectului proiectului). Astfel de publicații pot fi un indicator mult mai bun al unui potențial de inovare decât ceva ce există doar într-o teză de doctorat, iar cercetătorii care și-au obținut teza de doctorat cu mai mult de 5 ani în urmă au, de asemenea, un potențial mai mare de inovare decât cercetătorii postdoctorali. Dacă se dorește finanțarea și a startup-urilor care fac o inovare non-tehnologică (de exemplu, cum a făcut Facebook la începuturile sale), se pot admite și startup-uri filtrate în baza investițiilor pe care le-au obținut deja din partea unor „angel investors” care au decis să facă asta în urma unei evaluări pozitive a potențialului startup-ului. De exemplu, existența unui capital social de peste 80 sau 100 de mii de lei poate fi o garanție relevantă.

Pentru cazul tezei de doctorat, se prevede „contract între titularul tezei de doctorat şi firmă prin care se cedează firmei drepturile de utilizare a rezultatelor obţinute prin lucrarea de doctorat”.  Nu este clar dacă această condiție se referă la rezultatele obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat, sau la cele incluse în lucrarea de doctorat. Dacă se referă la rezultatele din lucrarea de doctorat, această condiție este în dezacord cu legislația în vigoare privind proprietatea intelectuală; dacă se referă la rezultatele incluse în lucrarea de doctorat, prevederea nu are conţinut, deoarece acestea nu au, în marea majoritate a cazurilor, relevanţă comercială.

Astfel, proprietatea intelectuală se referă la drepturi de autor, dreptul la brevet de invenție, modele de utilitate, mărci și indicații geografice, desene și modele, topografii de produse semiconductoare. În lipsa unei protecții prin instrumente specifice (cum ar fi brevetele), externe tezei de doctorat, conținutul tezei este protejat doar prin drepturile de autor. Potrivit art. 9 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor „ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare”. Dreptul de autor protejează texte, desene, etc., care fac parte din teza de doctorat, dar care sunt în general irelevante pentru exploatarea comercială (un startup nu poate face prea mulți bani prin simpla vânzare a unor cărți cu conținutul tezei de doctorat), sau programe de calculator (dar care de obicei nu fac parte din teza de doctorat). Potrivit art. 168 alin. (9) legea nr. 1/2011 a educației naționale, teza de doctorat este un document public. Prin urmare, din punct de vedere al aplicării comerciale a rezultatelor dintr-o teză de doctorat, orice persoană terță poate utiliza ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, etc., în măsura în care acestea nu sunt protejate prin brevete, modele de utilitate, mărci, etc. În concluzie, condiția referitoare la cedarea drepturilor de utilizare „a rezultatelor obţinute prin lucrarea de doctorat” nu are conținut decât dacă se referă la rezultate obținute în cadrul studiilor doctorale și dacă face referire explicită la programe de calculator, brevete (există deja o altă condiție care se referă la brevete) sau modele de utilitate, mărci și indicații geografice, desene și modele, topografii de produse semiconductoare. Dacă condiția se referă la rezultate obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat, este posibil ca drepturile patrimoniale sau dreptul la brevet de invenție pentru rezultatele obținute în cadrul studiilor universitare de doctorat să nu fie exclusiv ale titularului tezei de doctorat, ci să fie, de exemplu, partajate cu îndrumătorul de doctorat sau alți cercetători din echipa acestuia, să fie ale universității sau ale unei entități private care a (co)finanțat cercetarea, în funcție de contractele dintre părți. Ar trebui deci luate în considerare și aceste cazuri.

Pentru programul „Întreprinderi nou înființate  inovatoare”,  condiția referitoare la dreptul de utilizare a unui rezultat de cercetare obținut dintr-un contract de cercetare, respectiv obligația să fie vorba de un contract finanțat din fonduri publice și finalizat în ultimii 5 ani, trebuie să țină cont de istoricul recent al finanțării din fonduri publice al cercetării aplicative, în care nu au existat competiții de proiecte în fiecare an, iar în unele cazuri proiectele au fost prelungite din cauza lipsei fondurilor, au început cu întârziere din cauza întârzierilor procesului de evaluare, etc., deci ar trebui admise și rezultate obținute în proiecte încă nefinalizate.

Tot la acest program, o altă condiție de eligibilitate este „solicitantul este o întreprindere pentru care cercetarea-dezvoltarea nu constituie obiectul principal de activitate dar este menționată în statut”. Această condiție elimină arbitrar întreprinderile care nu au statut ci doar un act constitutiv, conform art. 5 alin (3) din legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Ar trebui înlocuit „statut” cu „statut sau act constitutiv”.